Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:35 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Muschetarii Mihail Kogălniceanu Rugbyşti mici cu suflet mare au strâns bani pentru operaţia lui Andrei Andronache (galerie foto)

ro

02 Feb, 2015 00:00 4173 Marime text
Campion naţional la rugby cu echipa Muschetarii Mihail Kogălniceanu, Andrei Andronache a fost diagnosticat cu sindromul Wolff-Parkinson-White (WPW) şi va trebui operat la inimă. În ajutorul său au sărit mai mulţi oameni deosebiţi, inclusiv colegii săi de echipă 
 
Extraordinarul spirit de echipă care domneşte în rândul tinerilor rugbyşti de la clubul Muschetarii din comuna constănţeană Mihail Kogălniceanu a făcut ca aceştia să nu ezite nicio clipă când s-a pus problema ca unul dintre componenţii lotului, Andrei Andronache, să fie ajutat financiar pentru operaţia de inimă pe care o va suferi. La iniţiativa căpitanului Robert Posa, copiii au strâns bani, fiecare după posibilităţi. În sprijinul lui Andrei au venit şi autorităţile locale din Nicolae Bălcescu (comună de unde este tânărul sportiv), dar şi fiul unuia dintre foştii marii rugbyşti ai Farului Constanţa.

 „Toţi pentru unul, unul pentru toţi!“


 Andrei Andronache, jucător în linia a III-a, născut în anul 2001, a fost găsit cu probleme la inimă. Campionul a fost diagnosticat cu sindromul Wolff-Parkinson-White (WPW), fiind necesară intervenţia chirurgicală pe cord. Andrei va fi internat, mâine, la Spitalul Militar din Bucureşti, unde va fi şi operat. Problemele cu care se confruntă tânărul rugbyst nu i-au lăsat indiferenţi pe colegii săi de echipă. Uniţi de lozinca „Toţi pentru unul, unul pentru toţi!“, ca nişte adevăraţi muschetari, sportivii au adunat bani, mobilizaţi de căpitanul Robert Posa, care i-a avut alături pe Sorin Pândichi, Andrei Batcu şi Constantin Ionică. Copiii au strâns banii cu mâinile tremurânde, plini de emoţie, mulţumiţi sufleteşte că pot ajuta un coleg, pentru a cărui sănătate s-au rugat. Andrei Andronache a mai fost sprijinit pentru operaţie de autorităţile locale din Nicolae Bălcescu (primar, Viorel Bălan), dar şi de Bogdan Celea, fiul fostului mare rugbyst al Farului Gheorghe Celea. „În şedinţa Consiliului Local Nicolae Bălcescu, a fost aprobat un ajutor bănesc pentru Andrei Andronache. Este un sportiv promiţător. Îi urăm multă sănătate şi sperăm să se însănătoşească grabnic“, a declarat primarul Viorel Bălan.

 Muschetarii au cucerit două medalii de aur şi una de bronz


 Club înfiinţat în urmă cu patru ani, Muschetarii Mihail Kogălniceanu este sprijinit solid la nivel local de Primăria Mihail Kogălniceanu (primar, Ancuţa Belu) şi de Consiliul Local. Întrucât între cei 80 de rugbyşti care se pregătesc actualmente sub bagheta foştilor internaţionali ai României Cornel Vasile şi Romeo Bezuşcu se află şi copii din Nicolae Bălcescu, aceştia beneficiază de transport din partea Primăriei acestei comune, care, ca şi autorităţile locale din Mihail Kogălniceanu, este aproape de sport. În patru ani de activitate, micii „muşchetari“ au cucerit trei medalii naţionale, două de aur şi una de bronz. De asemenea, de la acest club au plecat pe drumul către marea performanţă, la alte echipe, mai mulţi rugbyşti: Mihai Tăbuş (născut în anul 1998) - la Tomitanii Constanţa; Dragoş Fleancu, George Nica, Claudiu Spiridon, Robert Vrânceanu, Bogdan Secărea (1998-1999) - la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanţa; George Urdea, Andrei Popa, Dumitru Popa, Alexandru Nicolae, Antoniu Ruce, Andrei Varga şi Teodor Mihai Botea (2000) - la Tomitanii.  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii