Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:03 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șicanare în trafic la Constanța terminată cu o condamnare. Furt de documente din Secția de Poliție

ro

30 Nov, 2020 00:00 3162 Marime text
  • Cei doi soți au fost condamnați în primă instanță pentru sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.
  • În timpul audierilor, cei doi ar fi încercat să fure dintr-un birou al Secției 2 Poliție Constanța două documente de procedură penală.
  • În prezent, dosarul se află pe rolul Curții de Apel Constanța.
Doi soți din municipiul Constanța, implicați într-o șicanare în trafic, au fost condamnați în primă instanță pentru săvârşirea infracţiunii de sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri. În timpul audierilor, cei doi ar fi încercat să fure dintr-un birou al Secției 2 Poliție Constanța două documente de procedură penală. Ulterior, inculpații au fost prinși la ieșirea din birou. Bărbatul a fost imobilizat de către lucrătorii de poliție, iar în urma controlului corporal efectuat, cele două documente sustrase au fost identificate asupra sa.
 

Povestea din sala de judecată

 
Prin actul de sesizare s-a reținut că, la data de 03 ianuarie 2020, inculpatul a condus autoturismul marca Volkswagen. În urma unei șicanări în trafic cu un alt conducător auto, inculpatul a deschis portiera stânga față a autoturismului marca Renault, a tras de conducătorul auto, cu scopul de a îl scoate din autoturism, după care l-a lovit pe acesta cu pumnul în zona feței.
 

A degradat prin sifonare plângerea șoferului bătut
 

La data de 10.02.2020, în jurul orei 13:30, în timp ce se aflau în biroul nr. 3 al Secției 2 Poliție Constanța, inculpatul, alături de soția sa, au luat fără drept de pe biroul organului de cercetare penală două documente de procedură penală (două procese-verbale de aducere la cunoștința martorului a drepturilor și obligaților), degradând prin sifonare plângerea șoferului bătut (victima), și au părăsit în grabă biroul. Ulterior, cei doi au fost prinși la ieșirea din birou, unde inculpatul a fost imobilizat de către lucrătorii de poliție. În urma controlului corporal efectuat, cele două documente sustrase au fost identificate asupra sa.
 

Doamna a înțeles să nu dea declarații împotriva soțului ei

 
De altfel, conform procesului-verbal de constatare întocmit de organele de poliție, la data de 10.02.2020, în jurul orelor 13:30, fiind citat la Secția 2 Poliție Constanța în vederea audierii sale în calitate de suspect în dosarul ce avea ca obiect fapta din data de 03.02.2020, inculpatul (...) s-a prezentat împreună cu inculpata (...), soția sa, și împreună au fost conduși în biroul nr. 3, unde acesta a refuzat în primă fază să formuleze declarații în această calitate, uzând de dreptul la tăcere, iar soția sa, inculpata (...), a înțeles să nu dea declarații împotriva soțului ei, semnând procesul-verbal de drepturi și obligații și declarația în care au fost consemnate aceste aspecte.
 

Atitudine recalcitrantă și un limbaj vulgar față de organele de poliție
 

Tot potrivit anchetatorilor, pe tot parcursul audierii, cei doi inculpați au manifestat o atitudine recalcitrantă și un limbaj vulgar față de organele de poliție.
 
La un moment dat, în timp ce lucrătorul de poliție finaliza întocmirea declarației de martor a inculpatei (...), cei doi au luat fără drept de pe biroul organului de cercetare penală două documente de procedură penală (două procese-verbale de aducere la cunoștința martorului (...) a drepturilor și obligaților, degradând prin șifonare plângerea numitului (...) și au părăsit în grabă biroul nr. 3, fiind ulterior prinși la ieșirea din biroul nr. 4.
 

Polițiștii au folosit forța

 
Inculpatul a fost imobilizat de către lucrătorii de poliție, sens în care a fost întocmit și raportul privind folosirea forței și a mijloacelor din dotare. Ulterior, cele două documente sustrase au fost identificate asupra inculpatului (...) în urma controlului corporal efectuat asupra acestuia, în buzunarul interior al gecii cu care era îmbrăcat.
 
Fiind audiat cu privire la fapta din 10.02.2020, inculpatul (...) a declarat că soția sa a luat actele de pe biroul organului de cercetare, însă nu știe cum au ajuns apoi în interiorul gecii sale personale.
 

Busculadă

 
Mai mult, acesta a susținut și că s-a produs o busculadă, iar lucrătorii de poliție l-ar fi bătut și chiar amenințat cu moartea în acel moment.
 
Fiind ulterior audiat la data de 11.02.2020 în camera de consiliu de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța, cu ocazia dezbaterii propunerii arestului preventiv, acesta a declarat că el a luat de pe biroul organului de cercetare actele.
 
Despre incident, inculpata a declarat că a luat actele de pe biroul organului de cercetare, întrucât soțul său i-a spus că nu trebuia să semneze nimic.
 

Primele condamnări

 
Judecătoria Constanța a decis condamnarea femeii, pentru săvârşirea infracţiunii de sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, la pedeapsa de un an de închisoare cu suspendare.
 
Bărbatul a luat opt luni de închisoare, pentru săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, și un an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.
 
Decizia Judecătoriei Constanța a fost atacată la Curtea de Apel Constanța. Primul termen a fost stabilit pentru jumătatea lunii ianuarie 2021.
 
Citește și
 
Ucidere din culpă cum rar s-a mai văzut!
Un tânăr din Săcele, județul Constanța, condamnat la închisoare cu executare


Oficial de la Forţele Navale Române referitor la militarul împuşcat în cap la unitatea militară de la Mamaia Sat
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii