Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:24 20 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral TV A început construirea pasarelelor din Mamaia

ro

20 Sep, 2013 16:36 1713 Marime text
Până la începutul lunii decembrie, în staţiunea Mamaia vor dispărea trecerile de pietoni, fiind înlocuite cu trei pasarele. Cel puţin, aşa susţin autorităţile locale care s-au apucat deja de treabă. Valoarea proiectului depăşeşte 10 milioane de lei. Chiar dacă lucrările sunt abia în prima fază, cele trei pasarele au primit deja şi nume, specifice zonei litoralului, Val Retro, Iaht, iar cea de-a treia va fi cunoscută drept Năvod şi Pescăruşi. Lucrările au început  cu o slujbă de sfințire oficiată de Înaltpreasfinția Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

“Pasarelele, în sine, vor fi niște obiecte de artă. Vor fi desființate trecerile de pietoni, vor fi utilizate doar aceste pasarele. Se va fluidiza foarte mult traficul. Sunt convins că mare parte din turiști, așa cum la ora actuală merg pe Pasarela din mare să se fotografieze, vor face fotografii pe aceste spectaculoase pasarele pietonale.”, a declarat primarul Constanței, Radu Mazăre.

Odată cu amenajarea acestor pasarele, autorităţile speră să crească numărul de turişti şi totodată să scadă numărul de accidente rutiere.
“Vom amenaja treceri de pietoni provizorii, doar până se finalizează lucrările la pasarele. Scopul pasarelelor este tocmai acela de a înlocui trecerile de pietoni, astfel încât pietonii să fie în siguranță iar traficul să fie fluid. Toate cele trei pasarele au facilități pentru persoanele cu dizabilități, altfel nu am fi putut să luăm bani de la Uniunea Europeană.”, a declarat Decebal Făgădău, viceprimarul orașului Constanța.
Pe lângă aspectul utilitar, se doreşte ca aceste pasarele să înfrumuseţeze  staţiunea  Mamaia.

Ti-a placut articolul?

Comentarii