FOTO. Polițiștii locali din Constanța, implicați în acțiuni de educație și conștientizare a celor mai tineri cetățeni ai orașului
FOTO. Polițiștii locali din Constanța, implicați în acțiuni de educație și conștientizare a celor mai
03 Apr, 2026 13:29
ZIUA de Constanta
168
Marime text
168
Marime text

Municipalitatea din Constanța, prin intermediul Direcției Generale Poliția Locală, continuă campania de creștere a gradului de siguranță în unitățile de învățământ și de educare a celor mai tineri cetățeni în spiritul respectării normelor de conviețuire socială și a regulilor de circulație pe drumul public.
Potrivit Primăriei Constanța, luna aceasta, polițiștii locali au desfășurat o serie de activități preventive și informative la Grădinița nr. 12 “Amicii”, Grădinița nr. 51, Grădinița nr. 36 “Steluțele Mării”, Școala gimnazială nr. 12 “B. P. Hasdeu“, Grădinița nr. 33. La aceste sesiuni interactive au participat aproximativ 379 de preșcolari și elevi , care au explorat teme esențiale pentru siguranța lor zilnică.
Reprezentanții Poliției Locale au adaptat tematica în funcție de vârsta audienței, abordând subiecte critice pentru dezvoltarea armonioasă a tinerilor:
-„Micul pieton”: Reguli de aur pentru deplasarea pe drumurile publice, semnificația indicatoarelor rutiere și rolul crucial al semaforului.
-Prevenție și responsabilitate: Gestionarea faptelor antisociale, combaterea violenței școlare (bullying) și importanța unui comportament civilizat în comunitate.
-Spirit civic și mediu: Protejarea patrimoniului orașului și menținerea curățeniei în spațiile publice din municipiul Constanța.
Citește și
Zeci de mașini abandonate, ridicate de pe domeniul public din Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


