Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:31 10 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vanghelie PSD se va rupe de Mitrea, care este o copie a lui Basescu, dar nu are curaj sa candideze

ro

22 Jan, 2010 01:45 2049 Marime text

vanghelie_3.jpgPreşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat joi că senatorul social-democrat Miron Mitrea avea dreptate atunci când spunea că PSD se va rupe după congres, dar în sensul că PSD va "scăpa" de el, care nu ar avea curajul să candideze la şefia partidului, aşa cum anunţă. Vanghelie a replicat faţă de temerile exprimate de Mitrea referitoare la intenţia grupării Geoană de a organiza un congres aranjat, cu puţini delegaţi. "Cred că se teme de ceea ce a făcut. Hoţul strigă hoţii. Nu este niciun congres aranjat, vor fi delegaţi destui, va fi sala plină. Problema este să vedem cine îl votează pe dânsul. Eu îmi doresc să candideze domnul Mitrea, dar vă spun că nu are curaj să candideze la şefia PSD, eu pun pariu că nu va candida", a spus Vanghelie. În ceea ce priveşte o ruptură a PSD estimată de Mitrea în cazul în care "congresul aranjat" de gruparea Geoană ar avea succes, Vanghelie a confirmat în mod ironic cele spuse de senatorul PSD. "Se va rupe sigur PSD, în varianta că PSD scapă de Mitrea, adică Miron Mitrea nu va mai exista în PSD", a spus liderul PSD Bucureşti, precizând că îl susţine în continuare pe Mircea Geoană în fruntea partidului. "Eu sunt consecvent, pe aici pe scări sunt foarte mulţi colegi de-ai mei care urcă cu o idee şi ies cu alta. Se duc acasă şi vin cu altă idee, de la soţie. Eu nu am cum să fiu decât în acel tandem care îmi dovedeşte consecvenţa mea şi sunt acolo pentru că mă uit dimineaţă în oglindă, să nu-mi fie ruşine", a mai afirmat Vaghelie. De asemenea, într-o notă ironică liderul PSD a afirmat că regretă că în rândul social-democraţilor nu este Traian Băsescu. "Eu unul îmi pare rău că nu este Traian Băsescu la PSD, pentru că între Mitrea şi Traian Băsescu, l-aş alege pe Traian Băsescu, pe cuvântul meu. Măcar ăla este realul, Mitrea încearcă să fie imaginea din spate a lui Traian Băsescu", a mai spus Vanghelie.

Sursa: stiri-neconventionale.blogspot.com

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • surmelis argentina pusa 22 Jan, 2010 12:16 VANGHELI, cel ce se lauda cu dosarele lui X si Y nu are ce cauta in PSD.MIRON MITREA este cel mai in masura sa preia conducerea PSD-ului ,deoarece nu depinde de niciun afacerist si nu a primit bani in cont de la rivalii politici sau aliati.