Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:49 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral Tv Evaluări pe banii părinților?

ro

24 May, 2014 16:45 2706 Marime text
Încă din perioada simulărilor organizate pentru elevii claselor a VIII-a, a XI-a şi a XII-a, cadrele didactice au atras atenţia ministrului Educaţie, Remus Pricopie, asupra faptului că munca lor nu este remunerată. Reacţia demnitarului a fost clară: nu sunt bani.
Potrivit preşedintelui Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar – filiala Constanţa, profesorul Mitică Iosif, situaţia se va repeta şi în cazul evaluărilor naţionale a elevilor din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, care vor demara pe 28 mai. 
“Din păcate, deși volumul de muncă pentru colegii mei care predau discipline supuse evaluării la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a va fi foarte mare, Ministerul Educației a considerat că nu se cuvine să aloce bani pentru plata acestei munci.” a declarat profesorul Mitică Iosif,  preşedintele SLSIP Constanţa.
Din punct de vedere financiar, problema pare să se complice întrucât unităţile de învăţământ nu au fondurile necesare pentru a acoperi cheltuielile cu multiplicarea testelor respective. Ministrul Educaţiei a anunţat că directorii unităţilor trebuie să facă necesarul, să-l înainteze inspectoratelor școlare, iar acestea să transmită în centralizator la minister astfel încât să se aloce fonduri. Numai că, în urma discuţiilor purtate de preşedintele Sindicatului Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar – filiala Constanţa, profesorul Mitică Iosif, cu colegii din judeţ, s-a constatat că aceştia nu au curaj să ceară bani de la minister şi preferă să apeleze la asociaţiile de părinţi.
„Nu cred că s-a făcut un astfel de demers. Zilele trecute stăteam de vorbă cu câțiva dintre colegii mei care sunt implicați în astfel de activități. L-a întrebarea pe care le-am adresat-o “Ce faceți, de unde o să scoateți bani pentru toner, pentru hârtie și pentru tot ce presupune acest demers?” răspunsul a fost că vor apela, din nou, la  bunăvoința asociațiilor de părinți pentru a suplini acest gol din bugetul școlilor.” a afirmat profesorul Mitică Iosif, preşedintele SLSIP Constanţa 
În această situaţie, prevederea constituţională potrivit căreia învăţământul obligatoriu de stat este gratuit nu se confirmă, iar dascălii sunt forţaţi să devină modele de voluntari pentru elevi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii