Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:34 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Selecţie de oferte pentru volei şi box, la Primăria Constanţa

ro

05 Mar, 2014 00:00 2178 Marime text
Primăria municipiului Constanţa organizează, pe 4 aprilie a.c., la ora 12.00, procedura de selecţie a mai multor oferte legate de sport: ofertele de proiecte sportive privind fondurile nerambursabile necesare organizării competiţiilor de box constănţene la nivel judeţean, regional, naţional şi internaţional, în anul 2014; ofertele privind participarea voleiului feminin şi masculin constănţean la competiţiile sportive ce vor fi organizate de Liga Naţională de volei şi Federaţia Română de Volei în cupele europene, în anul 2014. Documentaţia de atribuire a selecţiei cuprinde: caietul de sarcini privind selecţia publică a ofertelor, instrucţiunile pentru ofertanţi şi formularele. Documentele pot fi achiziţionate de la sediul Primăriei municipiului Constanţa din Piaţa Ovidiu numărul 9, biroul numărul 5, în urma unei solicitări scrise. Ofertele se vor depune până la data de 4 aprilie a.c., la ora 10.00, la aceeaşi adresă, şi se vor deschide tot în ziua de 4 aprilie, la ora 12.00, în prezenţa membrilor comisiei de selecţie a ofertelor şi a ofertanţilor. Criteriul de atribuire a contractului de finanţare din fonduri publice nerambursabile este „punctajul cel mai mare”, realizat ca urmare a aplicării a trei criterii. Valoarea fondurilor financiare solicitate şi ofertate este fermă pe toată durata contractului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii