Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
15:44 21 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

De la ţinutul boierului Movilă, la „satul cu bani“ O plimbare prin oraşele de odinioară ale judeţului Constanţa

ro

25 Jun, 2015 00:00 3319 Marime text

O caracterizare din 1920 a lui Eugène Pittard (1867 - 1962) a regiunii în care vieţuim este exactă şi poetică. „Dobrogea este un extraordinar mozaic de rase... Punct de întâlnire între Asia anterioară şi Europa orientală, Dobrogea poate fi pentru unii o escală şi pentru alţii un adăpost...“. Dobrogea a fost dintotdeauna regiunea „altfel“ a României. Din toate punctele de vedere. Teritoriu istoric şi geografic, a fost, de-a lungul veacurilor, disputat între România şi Bulgaria, între Imperiul Otoman şi Ţara Românească, între Danubius şi Pontul Euxin.

Continuăm povestea începuă în ediţia trecută, când am fost printr-un periplu al poveştilor spuse de-a lungul fluviului Dunărea şi, aşa cum am menţionat atunci, redăm capitolul al doilea din călătoria noastră pe meleagurile dobrogene, poposind astăzi în oraşele din judeţul Constanţa.

În trecut, era cunoscută sub numele de Dacia Pontică, sau Sciţia Minor. Pe teritoriul României de astăzi, Dobrogea conţine două judeţe, Tulcea şi Constanţa, iar în Bulgaria, Dobrici şi Silistra. Judeţul Constanţa are în componenţa sa peste 70 de unităţi administrativ-teritoriale, fie că vorbim despre comune, oraşe sau municipii. În călătoria noastră prin străvechiul teritoriu dobrogean, ne vom concentra asupra celor mai importante oraşe, fie că vorbim despre vechi cetăţi întemeiate de popoarele antice, fie că vorbim despre unităţi administrativ-teritoriale de dată recentă.
 
Acum mai bine de 2.800 de ani, corăbiile greceşti purtând familii întregi de negustori, meşteşugari, ostaşi şi marinari intră în marea numită Sciti Axaina (albastru întunecat) şi o denumesc Pontos Euxeinos. Mulţi colonişti veniţi din Marea Egee şi de pe coasta de sud a Pontului Euxin (Marea Neagră) se stabilesc aici datorită potenţialului comercial al locului. Au întemeiat mai multe cetăţi-porturi, precum: Odessos (Varna), Apollonia, Callatis, Tomis, Histria, Argamum, iar pe cursul Dunării, Aegyssus (Tulcea) şi Axiopolis (Cernavodă).

Trăim pe pământurile lui Tomis, Tomeus sau Tomoi


„Divina natura dedit agros, ars humana aedificavit urbes - divina natură a dăruit ogoarele, măiestria omului a clădit orașele“, spunea Marcus Terentius Varro, în „De Re Rustica“. Trăim pe locul peste care s-au perindat milenii... De la anticul Tomis spre Constanţa de azi, numele cetăţii s-a schimbat precum umbrele şi luminile istoriei care trec peste oamenii călători prin vremuri. Vechea aşezare grecească de o parte a actualului oraş Constanţa este numită, în izvoarele greceşti, când Tomis, când Tomeus, mai rar Tomoi, iar în cele latineşti, mai des Tomi, dar şi Tomis sau Tomoe. Tomisul este una dintre numeroasele factorii devenite mai apoi colonii, întemeiate începând cu veacul al şaptelea înainte de Hristos, de către Milet. Întemeierea cetăţii, precum şi denumirea sa au fost asociate cu legenda lui Iason şi a Argonauţilor.
În anul 71 î.Hr., romanii au preluat controlul asupra cetăţii. Oraşele pontice au intrat pe rând sub autoritatea proconsulului Macedoniei, fără a fi însă integrate provinciei.

Numele surorii vitrege a Sfântului Constantin 


De la Tomis până la Constanţa, au trecut multe secole. În anul 306 d.Hr., Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 - 22 mai 337) a devenit împărat al Imperiului Roman. El a rămas cunoscut sub numele de Constantin I sau Constantin cel Mare. Constantiana a fost darul de nume al primului împărat creştin, Marele Constantin, fiul Elenei. Flavia Julia Constantia era sora vitregă a Împăratului Constantin cel Mare. În perioada 1393 -1420, odată cu trecerea teritoriului sub stăpânirea otomanilor, Constantiana a decăzut total, iar numele i-a fost adus în graiul turcilor, devenind Küstenge. Acesta a dăinuit vreme îndelungată şi abia după a doua jumătate a secolului al XIX-lea, numele de Constantiana a început să fie din nou menţionat.

Au urmat apoi secole de trecere prin vremuri păgâne, iar vechiul nume s-a acoperit de colb... Regele Carol I, întregitorul de neam, a adus înapoi numele de dar al împăratului creştin. Ziua de 14 noiembrie 1878 reprezintă ziua Unirii Dobrogei cu România. Este ziua în care, la Brăila, în anul 1878, s-au desfăşurat festivităţile prilejuite de punerea în aplicare a art. 46 al Tratatului de la Berlin, prin care teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră revenea la patria-mamă.

Citeşte şi

Despre istoria bătrânului Tomis puteţi citi în ZIUA de Constanţa: De la anticul Tomis spre Constanţa de azi
 

Mangalia, o parte din vechea Callatidă


Vechea Callatidă este o oază integrată pământului dobrogean, cunoscută drept una dintre cele mai vechi aşezări umane din ţară. Localitatea este menţionată sub numele de Pangalla sau Pancalia, în unele portulane genoveze din secolul al XIII-lea. Numele de Mangalia a apărut prima dată în anul 1593.

Colonia a fost fondată pe locul aşezării getice numite Callatis de către vechii greci. A fost cunoscută anterior sub numele de Cerbatis sau Acervetis. La fel ca cetatea învecinată, Tomis, şi Callatisul este nevoită să accepte autoritatea statului macedonean, care se întinsese în întreaga Peninsulă Balcanică, până la Gurile Dunării. Din secolul I, intră sub dominaţia romană, la fel ca toate cetăţile vechilor greci. După această perioadă de decădere, Callatisului îi revine întrucâtva strălucirea, fără a depăşi statutul unui orăşel abia intrat sub dominaţia otomană, atunci când aici au fost puse bazele şi Moscheii Esmahan Sultan.
 
Anterior secolului al XIII-lea, localitatea apare sub numele antic de Callatis. Aceasta a fost o colonie a cetăţii greceşti în secolul al VI-lea î.Hr. Portul şi jumătate din oraşul din antichitate sunt acum acoperite de ape. În ciuda inevitabilelor războaie, oraşul a prosperat timp de 1.200 de ani. Cetatea a dispărut însă odată cu năvălirea popoarelor migratoare din secolele VIII şi IX, fiind o simplă aşezare de pescari. Numele de Mangalia, ce apare din anul 1593, derivă din Pangalia, care, în greaca bizantină, înseamnă „cea mai frumoasă“. Mangalia apare cu denumirea de Pangalla sau Pancalia în portulanele genoveze din secolul al XIII-lea. Mangalia a fost, în trecut, o colonie antică întemeiată de greci, care purta numele de Callatis (de la râul Calles din Asia Mică).

Oraşul sultanului


Cel de-al treilea municipiu al judeţului Constanţa, Medgidia, are şi el o istorie veche, dar mult mai recentă decât a celor două vechi colonii greceşti. În 1417, turcii au invadat Dobrogea. Începând cu secolul al XV-lea, regiunea a fost colonizată cu populaţie musulmană. Aşezarea numită Karasu (Apă Neagră, în limba turcă) era menţionată de Paolo Giorgio (1590) şi de Evlia Celebi (1653) ca aflându-se pe harta lui Iehuda ben Zara, din 1497.
 
Medgidia modernă a fost construită sub administraţia otomană, pe locul vechiului Karasu, începând cu 1856. A fost ridicată pentru a adăposti refugiaţii din războiul Crimeii şi pentru a servi ca centru economic al părţii de mijloc a Dobrogei. Până în anul 1850, localitatea era un cunoscut târg de cereale, care se afla în atenţia sultanului Abdul Medgid. Medgidia şi-a luat denumirea de la numele sultanului. În 1865, locuitorii solicită guvernatorului Dobrogei ca noua localitate să fie denumită Medgidia, în semn de recunoştinţă pentru protectorul lor. Denumirea actuală a urbei derivă din cuvântul turc Mecidiye. Medgidia devine municipiu în anul 1994.
 
De la Axiopolis, la Mighali Thermae şi Bogaz-Kioi 

 
O istorie interesantă se găseşte în originea numelui oraşului Cernavodă. O primă variantă ar fi că oraşul a fost construit de legendarul domn muntean Negru Vodă, existând ipoteza că numele său ar deriva din cuvântul slavon „cerna“ („cernîi“), care înseamnă negru. O altă versiune este că denumirea vine din slavonă, având semnificaţia de apă neagră, o traducere a denumirii turceşti Carasu. Ca aşezare omenească, are o vechime milenară. Cetatea este cunoscută din perioada romană, când se numea Axiopolis. Situată tot pe braţul lung al Dunării, aşezarea avea o funcţie strategică. Unele dintre marile capodopere ale istoriei şi arheologiei - Gânditorul şi perechea sa - au fost descoperite la Hamangia, în arealul Cernavodei de azi. Sub stăpânirea otomană, localitatea a avut numele de Bogazchioi sau Bogaz-Kioi, care se traduce prin „satul de la vărsare“. Bogaz-Kioi l-a înlocuit pe cel de Mighali Thermae. Denumirea Bogaz-Kioi a fost inspirată de amplasarea localităţii la locul de confluenţă al Dunării cu vechiul curs al râului Axios, de unde şi numele de „Satul de la gură“ sau „de la vărsare“.

Ţinutul boierului Movilă


Potrivit unor documente, localitatea Eforie Sud a fost înfiinţată în anul 1898 de Ioan Movilă, un boier din zona Moldovei, care a construit aici hotelul Movilă. Staţiunea a fost denumită Băile Techirghiol - Movilă, dar şi Băile Movilă sau Techirghiol - Movilă. În 1909, Eforia Spitalelor Civile din Bucureşti înfiinţează pe malul mării Sanatoriul pentru combaterea tuberculozei osoase la copii, construit provizoriu, cu instalaţii de băi calde, aplicaţii de cataplasme şi helioterapie. „Băile Movilă“ va fi denumirea ce se va păstra până în 1920. Recunoscută ca staţiune balneară în anul 1928, un an mai târziu capătă statutul de oraş. Din anii ’20, localitatea poartă numele de Carmen Sylva, pseudonimul literar al Reginei Maria a României, până în 1948. Până în 1962, avea să se numească Vasile Roaită, apoi luând numele actual. Eforie Nord s-a format în anul 1894, când Eforia Spitalelor Civile din Bucureşti a construit aici un sanatoriu balneoclimateric.

Ursul de pe cursul Dunării


Numele oraşului Hârşova are şi el o istorie interesantă. Sub stăpânire otomană, oraşul de astăzi şi-a format chiar şi numele actual. Se spune că, în Evul Mediu, atunci când otomanii se luptau cu Mircea cel Bătrân şi urmaşii săi pentru redutele din Dobrogea, o armată a unui sultan a ajuns lângă oraşul dunărean. Pentru că armata română era depăşită numeric de oştile otomane, asediaţii au încercat să creeze o diversiune. În miez de noapte, îmbrăcaţi cu nişte piei de urs, i-au atacat pe otomanii aflaţi în tabăra militară. Scriitorul turc Evlya Celebi nota despre această întâmplare că, atunci când a văzut atacul jivinelor, sultanul turc a început să strige: „Odovan hîrş gelyor!“ („Vine ursul în câmpie!“). De atunci, în izvoarele otomane, vechea cetate Carsium este menţionată şi ca Harisova, iar mai apoi, de către călători germani, ca Hirsove, Chirschowa, Kersova sau Harsowa, spun unele surse.

De la Silişte şi Canara, la numele poetului


Numele oraşului Ovidiu este legat de cel al vestitului poet latin Ovidius, simbol al trecerii romanităţii pe aceste meleaguri. Există multe presupuneri că mormântul poetului Ovidius s-ar afla pe această insulă, aşa cum circulă şi legende precum că cei doi stejari bătrâni ce se înalţă aici ar fi fost plantaţi chiar de poet. Actualul oraş Ovidiu a fost denumit în trecut şi Silişte (nume care datează de prin anul 1650), Sut Ghiol (denumire din anul 1802) şi Canara (nume avut începând cu anul 1845).
 
Denumirea oraşului Techirghiol derivă din cuvântul turcesc Tekirgöl, care înseamnă „lacul barbunului“. Legenda spune că oraşul a fost înfiinţat de Techir, un bătrân olog şi orb care a ajuns odată cu măgarul său, din greşeală, în malul acestui lac, în care mulţi bolnavi şi-au găsit tămăduirea.

Oraşul lui Murfat...

Numele localităţii Murfatlar provine din turcescul „Al lui Murfat“. De altfel, din cauza originii sale, numele oraşului a fost schimbat în Basarabi, denumire pe care a avut-o între 1924-1965 şi 1980-2007. Numele de Murfatlar apare pentru prima dată în documente în anul 1855 şi se păstrează până în 1924, după care, în urma numeroaselor dispute politice dintre ţărănişti şi liberali, se schimbă în Basarabi. Din anul 1965 şi până în 1980, poartă denumirea de Murfatlar. Apoi, aşezarea ajunge din nou să fie cunoscută drept Basarabi. Din 2008, se numeşte, din nou, Murfatlar.
 
Localitatea Băneasa este atestată documentar în jurul anilor 1750, fiind iniţial un punct de întâlnire care traversa ţinutul Dobrogei prin stânga Dunării. Localitatea purta atunci numele de Parachioi - Satul cu bani. Din anul 1850, este atestată ca localitate cu statut juridic având biserică (1850) şi scoală românească la 1869, filială a celei de la Siliştea.

Sursele folosite pentru redarea acestui material au fost: Carta Verde a Judeţului Constanţa, Descoperă.org, dar şi arhiva cotidianului ZIUA de Constanţa.

Ti-a placut articolul?

Comentarii