Acțiune de control a polițiștilor la bănci și case de schimb valutar. Mai multe nereguli au fost constatate. Au fost aplicate amenzi
Acțiune de control a polițiștilor la bănci și case de schimb valutar. Mai multe nereguli au fost constatate.
13 Jan, 2018 11:13
ZIUA de Constanta
1858
Marime text



Potrivit IGPR, în perioada 3 - 9 ianuarie 2018, sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică a Inspectoratului General al Poliţiei Române, polițiștii structurilor teritoriale de ordine publică au organizat, la nivel național, 300 de acțiuni, pentru verificarea sistemelor de securitate ale unor obiective.
Astfel, au fost controlate 1.618 obiective care operează cu valori, respectiv unităţi şi instituţii de interes public, unităţi bancare, instituţii de creditare din categoria organizaţiilor cooperatiste şi I.F.N., societăţi care au ca obiect de activitate schimbul valutar, case de amanet și unităţi profilate pe activităţi cu bijuterii, unități poștale, staţii de comercializare a carburanţilor, spaţii comerciale, săli de jocuri de noroc, prestatori de servicii de pază şi în sisteme tehnice, dar și alte categorii de unităţi.
În urma controalelor efectuate, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 180 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 205.120 de lei.
De asemenea, polițiștii au constatat 2 infracțiuni, pentru comiterea cărora sunt cercetate 2 persoane.
Poliţiştii vor continua și în perioada următoare acţiunile pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului agenţilor economici şi verificarea legalităţii funcţionării prestatorilor de servicii de securitate.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii