Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:44 13 12 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pasarelă pietonală peste calea ferată, între cartierele Faleză Sud şi Km 4-5. Consilierii locali PNL solicită primarului Făgădău includerea proiectului pe ordinea de zi

ro

27 Nov, 2019 00:00 456 Marime text
 
Consilierii locali liberali constănţeni au depus un proiect de hotărâre privind construirea unei pasarele pietonale peste calea ferată între cartierele Faleză Sud şi Km 4-5. Decizia aleşilor locali vine pe fondul accidentelor care se petrec în această zonă. Doar de la începutul acestui an, două persoane şi-au pierdut viaţa în această zonă, lovite de tren.
 
“Zi de zi, sute de constănţeni care locuiesc, învaţă sau muncesc în cartierul Poarta 6 îşi pun în pericol viaţa, fiind nevoiţi să traverseze calea ferată care practic îi izolează de restul oraşului. Cetăţenii au făcut de-a lungul timpului numeroase sesizări către Primăria Constanţa pentru a amenaja zona astfel încât traversarea liniilor de cale ferată să se poată face în siguranţă. Oamenii spun însă că nimeni nu-i ascultă, iar problemele lor trec neobservate, în timp ce zona se transformă în cimitir. De la începutul anului şi până acum, două persoane au decedat în timp ce traversau calea ferată, fiind lovite de tren. Însă şirul real al tragediilor l-au uitat chiar şi autorităţile. Este necesară construirea unei pasarele pietonale peste calea ferată între cartierele Faleză Sud şi Km 4-5 din dreptul Liceului teoretic “Lucian Blaga””, apreciază aleşii locali liberali.
 
Potrivit proiectului, pasarela pietonală va asigura şi înlesni inclusiv accesul şi tranzitarea de către persoanele aflate în cărucior cu rotile, bătrâni, copii în cărucioare sau biciclişti.
De asemenea, se mai are în vedere desfiinţarea trecerilor de pietoni improvizate din dreptul străzii Amurgului, Sălciilor, Pandurului şi din dreptul magazinului Lidl, împrejmuirea de-a lungul căii ferate pe porţiunea trecerii improvizate, montarea de panouri fonoizolante pentru reducerea zgomotului produs de circulaţia trenurilor, montarea de camere de supraveghere şi sisteme de iluminat  performante, astfel încât tranzitarea pasarelei să se facă în siguranţă inclusiv pe timp de noapte.
 
Având în vedere gradul ridicat de pericol pentru cetăţenii din zonă, consilierii locali municipali PNL solicită primarului Decebal Făgădău includerea pe ordinea de zi şi dezbaterea acestui proiect de hotărâre în viitoarea şedinţă de Consiliu Local.
 

Citeşte şi: 

Constănţeanul supărat Semnături pentru o pasarelă pietonală în dreptul Liceului „Lucian Blaga“ din Constanţa

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii