Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:40 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tiberiu Rusu, Teodora Bălan, Cristina Olteanu şi ştafeta CSS1 Constanţa, pe podium la zona de atletism

ro

18 Mar, 2015 00:00 2449 Marime text
Judeţul Constanţa a participat cu mai mulţi sportivi şi sportive la una dintre etapele de zonă ale Campionatului Naţional de atletism rezervat copiilor 1, 2 şi 3. Întrecerea s-a desfăşurat la Bucureşti, iar Constanţa a urcat de cinci ori pe podium. La copiii 3, Tiberiu Rusu, de la Axiopolis Cernavodă (antrenor, Daniel Băietu), a ocupat locul doi la 50 m (8,09 s) şi trei la lungime (3,55 m). Pe poziţia secundă, cu 1:52.93, a încheiat competiţia şi ştafeta feminină de 4X1 tur a CSS1 Constanţa (la copii 1), care a alergat în componenţa Maria Todireanu, Mariana Mihai, Cristina Stancu şi Natalia Boclasevici (antrenor, Ioan Oltean).

Evoluţii reuşite au avut şi Cristina Olteanu (LPS „Nicolae Rotaru“ antrenori, Cătălin Ganera şi Gabriel Zaharia), şi Teodora Bălan (CS Farul; antrenoare, Eveline Lisenco), ambele urcând pe ultima treaptă a podiumului în întrecerea copiilor 1, Olteanu la 1.500 m (5:21,59), iar Bălan la triatlon, unde, în ciuda faptului că a concurat răcită, a totalizat 1.582 de puncte (faţă de 1.599 de puncte cât a avut atleta clasată pe locul doi). Bălan a realizat performanţele: la 60 m - 8,71 s, la lungime - 4,97 m, la 800 m - 2:57,55. În fotografie sunt Eveline Lisenco şi Teodora Bălan (cu ceva ani în urmă), atleta Farului înregistrând de mică rezultate însemnate.
 
În preajma podiumului s-au situat Marian Nenciu (CSS1 Constanţa; antrenor, Ioan Oltean) - locul patru la 600 m copii 2 şi Ionela Garoafă (Axiopolis Cernavodă; antrenor, Daniel Băietu) - locul cinci la triatlon copii 1. De la CSS1, Ioan Oltean l-a remarcat şi pe Iulian Isacov, care a alergat în finala de la 50 m copii 2, unde a venit a optulea, cu 7,92 s, la mică distanţă însă de locul patru (7,83 s).
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii