Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:17 16 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cartea zilei Stephane Audoin-Rouzeau, „Războiul unei familii, 1914-2014“

ro

21 Jan, 2015 22:58 2147 Marime text
Volumul prezentat de noi astăzi este rezultatul cercetărilor întreprinse de unul dintre marii istorici ai Primului Război Mondial, Stéphane Audoin-Rouzeau. După ce a scris despre combatanţii din tranşee şi despre experienţele trăite de aceştia, autorul a decis să-şi întoarcă privirea către cei apropiaţi.
  Cu toate acestea, cartea nu este o saga de familie sau un eseu istoric clasic. Ea prezintă modul în care s-a desfăşurat Primul Război Mondial şi cum acest eveniment a influenţat existenţa familiei lui Audoin-Rouzeau vreme de trei generaţii. Dincolo de intenţie,  autorul îşi pune o întrebare fundamentală: Ce le-a făcut alor mei războiul ? Probabil această întrebare retorică va fi marcat momentul în care s-a implicat în acest travaliu intelectual! 
 
   Stephane Audoin-Rouzeau explorează timp îndelungat prezenţa războiului ca o stare de fapt a societăţii, viaţa oamenilor simpli din perioada războiului, viaţa soldaţilor aflaţi în tranşee, viaţa familiilor acestor nefericiţi care luptau pentru o cauză pe care ei nu o înţelegeau. Copiii descrişi de autor desenau războiul, văzut prin mintea lor, cu creioane colorate. Aceşti copii ai războiului diferă mult de copiii de astăzi, par altfel, pentru faptul că acceptau războiul ca pe un dat, chiar dacă efectele ca atare depăşesc limitele vieţii lor. Sunt prezentate poveştile văduvelor care ştiau că nu vor găsi mormintele soţilor lor şi nu-i vor putea plânge. Dincolo de individualităţile evocate în text, în prim-plan rămâne marea conflagraţie mondială, şi, din această viziune, este o carte de istorie, cu un discurs impresionant, sensibil şi bine stăpânit, în care autorul se străduieşte să descrie istoria la nivelul individului contemporan evenimentului. Războiul trăit ca experienţă-limită, cu tot cortegiul de nenorociri pe care-l implică aceste evenimente dublate de violenţa pură, izbucnită ca o descărcare a tensiunilor acumulate de taberele beligerante. Autorul a înţeles tragismul evenimentelor şi le-a suprapus familiei sale prin intermediul generaţiilor care s-au succedat după sfârşitul conflagraţiei. Principalul sprijin al documentării autorului rezidă în povestirile în cadrul generaţiilor ce au trăit în această familie ce a cunoscut trauma războiului prin Robert Audoin (străbunicul autoului), care a luptat pe front. Phillipe, fiul lui Robert (şi bunicul autorului), se naşte la şase ani după armistiţiu, însă povesteşte cu lux de amănunte ceea ce trăise tatăl său în luptele duse cu tabăra adversă. În acest caz, familia Audoin este cea care depozitează amănuntele şi informaţiile legate de război prin intermediul supravieţuitorilor, dar şi al urmaşilor lor.
   Familia suferă o undă de şoc provocată de tragismul, violenţa şi urmările nefaste care continuă până în secolul XXI. Este o carte excepţională prin informaţiile pe care le cuprinde, dar mie mi se pare interesantă din alt motiv. Este, în definitiv, o lecţie despre război şi despre ceea ce lasă acesta ca moştenire familiilor din lumea întreagă, familii ai căror membri au participat la o luptă sau la alta. Referindu-se la valoarea sentimentală şi documentară a cărţii, Nicolas Offenstadt afirmă:
 
„Textul este scurt, dar dens, uneori tulburător. El oferă, într-adevăr, mai multe grile de lectură. Regăsim povestea de formare a unui istoric care nu-şi ascunde nici părerile subiective, nici stângăciile. Războiul unei familii retrasează şi experienţa celor două conflagraţii prin care au trecut bunicii autorului. În cele din urmă, şi poate tocmai prin acest lucru, volumul este atât de impresionant, sunt descrise cu fineţe relaţiile dintre generaţii începând cu Primul Război Mondial.“
 
  La finalul acestei prezentări, adaug că textul cărţii are un stil familiar ce ne introduce în atmosfera caldă, sentimentală şi confortabilă a ceea ce reprezintă familia.
 
Lectură plăcută!
 
Titlu: „Războiul unei familii, 1914-2014“
Autor: Stephane Audoin-Rouzeau
Editura: Corint
Anul şi locul apariţiei: 2014, Bucureşti.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii