Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
04:26 05 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

„Nu am cum să tolerez aşa ceva“ Gică Hagi s-a supărat rău pe argentinianul Pablo Brandan (galerie foto)

ro

08 Nov, 2016 00:00 486 Marime text
Schimbat după numai 35 de minute din meciul Steaua - FC Viitorul 2-0, experimentatul fundaş a fost criticat de managerul tehnic al echipei constănţene.

Pablo Brandan a fost la originea fazei din care Steaua a marcat pentru 1-0, arbitrul acordând penalty în urma contactului din careu dintre sud-american şi Adi PopaHagi a spus că eroarea jucătorului de 33 de ani este inexplicabilă şi că, în continuare, va da credit tinerilor.

În meciul din etapa a 15-a, de la Bucureşti, Steaua a deschis scorul în minutul 17, iar Hagi l-a înlocuit pe Brandan 18 minute mai târziu. „Am început meciul foarte bine, am avut două - trei ocazii incredibile, dar a venit acea greşeală a lui Brandan, un cadou mare făcut adversarilor, un penalty. Nici acum nu pot să-mi explic cum el, din fundaş central stânga, ajunge fundaş în partea dreaptă. Dacă a fost fault, cum a fost, nu contează. Meciul s-a rupt în primele 20 de minute. Cred că această greşeală a dezechilibrat tot meciul. Brandan e un jucător cu experienţă şi e greu să accept eroarea sa. Am vorbit şi cu el în vestiar. Vom vedea ce vom face. I-am comunicat că sunt foarte supărat. Vom discuta cu el. Brandan are contract în continuare cu noi, dar probabil că a venit şi rândul altora să joace“, a spus Hagi.

„Boli şi Ţâru au jucat impecabil, Coman m-a încântat”

Managerul tehnic al FC Viitorul a comentat şi faptul că, după ce a fost schimbat, Brandan, supărat, ar fi plecat de la stadion direct acasă. „Nu mă interesează, e problema lui. El decide, el ştie ce trebuie să facă. Eu i-am comunicat ce am avut de spus în faţa echipei. E inexplicabilă eroarea lui, să facă acel penalty şi să aibă poziţionarea pe care a avut-o. Fiecare are şansa lui. Va juca cine are randament foarte bun. Brandan a avut unul foarte slab cu Steaua. O să dăm spaţiu la cei tineri. Hodorogea a jucat bine la echipa naţională. El a evoluat acum fundaş dreapta, dar e stoper. Îi va veni rândul şi lui Carp sau mai descoperim un tânăr. Aţi văzut cum au jucat Boli şi Ţâru? Impecabil. Totodată, m-a încântat Coman. Nu credeam că un băiat născut în 1998 să joace aşa de bine contra fotbaliştilor redutabili ai Stelei“, a precizat Hagi.

„Patronul Stelei ştie fotbal mai mult ca mine?”

În ciuda înfrângerii, cel mai bun jucător din istoria fotbalului românesc a remarcat şi aspecte pozitive în jocul Viitorului. „E greu să revii în faţa Stelei, cu toate că noi am avut ocazii şi în continuare şi am sperat. Am împins jocul la maximum, riscând foarte mult în repriza a doua. I-am felicitat pe băieţi pentru partea secundă şi pentru celelalte minute. Eu zic că am avut merite“, a spus Hagi. Acesta i-a dat replica şi lui Gigi Becali, care a apreciat că „cei de la Viitorul parcă nu au mai fost ca înainte“.
 
„Cum, noi n-am fost Viitorul? Băi, omule, stai puţin (n.r. adresându-i-se unui reporter)! Lăsaţi-mă cu patronul Stelei! Ştie fotbal mai mult decât mine? Ce facem acum? În afară de acea greşeală, inexplicabilă, pe care nu am cum să o tolerez, aţi văzut câte mingi am recuperat şi câţi jucători tineri am avut în teren? Am făcut schimbări cu tineri. Tinerii noşti au ţinut Steaua sub presiune, ei n-au făcut nici trei pase“, a arătat Hagi.

Fault la Coman

„Regele“ crede că, exceptând eroarea lui Brandan, FC Viitorul a reuşit per total un meci bun. „Ştiam că Steaua e redutabilă pe toate cele trei situaţii de joc, atac rapid, atac poziţional sau fază fixă. Ştiam că încep foarte bine meciurile, cu un presing agresiv. Înainte cu câteva secunde de penalty-ul acordat Stelei, a fost însă un fault clar la Coman, care trebuia dat, şi atunci cine ştie ce era. Ne-am dorit să marcăm, am făcut presing, am pus presiune. Am recuperat multe mingi, am încercat să jucăm, dar am ratat enorm iar. În repriza a doua, am avut ritm şi intensitate“, a mai spus Gică Hagi.

„Nu sunt oracol“

Înainte de partida Steaua - FC Viitorul, antrenorul Astrei, Marius Şumudică, spusese, ironic, că „se ştie deja rezultatul“. „Întrebaţi-l pe el. Eu sunt un tip mai serios, mai profesionist. Nu ştiu cum a zis sau dacă a zis. Cu mine când staţi de vorbă vă rog să fiţi serioşi. Noi am venit să facem rezultat şi să câştigăm. Am pregătit meciul, dar ce se întâmplă în timpul partidei eu n-am de unde să ştiu, că nu sunt oracol. Suntem în România şi oricine poate specula şi spune orice. Nu înseamnă însă că e şi adevărat. Vorbim de toate, mai puţin de tactică, de fotbal, de ce se întâmplă. Atingem total alte lucruri. Dacă Şumudică ştie mai multe, s-o zică. Nu-i nicio problemă. Poate el are mai multă experienţă sau cunoaşte mai bine România“, a venit replica lui Hagi.

Răbdare, dar nu la infinit, cu Iancu

A doua schimbare a FC Viitorul, după Brandan, a fost cea a lui Iancu, înlocuit la pauză. „Iancu a fost puţin depăşit de ritmul de joc, deşi a avut situaţii de joc şi a făcut anumite lucruri bune. Dar am vrut să-i dau şansă şi altuia. Gabi ar trebui să se pregătească mult mai bine. Avem în continuare răbdare cu el, însă nu la infinit. Important e ca şi el să aibă ambiţia să revină. Uşor-uşor, trebuie să facă diferenţa, că de aceea l-am adus. Are calitate şi trebuie să se gândească la acest lucru“, a spus managerul tehnic al FC Viitorul.

Ghinion pur

Echipa de pe litoral are 11 înfrângeri şi o victorie în meciurile cu Steaua, dar Hagi nu crede că Viitorul a dezvoltat un adevărat complex contra steliştilor. „Totul ţine de faptul că echipa noastră e tânără şi capătă experienţă. Vrem să fim din ce în ce mai buni. Mie îmi place să joc fotbal şi am ieşit la joc cu toate echipele mari. Cred că echipa încă nu e pregătită de meciuri foarte mari, sub presiune. Am clacat şi anul trecut în play-off, şi acum. Ne vom gândi, vom da probabil prioritate din ce mai mult celor tineri. Probabil că în meciurile mari, contra echipelor experimentate, care ştiu să gestioneze mult mai bine ca noi anumite momente, mai avem de învăţat. Sper ca, într-o bună zi, să facem rezultate şi cu echipele mari. În ultimele şase - şapte meciuri cu Steaua, am avut ghinion pur, dacă ai 100.000 de ocazii şi le ratezi, nemarcând nici de la un metru. În meciurile trecute, am jucat, am condus jocul, dar au fost şi situaţii cu arbitrajul, pe care nu le mai comentez“, a arătat Hagi.

Şi Napoli e interesată de Răzvan Marin 

Obiectivul fostului căpitan al echipei naţionale e ca, în curând, să transfere numai în străinătate. Despre tânărul mijlocaş Răzvan Marin, internaţional al României, se spune că echipa italiană Napoli oferă trei milioane de euro şi 15% dintr-un transfer ulterior, discuţiile finale urmând a avea loc în iarnă. „E greu ca Steaua să mai ia jucători de la noi. Eu mi-aş dori ca toate transferurile noastre să se facă direct afară. Fiecare meci e un test pentru jucătorii noştri. Cu mine va rămâne cine e competitiv, cine poate şi o demonstrează pe teren. Mie îmi place să câştig, altceva nu ştiu. Doar aşa îţi câştigi respectul. Iar jucătorii mei trebuie să fie ca mine. Sper ca într-o bună zi să am o echipă frumoasă, căreia să îi placă să câştige. Să joace meciurile la potenţial maxim“, a precizat Hagi.
 
În 15 meciuri din actuala ediţie a Ligii 1, FC Viitorul a acumulat 26 de puncte, la fel ca echipa Gaz Metan Mediaş, pe care formaţia constănţeană o va întâlni în runda viitoare, la Ovidiu, luni, 21 noiembrie, de la ora 18.00.

Sursa foto: Facebook (Academia Hagi) 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii