Lăudabilă idee, proastă concretizare Cu ce scop simulăm notele Evaluării Naționale? Elevii, „răsfoind” telefonul, așteaptă note mari, profesorii s-au săturat de voluntariat

Dincolo de notele obținute de elevii dintr-a VII-a și a VIII-a la simularea Evaluării Naționale - și care nu sunt făcute publice tocmai ca dovadă a irelevanței lor într-o statistică, ci doar, în plan general, contează tot pentru copiii care se pregătesc serios -, testarea cu subiect unic a prilejuit anul acesta o întreagă tiradă legată de utilitatea organizării acestui gen de verificări.
Plecând de la opoziția reprezentanților elevilor, aflați față-n față cu ministrul Educației Ecaterina Andronescu, de a susține simularea și colegii lor de-a VII-a și până la nemulțumirea profesorilor vizavi de voluntariatul într-un asemenea demers, fără finalitate în cataloage.
 

O soluție: teză cu subiect unic și note în catalog

Prof. Vasile Nicoară, directorul Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, revine la propunerea tezei cu subiect unic, pentru o relevanță a acestor simulări.
„Unul din aspectele cele mai importante și destul de deficitare este cel al evaluării lucrărilor. Aici se consumă multă patimă, multă frustrare, nemulțumire. Realitatea este că nu avem un sistem de standarde în evaluare foarte bine pus la punct. Și, de multe ori, aceleași răspunsuri la un profesor primesc o notă, la alt profesor, altă notă, existând mult subiectivism între oameni. O formă de evaluare chiar la nivel național este cu atât mai benefică.
Iar din punct de vedere psihologic, acțiunea de a activa sau reactiva copilului obiectivele, de a-i aduce în atenție ce are de pregătit este benefică.
Una peste alta, nu înțeleg expresii de genul «generație de sacrificiu» că dau o lucrare? De sacrificiu sunt cadrele didactice care trebuie să corecteze aceste lucrări în mod voluntar și nu le notează în catalog. Poate că forma în sine - simulare - sperie. La clasa a VII-a sau a XI-a se întrebau de ce ei? Pentru că pur și simplu le prinde bine. Pentru că învățământul este o acțiune repetitivă. Chiar și partea tehnică: cum își scriu numele pe foaia de examen, cum se încadrează în timp, care este starea psihică în condițiile în care sunt asistați de mai multe persoane, unele intră ștampilează, altele ies, rup firul gândirii...
Ar putea fi benefică înlocuirea, eventual la clasele a VII-a și a XI-a ori chiar la toate clasele, cu teza națională. Subiect unic, cu barem unic. Pentru că învățământul nostru are un trunchi dominant de peste 80%, nu diferă programa pe profile de licee.
În consecință, elevul ar fi mai interesat legat de partea de materie din semestrul respectiv, ar putea fi mult mai obiectiv racordată nota obținută la o clasă cu altă clasă sau de la un liceu la altul.
Un alt punct nevralgic în metodologie este faptul că elevii sunt așezați în ordine alfabetică, dar lucrările se amestecă. În mod normal, ar trebui la această simulare, eventual la teza națională, lucrarea să fie corectată la prima mână de profesorul clasei și apoi a doua corectură un alt profesor. În actuala variantă, ca să analizeze la clasă, profesorii de matematică și de română trebuie să facă a treia corectură.
Cât despre elevii Colegiului «Mircea», nu ascund faptul că am avut o satisfacție profesională văzând că au lipsit foarte puțini atât la Evaluare, cât și la Bacalaureat. Toți au scris cu responsabilitate, care s-a reflectat chiar și din ținuta cu care s-au prezentat. Și-au respectat în primul rând profesorii. Pentru că este ca un vot de blam la adresa celui de la catedră dacă nu scrii nimic sau prea puțin, neexistând spaima notei slabe”.
 

„Atât timp cât...”

Pe de altă parte, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache, tratează subiectul din altă perspectivă.
„Nu trebuie să ne mire rezultatele de la Evaluarea Națională! Atât timp cât avem un ministru schimbat la o medie de 6 luni, în ultimii 4 ani, atât timp cât salariile se măresc (ceea ce e foarte bine), fără să fie condiționate de calitatea actului educațional, atât timp cât țipăm că nu avem finanțare suficientă, dar nu suntem în stare să cheltuim bugetul alocat (26 de miliarde alocate, 21 cheltuite), atât timp cât școlile cu ștaif se bazează, în mare parte, pe sprijinul familiei, prin meditațiile private, culmea, încă cu profesorii de la clasă, deși avem un Cod de Etică prin care sunt interzise, atât timp cât simulările nu-și urmăresc scopul, ci... doar numărul, atât timp cât profesorii sunt titulari pe viață, indiferent de ce fac la clasă, atât timp cât ARACIP-ul nu reușește, prin evaluările făcute, să aducă plus valoare sistemului, atât timp cât noi, părinții, alergăm după interese personale si nu ale sistemului, atât timp cât directorul nu asigură respectarea legii-n școală, atât timp cât formarea inițială este fără o pregătire practică serioasă, atât timp cât salariul de încadrare în sistem este de doar 1.800 lei, cu aproximație, ș.a.m.d., nu vom avea ceea ce ne dorim.
Asadar, avem nevoie de o lege care să se axeze pe profilul absolventului, care indiferent de nivelul de studiu absolvit, să se poată angaja pe piața muncii. Culmea, piața muncii care are nevoie de o forță de muncă, precum aerul! Am ajuns să importăm forță de muncă... paradoxal. Avem nevoie de un sistem care să nu fie privit prin prisma unei cifre contabile, la naiba!”.
 
Din discuțiile avute și cu alte cadre didactice, concluzia generală este că aceste simulări nu își vor dovedi eficiența atât timp cât ele nu se vor concretiza și în note în catalog.