Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:03 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Începe Festivalul Internațional de Film Pelicam (video)

ro

13 May, 2014 19:32 2166 Marime text
Festivalul Internaţional de Film despre oameni şi mediu „Pelicam” se desfășoară începând din data de 13 iunie.
Orașul gazdă este ca și anul trecut Tulcea, evenimentul urmând să aibă loc în perioada 13-15 iunie.
În cadrul evenimentului vor fi aduse în atenția publicului producţii aparținând unor importanți regizori internaționali, ce prezintă legăturile strânse dintre oameni şi mediul înconjurător.

Cei ce se vor alătura festivalului vor putea viziona „Braddock“, producție americană (2013), sub semnătura regizorilor Jean-Loic Porton şi Gabriella Kessler, care prezintă viaţa unor oameni care întrevăd cu greu un viitor printre ruinele industriei de oţel.
De asemenea, documentarul poetic „Costa da Morte“ (2013), aduce în prim plan povestea uimitoare a oamenilor care au domesticit locurile încărcate de legende. Documentarul se află sub regia lui Lois Patiño.
Și pelicula Amazon Gold a reputatului regizor american Reuben  Aaronson va fi proiectată la Tulcea, în afara competiţiei.
Mai mult, potrivit organizatorilor, Reuben Aaronson va fi prezent la festival.
În schimb, regizorul Cristi Puiu, câştigător al premiilor „Un Certain Regard“ la Cannes și „Ursul de Aur“ la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, se va afla în juriul competiţiei de lung metraje din cadrul Festivalului Internaţional de Film despre Mediu şi Oameni Pelicam.
Totodoată, Ivan Patzaichin, multiplu campion olimpic, preşedinte al Asociaţiei de protecţie a mediului Mila 23, va juriza documentarele de lung metraj.

Festivalul Internaţional de Film Pelicam este organizat de Asociaţia Les Herbes Folles, cu sponsorizarea principală a ApaNova Bucureşti şi cu sprijinul BRD, Centrului Naţional al Cinematografiei, Primăriei Municipiului Tulcea, Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi Institutului Cultural Român.
Sursă foto: http://loispatino.com/Costa-da-Morte
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii