Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
18:17 17 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Săgeata Năvodari întâlneşte penultima clasată Farul, la primul meci cu tandemul Ion Barbu - Gică Mina pe banca tehnică

ro

15 Nov, 2014 00:00 1576 Marime text
În etapa a 13-a a Ligii a II-a, seria întâi, astăzi, FC Farul se duelează la Constanţa cu SC Bacău, iar Săgeata primeşte la Năvodari replica echipei CS Baloteşti. Ambele partide încep la ora 11.00.
 
După două înfrângeri consecutive, 0-2 la Slobozia şi 1-4 la Suceava, FC Farul a ajuns pe antepenultimul loc în clasament. Pe banca tehnică a „marinarilor“ s-a produs o schimbare, clubul despărţindu-se în condiţii amiabile de antrenorul principal Marian Pană, iar în continuare echipa va fi pregătită de Ion Barbu şi Gică Mina, cărora le revine misiunea de a conduce Farul la victorie astăzi, în disputa cu echipa clasată o poziţie mai sus faţă de constănţeni.

„În cele patru dispute pe care le mai avem de jucat până la finele anului, am vrea să obţinem maximum de puncte. Aşa vom aborda partidele, luându-le pe rând. Cel mai important meci este cel cu SC Bacău. Trebuie să trecem neapărat cu bine de el. O victorie le va creşte moralul jucătorilor“, a spus Ion Barbu, care nu-l va putea folosi pe mijlocaşul Robert Neagoe, suspendat.
La Năvodari, Săgeata joacă împotriva penultimei clasate, CS Baloteşti, iar gazdele, aflate pe locul patru în clasament, nu concep să nu câştige meciul, chiar şi cu o prestaţie mai puţin reuşită.

„Vom avea o partidă grea, ca toate, de altfel. Din păcate, deşi jucăm bine, nu putem să câştigăm. La Berceni, am dominat 90% din meci, dar am pierdut. În partida cu CS Baloteşti, m-aş mulţumi şi cu o victorie venită pe un fond de joc mai slab al nostru. Indiferent de probleme, jucătorii şi-au văzut de treabă la antrenamente şi la jocuri. Eu sunt foarte mulţumit“, a declarat antrenorul Săgeţii, Gică Butoiu.
Astăzi, de la ora 11.00, în seria întâi a campionatului se mai joacă meciurile: CF Brăila - Unirea Slobozia, FCM Dorohoi - Rapid CFR Suceava, Gloria Buzău - ACS Academica Argeş şi FC Voluntari - ACS Berceni. Clasament: 1. Voluntari - 28p, 2. Academica - 24p, 3. Suceava - 21p, 4. Săgeata - 21p, 5. Slobozia - 16p, 6. Brăila - 16p, 7. Buzău - 16p, 8. Berceni - 14p, 9. Bacău - 11p, 10. Farul - 11p, 11. Baloteşti - 9p, 12. Dorohoi - 8p.

Ti-a placut articolul?

Comentarii