Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:08 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cu două luni înainte de sfârşitul anului, Pasajul Cumpenei nu este finalizat nici pe jumătate! Huţucă spune că Făgădău ar trebui să-şi asume eşecul

ro

02 Nov, 2018 00:00 1932 Marime text
Pasajul Cumpenei sau Podul de la Butelii, cum este cunoscut în rândul constănţenilor, este o altă mostră de administraţie publică locală catastrofală, este de părere Bogdan Huţucă, preşedintele PNL Constanţa.

Deputatul susţine că, de mai bine de un an şi jumătate, una dintre cele mai circulate artere ale Constanţei stă blocată, fără ca cineva să ofere explicaţii. „Reabilitarea integrală a podului trebuia finalizată încă din luna aprilie a acestui an, dar, deşi suntem la sfârşitul lui octombrie, nici măcar jumătate din obiectiv nu a fost terminat. De ce? Domnul primar Decebal Făgădău a lansat termene după termene, până a refuzat să mai vorbească despre finalizarea Pasajului Cumpenei. Ştie foarte bine că i-a păcălit din nou pe constănţeni, trădându-le încrederea şi răbdarea. Însă, în realitate, nemuritoarea frăţie între Primărie şi firmele de casă ale PSD-Mazăre-Constantinescu continuă să îngenuncheze bugetul Constanţei şi interesele constănţenilor. 

Avem de-a face cu un caz clar de incompetenţă şi de o parte, şi de cealaltă, însă plătită cu bani grei din taxele şi impozitele cetăţenilor. Vedem zilnic că nu e nici ţipenie de muncitor sau utilaj pe pod, că nu se lucrează, că lucrurile trenează de luni bune, doar domnul primar Făgădău se face că totul e în regulă.

Măcar ca o ultimă tresărire de orgoliu sau respect, primarul Decebal Făgădău ar trebui să-şi asume acest eşec şi să le vorbească sincer constănţenilor când vor putea circula din nou, fără cozi şi ambuteiaje, pe Podul de la Butelii. Poate că dânsul nu circulă prin zonă, dar mii de constănţeni pierd zilnic minute bune blocaţi pe un pod care pare că nu se mai termine niciodată”, afirmă Bogdan Huţucă.

Lucrările au fost stopate

Conform directorului Confort Urban, Claudiu Rădulescu, „se lucrează la pile, la cămăşuiri şi probabil în câteva zile sau o săptămână, chiar două, se reiau lucrările şi pe pod. O să se încerce ca până în iarnă, adică până se strică timpul, să dăm drumul la un sens. Sunt nişte probleme tehnice deosebite. Se fac analize, expertize. Dar pe dedesubt se lucrează în continuare. Probabil că în cel mult două săptămâni se reiau lucrările“, a spus reprezentantul Confort Urban.
  
În luna ianuarie 2018, Primăria Municipiului Constanţa a atribuit un contract privind lucrări suplimentare de reparaţii capitale şi modernizare a Pasajului Cumpenei, în valoare de 1.162.178,25 de lei. Contractul presupunea achiziţionarea de lucrări suplimentare la contractul de execuţie lucrări nr. 116095/19.08.2016, având ca obiect execuţie lucrări suplimetare/adiţionale aferente obiectivului de investiţie „Reparaţii capitale şi modernizarea Pasajului Cumpenei.

Vă reamintim că, pe parcursul execuţiei lucrărilor, care au început în luna aprilie a acestui an, au apărut o serie de probleme de ordin tehnic, ce au condus Ia revizuirea expertizei tehnice nr. 214 din luna august, întocmită pentru Pasajul Cumpenei, în concluziile căreia se recomandă „cămăşuirea integrală a suprafeţelor de beton ale stâlpilor infrastructurii de la radier până la riglele pilelor“ şi „demolarea zonelor de beton de pantă degradat şi denivelat în vederea refacerii betonului de pantă, pentru asigurarea unei pante constante şi continue a acestuia“.

Ca urmare, în urma revizuirii proiectului tehnic şi a devizului general, a rezultat necesitatea realizării unor lucrări suplimentare, după cum urmează: decaparea şi înlocuirea în totalitate a betonului de pantă existent cu grosimile rezultate în urma ridicărilor topografice şi a profilurilor din partea desenată; remedierea defectelor betonului şi efectuarea lucrărilor de protecţie a infrastructurii şi a suprastructurii; cămăşuirea pilelor începând cu rostul elevaţiei fundaţiei pilelor până la riglă (nu sunt necesare ancore chimice); armarea se va face după ce se îndepărtează cu grijă confecţia metalică existentă - se va folosi aceeaşi reţetă pentru betoanele speciale utilizate la riglele pilelor; înlocuirea tuturor rosturilor de dilataţie existente pe pod cu alt tip de rost; refacerea stratului de asfalt de la sistemul rutier. Prin revizuirea proiectului, au rezultat cantităţi suplimentare la următoarele categorii de lucrări: scoatere linie de tramvai şi refacere cale; remediere defecte beton şi protecţie infrastructură, remediere defecte beton şi protecţie suprastructură şi cămăşuire pile şi culee.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului tehnic şi a devizului general, revizuite, aferente obiectivului de investiţii „Reparaţii capitale şi modernizarea Pasajului Cumpenei“, a fost aprobat de aleşii locali municipali pe 29 septembrie 2017.

Despre Mobitom SA 

Cu sediul social în municipiul Constanţa, Mobitom SA a fost înmatriculată în anul 1991. Firma are un capital social subscris de 2.250.542,5 lei, compus din 900.217 acţiuni. Firma este deţinută de Five-Holding SA, cu 98,678% din capitalul social, şi Listă Acţionari, cu 1,322% din capitalul social. Administratorii societăţii, a cărei activitate principală constă în „fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice“, sunt Valentin Boroş, David Sişu şi Valentin Ciuceanu.

Despre Pasajul Cumpenei 

Pasajul Cumpenei, amplasat în municipiul Constanţa, face legătura între bulevardul Aurel Vlaicu şi bulevardul I.C. Brătianu. Pasajul traversează magistrala Bucureşti - Constanţa şi un grup de căi ferate ale triajului Constanţa, precum şi reţeaua de drumuri de acces la centrul comercial şi locuinţele din zonă. Pasajul aflat în reabilitare are o lungime de 310,19 metri.
 
Citeşte şi:
 
„Probleme tehnice deosebite“ Produsul folosit la Pasajul Cumpenei lasă de dorit. Ce a spus directorul Confort Urban (galerie foto + video)

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii