Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:04 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sondaj de opinie Peste 50% dintre respondenţi consideră că sistemul bike-sharing este o alternativă de deplasare pentru constănţeni şi turişti

ro

10 Jun, 2019 00:00 2245 Marime text

Sute de biciclete sunt puse la dispoziţia constănţenilor şi a turiştilor. Proiectul „Black Sea Bike - Diversification of the tourism services in Constanţa - Balchik cross border region by bike - BSB” urmăreşte utilizarea bicicletei ca o alternativă la alte mijloace de transport poluante, o alternativă ecologică pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon.
Orice turist sau localnic poate solicita, în mod gratuit, pe baza cărţii de identitate, de la ghişeele de informaţii din cadrul agenţiilor SPIT, un card de utilizator.


Agenţiile SPIT care eliberează carduri sunt: Agenţia fiscală nr.1 - bulevardul Tomis, nr.391 - Centrul comercial Tom; Agenţia fiscală nr.2 - strada Nicolae Grindeanu, nr.66; Agenţia fiscală nr.3 - strada Sulmona, nr.22; Agenţia fiscală nr.4 - strada Badea Cârţan, nr.3; Agenţia fiscală nr.5 - bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, nr.116 C - City Park Mall; Agenţia fiscală nr.6 - bulevardul Tomis, nr.112.
 
Cu acest card, utilizatorul va putea să ridice, de la următoarele staţii amplasate în oraş, o bicicletă: staţia Promenada (lângă Biserica Greacă), staţia Remus Opreanu (în spatele Comandamentului Forţelor Navale), staţia Termele Romane (Poarta 1), staţia Mircea cel Bătrân (în faţa Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”), staţia Sala Sporturilor (în parc, în faţa Sălii Sporturilor), staţia Capitol Staţia Tomis II (în parc), staţia Dacia, staţia Parc Tăbăcărie (intrare CCINA), staţia Cişmelei, staţia Pescărie, staţia Delfinariu, staţia Oxford, staţia Perla, staţia Meridian, staţia Castel, staţia Iaki, staţia Rex.

Pentru a putea folosi echipamentul, utilizatorii trebuie să respecte mai multe condiţii: trebuie să fie înregistraţi în sistem, să se încadreze în intervalul orar 07:00-24:00, de luni până duminică, ultima închiriere se poate face cu maximum două ore înainte de închiderea centrului, la ora 22:00, echipamentul va putea fi ridicat şi returnat de la orice staţie de biciclete în regim self-service; utilizatorul poate închiria simultan doar o bicicletă.
 
Bicicletele pot fi utilizate doar de persoanele de peste 14 ani, două ore, indiferent de numărul de închirieri zilnice. Intervalul minim între utilizări este de 10 minute. Nu pot fi subînchiriate, folosite la curse de biciclete, pentru transportul de pasageri sau în situaţii de vânt puternic sau furtuni.

Aplicaţia CT Bike vine în sprijinul celor care folosesc echipamentul. Aceasta poate fi descărcată gratuit din Google Play şi AppStore. Odată descărcată, veţi avea acces la toate informaţiile: reţeaua de staţii, bicicletele disponibile sau punctele de eliberarea a cardurilor.

În acest context, cotidianul ZIUA de Constanţa a desfăşurat sondajul de opinie cu următoarea întrebare: Poate deveni sistemul bike-sharing o alternativă de deplasare pentru constănţeni şi turişti în sezonul estival?


 
În proporţie de 54%, cititorii care au răspuns la sondaj consideră că acest sistem poate deveni o alternativă la transportul public sau la autoturismul propriu. Alţi 43% sunt de părere că sistemul bike-sharing nu poate acoperi nevoile locuitorilor oraşului. 3% dintre respondenţi nu au o părere în legătură cu proiectul desfăşurat de municipalitate. O parte dintre cititori au lăsat şi mesaje legate de tema propusă, pe care le redăm mai jos:
 


Roxana: „Felicitări, dragilor. Tineţi-o tot aşa!”
Maria: „Felicitări pentru iniţiativă! Acum să vedem şi cetăţenii, cât de civilizaţi sunt şi dacă păstrează bicicletele în stare buna. La cât mai multe proiecte de acest gen!”
Iolanda: „Excelentă şi foarte practică întrebuinţare! La Montreal poţi vedea astfel de biciclete peste tot!”
Lilian: „Am beneficiat de oportunitatea folosirii acestui sistem de deplasare prin Constanţa şi Mamaia. Totul este perfectibil la staţiile funcţionale, cu unele mici remarci: - la staţia CCINA erau biciclete cu roti dezumflate sau cu suport sprijin lateral roata spate blocat; - la staţia IAKI nu funcţiona sistemul, fiind full biciclete; - la staţia Castel nu funcţiona sistemul decât pe „accept restituire biciclete“; - la staţia Meridian nu funcţiona sistemul, iar biciclete zero; - la staţia Rex nu funcţiona sistemul, iar biciclete zero; - la staţia Perla din circa 10 biciclete cu greu am găsit 2 funcţionale. Pe viitor voi avea cu mine o mini trusă cu pompă umflat roţi, şurubelniţă pentru fixat sonerie, spray degripant pentru dispozitiv repaus, şerveţele şi soluţie igienizat şa şi mânere”.
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii