Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:08 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral Tv Programul ,,Litoralul pentru toţi” a ajuns la final

ro

21 Jun, 2014 15:29 2039 Marime text
Începutul verii nu a fost însă foarte darnic cu cei care au ales să vină pe litoral. Codul roşu de ploi şi inundaţii i-a ţinut în hoteluri pe turiştii care au decis să profite pe ultima sută de metri de tarifele reduse. Vijeliile şi ploile au pus stăpânire pe litoral şi au stricat vacanţele românilor. Cu toate acestea, câteva mii de români au riscat, au vrut să beneficieze de reduceri şi au venit la mare.
“Programul “Litoralul pentru toţi”, se află la  a XIV-a ediţie. Câteva mii de turişti au ales să vină pe litoral în toate staţiunile, acolo unde noi am lansat peste 5000 de locuri de cazare, în această perioadă când tarifele sunt cele mai mici din sezonul estival”, a declarat Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral-Delta Dunării. Iniţial, “Litoralul pentru toţi”  era programat să se încheie pe data de 15 iunie, însă a fost prelungit cu încă o săptămână.  53 de hoteluri din staţiunile de pe litoralul românesc au oferit camere la tarife reduse. Sumele au pornit de la 200 de lei de persoană pentru un sejur de şase nopţi la un hotel de două stele şi au ajuns până la 500 de lei pentru cei care au optat pentru o vacanţă la un hotel de cinci stele. Turiştii au beneficiat şi de un voucher prin care au putut vizita gratuit atracţiile din judeţul Constanţa. Un nou program “Litoralul Pentru toţi” va debuta pe 1 septembrie. Cei mai inspiraţi dintre românii cu buget redus pentru vacanţă vor sosi încă din prima zi de toamnă la mare cu speranţa că soarele îşi va prelungi şederea deasupra plajei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii