Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:31 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A fost redus nivelul de alertă teroristă la Bruxelles

ro

27 Nov, 2015 07:52 2148 Marime text
 
Alerta teroristă din Bruxelles a fost redusă, aseară, de autorităţile belgiene la nivelul 3, după şase zile în care capitala Belgiei s-a aflat sub alertă maximă. Cel puţin aşa scrie presa locală.  Starea de alertă teroristă de gradul 4 a fost instaurată în Bruxelles sâmbăta trecută, după ce autorităţile belgiene au demarat operaţiuni pentru identificarea şi prinderea suspecţilor implicaţi în atentatele teroriste din Paris din 13 noiembrie care s-ar fi aflat în Belgia.

Unul dintre suspecţii atentatelor din Paris, Salah Abdeslam, este în continuare căutat de autorităţi. Salah Abdeslam este bănuit că a plecat în Belgia a doua zi, cu ajutorul a doi bărbaţi, Hamza Attou şi Mohammed Amri, arestaţi în 14 noiembrie în localitatea Molenbeek, din Regiunea Bruxelles, şi inculpaţi.

Reducerea nivelului de alertă din Bruxelles a plasat capitala sub gradul de alertă instaurat în restul ţării. Gruparea teroristă Stat Islamic a revendicat atentatele din Paris, soldate cu moartea a 130 de persoane.

Tot ieri, unsprezece persoane care erau într-o moschee din Bruxelles au fost supuse unor proceduri pentru decontaminare după ce au intrat în contact cu plicuri care conţineau pudră albă, existând suspiciuni că ar fi vorba de un atac cu antrax.




Sursă foto: diez.md
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii