Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:27 20 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce a realizat acuzatul Mazăre în propriul proces

ro

28 May, 2012 00:00 822 Marime text

deschidere_maz.jpgTrimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la sfârşitul lunii octombrie 2008, primarul Radu Mazăre poate trece liniştit, la capitolul „realizări", durata mare a procesului penal în care este judecat în legătură cu retrocedarea terenurilor din Constanţa în baza Legii 10/2001.

Nu singur, ci ajutat de ceilalţi colegi de inculpare, dar şi de sistemul legislativ mai degrabă permisiv, primarul Constanţei a ajuns la al 26-lea termen în proces. Iar cercetarea judecătorească propriu-zisă abia a început!

În cifre, procesul edilului Mazăre a însemnat, până la acest moment, 25 de termen, cea de-a 26-a înfăţişare fiind programată să se desfăşoare la Curtea de Apel Bucureşti pe data de 13 iunie. Tot la capitolul recorduri în instanţă, putem menţiona faptul că procesul a avut nevoie de nu mai puţin de 22 de termen, însumând trei ani şi cinci luni de la trimiterea în instanţă, pentru ca cercetarea judecătorească propriu-zisă să înceapă. Astfel, de-a lungul celor peste trei ani de când dosarul a fost trimis pe rolul instanţei de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, acesta a suferit multiple amânări, din diverse motive. În 2008, s-a amânat de două ori pentru că nu fusese îndeplinită procedura de citare, iar părţile nu primiseră citaţiile pentru proces.

 campanie_mazare.jpg

În anul 2009, s-au acordat nouă termene de judecată, fie pentru imposibilitatea avocaţilor de a se prezenta la proces, fie pentru că s-au cerut expertize medicale pentru o parte dintre acuzaţi, fie pentru că instanţa era în protest. De asemenea, printre motivele care au stat la baza amânărilor succesive s-au mai numărat lipsa raportului de expertiză medicală, lipsa suspecţilor, dar şi cereri de amânare formulate pe baza condiţiilor meteo nefavorabile. Cu opt termene în 2010, procesul s-a amânat fie din cauza aceloraşi condiţii meteo nefavorabile, fie din cauza lipsei avocaţilor, a dosarului înaintat la alte instanţe, fie a suspecţilor. În cele din urmă, pentru ca treaba să fie bună, în septembrie 2010 judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au suspendat procesul şi au trimis dosarul la Curtea Constituţională, în urma unor excepţii de neconstituţionalitate invocate de avocaţii angajaţi în cauză. Pe data de 6 octombrie 2010 a fost ultima verificare a stării dosarului, când instanţa a hotărât să menţină măsura de suspendare a cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. Şi aşa, procesul a rămas suspendat timp de aproximativ un an şi jumătate, Curtea Constituţională verificând excepţiile după mai bine de un an de când dosarul fusese înaintat. În cele din urmă, dosarul se întoarce la Curtea de Apel Bucureşti, dar se amână pe 21 martie 2012, pentru lipsa unuia dintre suspecţi. Abia pe 4 aprilie, anul acesta, instanţa dă citire rechizitoriului şi cercetarea judecătorească propriu-zisă începe, la mai bine de trei ani de când instanţa fusese sesizată. În acest context, primarul Mazăre, trimis în judecată pe 28 octombrie 2008, a fost audiat abia pe 23 mai 2012. Iată o performanţă pe care puţini o pot invoca!

Ti-a placut articolul?

Comentarii