CN APM SA Constanța deschide mai multe procese împotriva unor firme din grupul controlat de Gabriel Comănescu
CN APM SA Constanța deschide mai multe procese împotriva unor firme din grupul controlat de Gabriel Comănescu
10 Mar, 2026 10:15
ZIUA de Constanta
137
Marime text
137
Marime text

Trei dosare având ca obiect acțiuni în daune contractuale - pretenții au fost înregistrate, în luna februarie 2026, pe rolul Tribunalului Constanța, în care reclamant este Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța, iar pârâte sunt două societăți din portofoliul omului de afaceri Gabriel Valentin Comănescu.
Trei procese deschise în 2026
Potrivit datelor de pe Portalul Instanțelor de Judecată, toate dosarele sunt înregistrate la Secția a II-a civilă, în materia dreptului maritim și fluvial, și se află în stadiul procesual de fond.
Primul dosar este nr. 831/118/2026, înregistrat la data de 13 februarie 2026, în care CN APM Constanța solicită daune contractuale de la societatea GSP Shipmanagement SRL.

Alte două dosare au fost deschise împotriva societății Grup Servicii Petroliere Logistic SRL:
- dosarul nr. 1063/118/2026, înregistrat la 25 februarie 2026;
- dosarul nr. 1127/118/2026, înregistrat la 27 februarie 2026.

Și în aceste două cauze obiectul îl reprezintă acțiuni în daune contractuale - pretenții. Până în prezent, în niciunul dintre dosare nu a fost stabilit termen de judecată.
Firme din grupul GSP
Cele două societăți chemate în judecată fac parte din grupul de companii controlat de omul de afaceri Gabriel Comănescu.
Conform termene.ro, societatea Grup Servicii Petroliere Logistic SRL a fost înființată în anul 2014, are sediul în Voluntari, Șoseaua Pipera-Tunari nr. 97, județul Ilfov și se ocupă de „Manipulări”. Acționarul firmei este societatea din Luxemburg GSP Holding SA, asociat este Gabriel Comănescu, iar administratori sunt Mihai Dumitru Bratu și Gabriel Comănescu. În anul 2023, societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 14.925.233 lei, cu un profit de 104.254 lei, la 19 angajați, având datorii în valoare de 116.445.691 lei.
Firma GSP Shipmanagement SRL, fondată în anul 2014, are sediul în Constanța, strada Traian nr. 51 și se ocupă de „Activități de consultanță pentru afaceri și management”. GSP Shipmanagement SRL are datorii la ANAF în valoare totală de 112.314 lei. Și aici acționar este societatea din Luxemburg GSP Holding SA, iar asociat și administrator este Mihai Dumitru Bratu. În anul 2024, firma a înregistrat o cifră de afaceri de 0 lei, cu o pierdere de 337.393 lei, la niciun angajat, având datorii în valoare de 35.258.614 lei.
Gabriel Comănescu mai este acționar la Vega Turism SA, Comproiect 92 SA, asociat și administrator la Industria Mundum SRL, Grup Servicii Petroliere SRL, Grup Servicii Petroliere Shipyard SRL, Vega Offshore SRL, Vega Travel International SRL, Onyx Line SRL, Farasol SRL, Providence Energy SRL, Texrom Well Management SRL, GSP Power SRL, GSP Downstream SRL, asociat la Grup Servicii Petroliere Engineering SRL, Green County SRL, Upetrom 1 Mai Trading SRL, Grup Servicii Petroliere Catering SRL, SPG Archivator SRL, SPG Emergencies SRL, Tehnocostruct Marine Operations SRL, Redivivus Energy SRL, Redivivus Green Farm SRL, GSP Offshore SRL, Upetrom 1 Mai Manufacturing SRL, Gino Impex SRL, administrator la HR Expert Support Solutions SRL, Corona Crewing SRL, Euro Shipping Logistic SRL și împuternicit la GSP Offshore B.V. Rotterdam Sucursala Constanța.
GSP Holding SA mai este acționar la Grup Servicii Petroliere Shipyard SRL.
Mihai Dumitru Bratu mai este asociat la Industria Mundum SRL, Tehnoconstruct Marine Operations SRL, Upetrom 1 Mai Manufacturing SRL, administrator la Grup Servicii Petroliere Shipyard SRL, Green County SRL, Grup Servicii Petroliere Training SRL, Redividus Green Farm SRL, Gino Impex SRL, Blue Wings SRL, Dobrogea Media SRL, GVC Drilling SRL, custode și administrator special la Grup Servicii Petroliere Catering SRL și administrator special la GSP Offshore SRL.
Litigii similare în anii anteriori
Nu este prima dată când compania portuară ajunge în instanță cu firme din grupul GSP. În 2025, CN APM Constanța a deschis procese similare împotriva unor societăți din portofoliul lui Gabriel Comănescu, inclusiv împotriva GSP Shipmanagement SRL, tot pentru daune contractuale - pretenții.
În prezent, cele trei dosare înregistrate în 2026 se află în faza de fond, urmând ca Tribunalul Constanța să stabilească termenele de judecată.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Două firme din portofoliul lui Gabriel Comănescu au fost date în judecată de CN APM Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


