Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:28 27 05 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Anunț de ultimă oră de la Ministerul Educației! Profesorii îşi vor primi banii obţinuţi în instanţă înainte de sărbători

ro

13 Apr, 2019 17:03 568 Marime text
Ministrul Educaţiei anunţă că profesorii îşi vor primi banii obţinuţi în instanţă înainte de sărbători şi spune că este vorba despre o „sumă impresionantă” trimisă inspectoratelor, potrivit România TV.
 
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat, sâmbătă, că profesorii care au obţinut majorările salariale în urma unor decizii judecătoreşti definitive urmează să îşi primească banii înainte de sărbători, precizând că suma trasmisă inspectoratelor este una „impresionantă”, de 700 de milioane lei, informează Mediafax.

Mă bucur că pot să fac acest anunţ, este vorba de Legea 221, care majora salariile profesorilor cu 50% şi care a fost aprobată de Parlament în 2008, termenele ei de aplicare au tot fost prorogate. În această perioadă, judecata dreaptă a justiţiei a dat câştig de cauză cadrelor didactice, ca urmare, acum am transmis spre inspectorate o sumă impresionantă într-adevăr, 700 de milioane de lei, care reprezintă datoriile Ministerului, ale statului, devenite obligatorii, în urma hotărârilor judecătoreşti rămase definitve”, a declarat Ecaterina Andronescu, la Antena3.

Potrivit ministrului Educaţiei, banii sunt deja la inspectorate pentru a fi trimişi profesorilor până de sărbători.

Ti-a placut articolul?

Comentarii