Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:17 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alarma falsa cu bomba

ro

12 Jan, 2009 20:35 1093 Marime text

Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din satul călărăşean Tonea a anunţat astăzi, în jurul orei 12.40, Dispeceratul de Urgenţă 112, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa că, într-un supermarket din municipiul Băneasa se află amplasată o bombă.  

Potrivit comunicatului de la Poliţie, grupa pirotehnică de la IPJ Constanţa s-a deplasat la faţa locului şi a efectuat controlul de specialitate în incinta societăţii, stabilind că, este vorba despre o alarmă falsă. Poliţiştii din Băneasa l-au identificat la scurt timp, pe GABI I., care a afirmat că, a sunat de la un telefon public, la Dispeceratul 112, fără a avea vreun motiv întemeiat, ci cu intenţia de a face o glumă.

Tânărul va fi cercetat conform legii nr. 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, pentru falsa alarmare a instituţiilor de menţinere a ordinii publice, Cazul va fi preluat de către poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii