Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:37 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Află cine sunt şi ce dosare celebre au judecat Componenţa completurilor de cinci judecători ale Curţii Supreme

ro

17 Nov, 2014 16:16 2342 Marime text
Şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a tras la sorţi, din patru boluri distincte, numele magistraţilor care vor forma cele două completuri de cinci judecători în materie civilă şi cele două în materie penală.
 
În urma tragerii la sorţi de luni s-a stabilit că titularii primului completul de cinci judecători în materie penală sunt Rodica Cosma, Mariana Ghena, Anca Mădălina Alexandrescu şi Ştefan Pistol. Acest complet va fi condus de vicepreşedintele ICCJ, judecătorul Ionuţ Matei.
 
Numele judecătorului Rodica Cosma a devenit cunoscut în spaţiul public la jumătatea acestui an, când DNA a cerut Inspecţiei Judiciare să facă verificări cu privire la acest magistrat, întrucât, arătau reprezentanţii parchetului, nu a ţinut cont de o serie de probe ale procurorilor atunci când a respins propunerea de arestare a edilului Constanţei, Radu Mazăre. Totodată, Cosma este şi unul dintre cei trei magistraţi care a decis condamnarea Monicăi Iacob Ridzi la cinci ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie, în dosarul manifestărilor organizate în 2009 de Ziua Naţională a Tineretului.
 
 
Numele celui de-al doilea judecător din acest complet - Mariana Ghena - este legat de dosarul "Valiza", ea hotărând, în primă instanţă, condamnarea la închisoare la trei ani cu suspendare a finanţatorului echipei Steaua, Gigi Becali, în timp ce ceilalţi membri ai completului din care a făcut parte au dispus achitarea acestuia.
 
Al treilea membru al completului, judecătoarea Anca Mădălina Alexandrescu, a promovat la ICCJ în acest an, de la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă în cadrul căruia a decis, alături de alţi doi magistraţi, condamnarea la un total de 34 de ani de închisoare a oamenilor de fotbal din dosarul "Transferurilor".
 
Ultimul membru al primului complet de cinci judecători în materie penală, Ştefan Pistol, este cel care, alături de colegele sale Ioana Bogdan şi Cristina Rotaru, l-a condamnat pe deputatul Gheorghe Coman, zis şi "deputatul auto", la un an de închisoare cu executare, după ce parlamentarul a fost prins în flagrant în timp ce primea 3.100 de lei de la o persoana din conducerea Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău, careia îi promisese că o va menţine în funcţie.
 
Acest prim complet penal va fi condus de vicepreşedintele ICCJ, judecătorul Ionuţ Matei, al cărui nume este legat de mai multe dosare celebre. Astfel, el a făcut parte din completul care l-a condamnat pe fostul premier Adrian Năstase la doi ani de închisoare, în dosarul "Trofeul calităţii". Tot Matei s-a pronunţat în dosarele "Valiza" şi cel al schimbului de terenuri cu MApN, condamnându-l pe Gigi Becali la câte trei ani de închisoare cu executare, precum şi în dosarul de trafic de persoane şi acte sexuale cu minori al lui Gregorian Bivolaru, care a primit o pedeapsă de şase ani de închisoare.
 
În urma tragerii la sorţi de luni s-au stabilit şi magistraţii supleanţi ai acestui complet, care vor fi Valentin Horia Şelaru, Iulian Ilie Dragomir, Simona Daniela Encean şi Gheorghe Aurel Ilie.
 
Cel de-al doilea complet de cinci judecători în materie penală va fi consitutuit din magistraţii Angela Dragne, Luciana Mera, Luminiţa Zglimbea şi Ioana Bogdan. Acesta urmează să fie condus de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu.
 
Judecătorul Angela Dragne este membru al ICCJ din 2006, ea fiind cea care a decis, alături de alţi doi magistraţi, achitarea lui Adrian Năstase în dosarul "Mătuşa Tamara". Tot ea a făcut parte şi din completul de nouă judecători care a dispus eliberarea lui Marius Locic şi a lui Florin Costiniu, acuzaţi la acea vreme în dosarul de corupţie al senatorului PSD Cătălin Voicu.
 
Achitarea lui Năstase în dosarul "Mătuşa Tamara" a decis-o şi judecătoarea Livia Luminiţa Zglimbea. Ea este cea care dispus menţinerea în arest preventiv a senatorului PSD Cătălin Voicu, în urmă cu patru ani. Zglimbea a făcut parte şi din Biroul Electoral Central pentru referendumul privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, din 2007.
 
Luciana Mera, judecător care a promovat anul trecut de la CAB la ICCJ, este cea care a dispus, între altele, lăsarea în libertate a lui Marius Locic, Ioan Creştin şi a altor şapte persoane, în dosarul fraudelor bancare.
 
Judecătoarea Ioana Bogdan a promovat la instanţa supremă în 2010. Între dosarele sonore judecate de ea se află şi "Trofeul Calităţii", în care Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare.
 
Preşedintele acestui complet, care, de altfel este şi şefa ICCJ, judecătorul Livia Stanciu a fost numită în funcţia de preşedinte al instanţei supreme în 17 septembrie 2010, pentru un mandat de trei ani. La sfârşitul lui 2013, mandatul său a fost prelungit cu încă trei ani.
 
Potrivit CV-ului postat pe site-ul instanţei supreme, Stanciu şi-a început cariera de magistrat în 1980 ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, unde a activat până în 1994. În perioada 1994- 2004, a fost judecător la Tribunalul Galaţi şi la Curtea de Apel Galaţi, iar din 2004, la Secţia Penală a ICCJ. Din 2007 până în 2008, a condus cu delegaţie Secţia Penală a ICCJ. Livia Stanciu a prezidat completul de judecată care a decis cercetarea în libertate a doi şefi de servicii secrete şi a decis condamnarea primarului PDL de Râmnicu Vâlcea Mircia Gutău. De asemenea, Stanciu a condus completul de cinci judecători care a decis condamnarea definitivă a lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare. Tot, preşedintele ICCJ a prezidat şi completul care l-a condamnat la şapte ani de închisoare a fostului senator PSD, Cătălin Voicu.
 
În cazul în care unul dintre cei patru membri titulari ai completului nu vor putea prezida, locul lor va fi luat de supleanţi, care s-a decis că vor fi judecătorii Rodica Aida Popa, Silvia Cerbu, Ana-Maria Dascălu şi Francisca Maria Vasile.
 
Tot luni au fost traşi la sorţi membrii completelor de cinci judecători în materie civilă. Astfel, primul complet va fi format din magistraţii Alina Sorinela Macovei, Raluca Moglan, Minodora Condiu, Simona Marcu Camelia, iar preşedintele acestuia va fi Cristina Iulia Tarcea. Supleanţii titularilor acestui complet vor fi judecătorii Mirela Vişan, Aurelia Rusu, Mihaela Paraschiv, Carmen Trănica Teau, Mariana Cârstocea, Carmen Sârbu şi Gheorghiţă Luţac.
 
Cel de-al doilea complet de cinci judecători în materie civilă va fi prezidat tot de judecătorul Cristina Iulia Tarcea, iar ceilalţi patru membri sunt Doina Popescu, Paula Pantea, Mărioara Isăilă şi Viorica Trestianu. Supleanţii acestora urmează să fie magistraţii Florentin Drăguţ, Creţu Dragu, Elena Carmen Popoiag, Cosmin Horia Mihăianu, Ileana Izabela Dolache, Viorica Năstasie şi Luiza Maria Păun.
 
Potrivit legii, completele de cinci judecători analizează recursurile şi cererile în cauzele judecate în primă instanţă de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Acestea mai judecă şi alte cauze date în competenţa lor prin lege, funcţionând şi ca instanţă disciplinară.
 
Tot completele de cinci judecători judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii în materie disciplinară.
 
Sursa: mediafax.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii