Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:50 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Topspin 08, LPS şi Farul joacă în Superligă Eliza Samara, în optimi la Openul Qatarului

ro

21 Feb, 2015 00:00 1483 Marime text
Cea mai bună jucătoare de tenis de masă din România, constănţeanca Eliza Samara, a avut un debut de succes în proba de simplu a Openului Qatarului, de la Doha. 
 
Acceptată direct pe tabloul principal, Eliza a câştigat primul meci, ieri, în optimi, unde a dispus de Dora Madarasz, din Ungaria. Partida a fost una extrem de disputată. Constănţeanca a condus cu 2-0, dar adversara sa a avut o revenire de senzaţie, egalând şi trecând în avantaj, cu 3-2! În acest punct extrem de important al întâlnirii, Eliza s-a mobilizat şi a câştigat următoarele două seturi, adjudecându-şi meciul cu 4-3, pe seturi 11-9, 11-3, 7-11, 12-14, 10-12, 12-10, 11-7. În optimi, Samara o va întâlni pe I-Chen-Lee, din Taiwan, meciul jucându-se astăzi.

Sportiva constănţeană evoluează la Doha şi la dublu feminin, unde a intrat în competiţie alături de o altă tenismenă maghiară, Georgina Pota. În primul tur de pe tabloul principal, optimile de finală, cele două au jucat aseară cu Youngsook Park şi Haeun Yang, din Coreea, pierzând însă cu 0-3 (8-11, 9-11, 9-11). Dacă se calificau în sferturi, Samara şi Pota urmau să joace cu perechea formată din Jia Liu (Austria) şi Iveta Vacenovska (Cehia).
 
În această perioadă, în România, la Buzău, se dispută returul Campionatului Naţional pe echipe - Divizia Superligă, la care participă trei echipe din Constanţa, una masculină (Topspin 08 - Andrei Filimon, Cristian Pletea, Rareş Sipoş) şi două feminine (LPS „Nicolae Rotaru“ - Mihaela Plăeaşu, Alina Sandul, Andreea Bucur şi Farul - Timeea Ursuly, Olga Biznet, Bianca Crişan). În primele trei runde, rezultatele au fost: Topspin 08 - 5-0 cu U Craiova, 5-0 cu CSM Bistriţa, 5-3 cu Pristavu Câmpulung; LPS - 2-5 cu CSM Bistriţa, 0-5 cu CS Dumbrăviţa, 3-5 cu CSM Arad; Farul - 5-0 cu Voinţa Galaţi, 5-3 cu Poli Iaşi, 5-1 cu Romgaz Mediaş. Întrecerea se încheie duminică la prânz, iar în funcţie de clasamentul returului, echipele vor participa apoi la turneele play-off şi play-out.     
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii