Amenzi de mii de lei aplicate de polițiștii locali din Constanța într-o singură zi. Ce nereguli au fost sancționate
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:03 16 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amenzi de mii de lei aplicate de polițiștii locali din Constanța într-o singură zi. Ce nereguli au fost sancționate

ro

25 Apr, 2018 09:34 1405 Marime text
Direcția Generală Poliția Locală își desfășoară activitatea în interesul comunității locale și acționează pentru respectarea normelor legale privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și linisții publice precum și pentru menținerea curățeniei și protejării mediului pe raza municipiului Constanța.

Potrivit Poliției Locale Constanța, la data de 24.04.2018, în intervalul orar 06.00-22.00, lucrătorii instituției au verificat zona cuprinsă în perimetrul dintre Strada Revoluției din 22 Decembrie, Strada Cristea Georgescu, Aleea Egretei, Strada Plopilor, Strada Remus Opreanu, Bulevardul Aurel Vlaicu, Aleea Umanității, Strada I.L Caragiale, precum și pe raza parcurilor constanțene ( Tăbăcărie, Gară, Poarta 6, Viitorului).

Într-o singură zi, polițișii locali din cadrul DGPL Constanța au aplicat 30 amenzi contravenționale în valoare totală de 4.400 Lei, în conformitate cu competenţele conferite de Legea nr.155/2010.

Sancțiunile au fost date pentru: circulația, oprirea, staționarea vehiculelor pe spațiile verzi sau cu această destinație; tulburarea fără drept a liniștii locuitorilor din zona Peninsulară prin producerea de zgomote; răscolirea gunoiului din containere; consumul produselor din tutun într-un spațiu public- loc de joacă Țara Piticilor/Parc Tăbăcărie; consumul de băuturi alcoolice în alte locuri decât cele special amenajate ( Aleea Egretei, Parc Tăbăcarie, Parc Gară, Strada Plopilor, Strada Remus Opreanu); provocarea ori participarea efectivă la scandal într-un loc public; călătorirea cu mijlocul de transport public de persoane fără a deține titlu de călătorie valabil,etc.

”Având în vedere campania "Curățăm Constanța Noastră" solicităm cetățenilor care întâlnesc astfel de cazuri să ne acorde sprijinul pentru identificarea lor sesizând Dispeceratul Poliției Locale Constanța 0241484205, iar echipajele noastre vor interveni în regim de urgentă.
Pentru utilizatorii aplicației  whatsapp numărul de contact este 0799606142 cu rugămintea de a transmite fotografii cu ceea ce constată, locul, direcția de deplasare și alte date care să ne permită identificarea rapidă și tragerea la răspundere a acestora.
Numai împreună putem asigura un mediu curat, sanătos și în siguranță în municipiul Constanța!” - au mai transmis reprezentanții Poliției Locale Constanța. 

Sursa foto: Poliția Locală Constanța

Ti-a placut articolul?

Comentarii