Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:15 22 10 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O profesoară din Constanţa, eliminată din sistem după ce şi-a jignit elevii şi colegii de cancelarie

ro

05 Oct, 2019 00:00 13386 Marime text

„Va fi vai şi amar de voi!“ - aceasta este una din replicile unei profesoare constănţene la adresa elevilor săi, expresie pe care, ulterior, cadrul didactic a afirmat că a folosit-o ca pe o glumă.


De altfel, elevii nu au fost singurii vizaţi de cadrul didactic în afirmaţiile sale, colegii de cancelarie fiind şi ei luaţi în colimator. Profesoara cu pricina i-ar fi transmis unei colege prin intermediul elevilor că indiferent de „cât e de mare, o va lua de mână şi o va duce la minister ca să o reclame, pentru că o urmăreşte ce face la ore“.


La rândul lor, părinţii ce i-au pus comportamentul faţă de elevi sub semnul întrebării au fost catalogaţi de către acelaşi cadru didactic drept „barbari“. Toate aceste aspecte au ieşit le iveală pe parcursul procesului intentat de cadrul didactic împotriva unităţii şcolare şi desfăşurat la Tribunalul Constanţa şi, ulterior, la Curtea de Apel.


Foarte interesant, aşa cum afirmam, cazul a ajuns în instanţă tot la iniţiativa profesoarei respective, care a dat în judecată şcoala unde îşi desfăşura activitatea, dar şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa. Nemulţumirea reclamantei pornea de la faptul că i-a fost desfăcut contractul de muncă de către Colegiul de Disciplină al ISJ.


Astfel, cazul a ajuns iniţial pe rolul Secţiei civile a Tribunalului Constanţa, iar judecătorii i-au dat o oarecare dreptate profesoarei, astfel că au decis să anuleze sancţiunea privind desfacerea contractului de muncă. Potrivit www.rolii.ro, sancţiunea iniţială a fost înlocuită în primă instanţă cu decizia de a i se diminua salariul de bază cu 15%, pe o perioadă de 6 luni.


Mai mult, şcoala a fost obligată să o reintegreze pe profesoară pe funcţia deţinută anterior şi să îi achite o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă.


Totuşi, sentinţa nu a mulţumit-o profesoară, care a cerut Curţii de Apel Constanţa anularea întregii sancţiuni, pe motiv că Tribunalul a interpretat greşit probele, de a ajuns la concluzia că ar trebui totuşi aplicată o sancţiune (chiar dacă una mai blândă). La rândul lor, şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, dar şi şcoala gimnazială unde preda profesoara au atacat hotărârea de a o primi înapoi la catedră pe aceasta.


Mama unei eleve cu autism, neprimită la oră


La Curtea de Apel, profesoara a adus mai multe critici hotărârii Tribunalului. Potrivit www.rolii.ro, „reclamanta apelantă a apreciat că este greşită reţinerea faptului că nu a gestionat corespunzător relaţia cu elevii, că a manifestat intoleranţă şi a recurs adesea la ameninţări cu scăderea notei la purtare, la jigniri la adresa copiilor din clasa (...)“.


Mai mult, a spus profesoara, conform www.rolii.ro, în mod nelegal ar fi reţinut instanţa de fond temeinicia deciziei contestate prin prisma divergenţei avute cu mama unei eleve cu autism, întrucât acest episod nu a făcut obiectul cercetări i disciplinare.


Concret, legat de acest incident, reprezentanţii şcolii şi ai inspectoratului au arătat că profesoara ar fi refuzat ca mama unei eleve ce suferă de autism să participe la ore, deşi părintele avea acest drept. Profesoara însă s-a apărat argumentând că episodul acesta era unul mai vechi şi nu putea fi avut în vedere la luarea deciziei privind sancţionarea sa.


La rândul lor, reprezentanţii şcolii au cerut Curţii de Apel să menţină decizia de concediere, întrucât, potrivit www.rolii.ro, „reclamanta a încălcat în mod repetat normele de comportare din cadrul unităţii de învăţământ, nu a dat dovadă de conduită morală conformă deontologiei profesionale, aceasta fiind una din condiţiile obligatorii ale exercitării funcţiei didactic“.


În ce priveşte ISJ, acesta a argumentat, printre altele, şi faptul că atâta timp cât „şi instanţa însăşi a apreciat că acest cadru didactic a încălcat, prin comportament, prevederile referitoare la conduita specifică profesiei (art. 233 şi art. 280 din Legea nr. 1/2011), nu putea dispune aplicarea unei sancţiuni mai reduse“.


Traumatizarea emoţională a elevilor“


Trebuie menţionat că, de la bun început, judecătorii Curţii de Apel au consemnat exact ce i se imputa profesoarei în actul prin care i s-a desfăcut contractul de muncă. Astfel, printre alte aspecte, erau menţionate şi următoarele: „iniţierea şi întreţinerea unei atmosfere tensionate pe întreg parcursul lecţiilor; traumatizarea emoţională a elevilor de la clasa a (...) şi a (...), prin ameninţări continue; prejudiciu de imagine adus corpului profesoral al şcolii; scăderea prestigiului unităţii şcolare în comunitate; blocarea activităţii managerilor unităţii şcolare prin ocuparea timpului cu rezolvarea sesizărilor doamnei (); climat tensionat în relaţiile cu personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, cu părinţii şi elevii“, conform sursei citate.


Legat de criticile aduse pentru comportamentul faţă de elevi, profesoara a argumentat că „dacă ridică tonul în clasă este pentru că elevii sunt indisciplinaţi, dând dovadă de «proastă educaţie», iar expresia «va fi vai şi amar de voi» a fost în fapt o glumă“.


Cu privire la cele ce i se imputau cadrului didactic, judecătorii Curţii de Apel au ajuns la concluzia că profesoara „reduce semnificaţia faptelor sale sau le găseşte facil circumstanţe în atitudinea nepotrivită a copiilor, a colegilor ori a părinţilor“.


De altfel, una dintre colegele profesoarei, audiată ca martoră în proces, a declarat că a fost de faţă când aceasta a avut o izbucnire nervoasă în cancelarie, „aducând injurii conducerii şcolii“.


Părinţi „barbari“


Judecătorii Curţii de Apel au vorbit şi de „comportamentul agresiv (n.r. al profesoarei) din punct de vedere verbal la adresa colegilor, crearea unei atmosfere tensionate şi demoralizarea colegilor, precum şi acuzarea sistematică a corpului profesoral de complotare împotriva sa“.


În acest context, Curtea de Apel a reţinut şi declaraţia unui alt cadru didactic, care a relatat faptul că „în luna (...), copiii pe care i-a avut ca învăţătoare în ciclul primar, la acea dată în clasa (...), i-au comunicat că apelanta reclamantă (n.r. profesoara în cauză) i-a transmis prin foştii elevi că indiferent de «cât e de mare, o va lua de mână şi o va duce la minister ca să o reclame, pentru că o urmăreşte ce face la ore“.


În plus, judecătorii au vorbit şi de lipsa de respect afişată de către cadrul didactic reclamant pentru regulamentul intern, menţionând, printre altele, faptul că „se invocă (n.r. de către reclamantă) abuzul de putere al directorilor (...), hărţuirea sa sistematică, racolarea în acest demers şi a părinţilor, pe care apelanta (n.r. profesoara) îi numeşte «barbari», instituirea comisiei de cercetare disciplinară din persoane cu care a avut conflicte sau vor să-i facă rău, pretinsa ură a unor colegi care ar fi agresat-o fizic, verbal, chiar în scopul de a-i lua dulapul de pe hol – reclamanta susţinând că sunt o mulţime de colegi răuvoitori la adresa sa în şcoală , de unde şi refuzul de a saluta pe unii salariaţi ai şcolii (personal de serviciu, bibliotecară, colegi profesori)“ .


Judecătorii Curţii de Apel au considerat că Tribunalul Constanţa nu ar fi trebuit să admită deloc contestaţia profesoarei, astfel că, rejudecând, au respins cererea cadrului didactic de a se întoarce la cadra şcolii gimnaziale şi au menţinut desfacerea contractului de muncă al acesteia.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Rolii.ro 07 Oct, 2019 06:04 Hotararea Curtii de Apel e din 2016...