Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:34 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sâmbătă, FC Farul Constanța - Aerostar Bacău Ianis Zicu - „Mă gândesc la promovare, pentru că acesta este scopul meu“ (video)

ro

05 Sep, 2020 00:00 4756 Marime text
  • Meciul FC Farul - Aerostar Bacău se joacă la Constanța sâmbătă, 5 septembrie, de la ora 14.00.
  • În etapa precedentă, prima a sezonului, FC Farul a realizat o victorie mare, învingând în deplasare Petrolul Ploiești.
  • Antrenorul Ianis Zicu este de părere că echipa Farului e omogenă și poate pune probleme oricărui adversar.
 

FC Farul Constanța a început perfect ediția 2020/2021 a Ligii a 2-a, câștigând cu 2-1 pe terenul Petrolului Ploiești, una dintre contracandidatele la promovarea în Liga 1, iar pe litoral visul atingerii primului eșalon animă întreaga suflare faristă.

După succesul de poveste de la Ploiești, venit în minutele de prelungire, „marinarii“ primesc sâmbătă, 5 septembrie, vizita echipei Aerostar Bacău (nou promovată), în etapa a doua de campionat, iar Farul nu se gândește decât la victorie, pentru a consolida și a-i da o valoare și mai mare victoriei cu Petrolul. După prima etapă. formația de pe litoral se află pe locul doi în clasament, în timp ce Aerostar, învinsă acasă în runda inaugurală cu 1-0 de U Cluj, ocupă poziția a 14-a în ierarhie.
Restul meciurilor din etapă se joacă după programul: sâmbătă, 5 septembrie, ora 11.00 - Turris-Oltul Tr. Măgurele - Metaloglobus București, Concordia Chiajna - Unirea Slobozia, Dunărea Călărași - Fotbal Comuna Recea; ora 17.30 - Rapid - Pandurii Tg. Jiu; ora 20.00 - Csikszereda Miercurea Ciuc - U Craiova 1948; duminică, 6 septembrie, ora 13.00 - CSM Reșița - Petrolul Ploiești; ora 18.30 - CS Mioveni - Gloria Buzău; luni, 7 septembrie, ora 18.30 - U Cluj - ASU Poli Timișoara; marți, 8 septembrie, ora 17.00 - Viitorul Pandurii Tg. Jiu - CSM Slatina.
 

Am fost dezamăgit“

Ianis Zicu, antrenorul principal al FC Farul, spune că, la club, lucrurile merg în direcția dorită. „Mă gândesc la promovare, pentru că acesta este scopul meu. Am avut un an bun și am fost dezamăgit pentru că nu am avut șansa să jucăm și noi până la capăt toate etapele pentru promovare. Acum sperăm ca acești copii să crească într-un mediu sănătos, să evolueze așa cum trebuie. Avem stabilitate la club, lucru pe care-l apreciez enorm, pentru că Primăria este alături de noi, la fel și Ciprian, și toate lucrurile merg așa cum trebuie“, a menționat Zicu, citat de site-ul oficial al clubului.


Bîrnoi, felicitat

FC Farula demarat sezonul cu un lot de 24 de jucătpri, iar tehnicianul constănțean a explicat că, 99%, acesta este efectivul cu care va aborda prima parte a sezonului. „Sunt mulțumit de dublurile pe care le am pe posturi. Acum și jucătorii care vin de pe bancă aduc un plus, s-a văzut și la golul marcat de Bîrnoi. Îl felicit, pentru că este un jucător cu calitate extraordinară. Important este să schimbe un pic modul de a se antrena și sunt convins că poate să joace în prima ligă, fără problem“, a declarat Ianis Zicu, potrivit sursei citate, tehnicianul adăugând că speră ca pandemia de coronavirus să nu afecteze desfășurarea meciurilor: „Sper ca lucrurile să fie în regulă. Noi avem două luni de când ne antrenăm, până acum nu am avut nicio problemă. Am făcut toate testările, chiar mai multe decât orice echipă din Liga a 2-a, și sper să fie în continuare așa“.
 

Așa vă vrem mereu!“

La revenirea de la Ploiești, în noaptea meciului cu Petrolul, echipa a fost așteptată la Constanța, la stadion, de un grup de suporteri, care s-au bucurat alături de jucători, fiind creată o atmosferă deosebită. „Sărbătoare în miez de noapte! Succesul de la Ploiești a fost celebrat alături de suporteri, la revenirea acasă! Împreună suntem puternici!“, a fost mesajul clubului. „Farul suntem noi!“, „Așa vă vrem mereu!“ „Noi nu te vom lăsa la greu, cu tine vom fi mereu!“ sau „Niciodată nu ești trist, cu echipa noastră dragă, colindăm o țară întreagă, ca să vadă lumea toată dragoste adevărată“, au fost câteva dintre sloganurile și cântecele fanilor.
 

Prima victorie afară a Farului cu Zicu antrenor

La finalul partidei de la Ploiești, Ianis Zicu și-a felicitat jucătorii și a punctat că se bucură foarte pentru această victorie, care a fost prima în deplasare a „marinarilor“ cu el antrenor. „Am avut și ghinion, pentru că am primit gol repede. Dar, așa cum le-am spus și lor la pauza meciului, am încredere în toți jucătorii, iar în momentul în care un jucător greșește, fie și decisiv, toți ceilalți trebuie să fie alături de el, să-i ofere sprijin. Până la urmă, lucru acesta s-a văzut. Am sperat din primul minut că putem să câștigăm. Știam că nu au un ritm foarte bun, am reușit să punem presiune mare pe ei. Nu au o echipă omogenă, și nu sunt încă pregătiți așa cum a spus și antrenorul lor înainte de începutul partidei. A fost un meci greu, mă bucur că am câștigat primul meci în deplasare. E un început mult mai bun decât în sezonul trecut, chiar dacă atunci am făcut 0-0 la Rapid. Cred că echipa această, cu nouă jucători în teren, în formula de start, care au fost și anul trecut, are o omogenitate bună și putem să facem rezultate bune și să punem probleme oricărui adversar“, a spus Ianis Zicu.

Sursa foto: FC Farul Constanța


Video:


Citește și:

Golul victoriei, în prelungiri! FC Farul Constanța a învins în deplasare Petrolul Ploiești. Succes important

Lotul de jucători și staff-ul cu care FC Farul Constanța începe sezonul 2020/2021 al Ligii a 2-a
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii