Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
03:17 26 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

HCM joacă mâine cu Granollers Nurhan Ali - „În loc să fim lăudaţi, suntem puşi într-unul dintre capetele de acuzare“

ro

07 Mar, 2015 00:00 862 Marime text
Nurhan Ali, directorul executiv al HCM Constanţa, a declarat că handbaliştii sunt marcaţi de situaţia de la echipă. Campioana României susţine mâine, pe teren propriu, partida cu echipa spaniolă Fraikin BM. Granollers, din Cupa EHF.
 
„Şi eu, şi băieţii noştri suntem efectiv bulversaţi de ce s-a întâmplat în ultima perioadă în cadrul echipei noastre. N-am crezut că, după atâţia ani în care eu zic că am făcut cinste oraşului şi judeţului Constanţa, sprijinul pe care ni l-a acordat preşedintele nostru, Nicuşor Daniel Constantinescu, să fie un motiv de acuză din partea procurorilor DNA. Aţi văzut că, imediat după bucuria meciului cu Odorhei, a doua zi, s-a întâmplat ce s-a întâmplat. A urmat meciul din Spania, în care, de la distanţă, i-am simţit pe băieţi puţin debusolaţi. Chiar aveam o undă de regret în suflet cu privire la HCM Constanţa, un brand arhi-recunoscut şi respectat atât în România, cât şi în Europa: în loc să fim lăudaţi, suntem puşi într-unul dintre capetele de acuzare. De parcă preşedintele Consiliului Judeţean ar fi decis de unul singur să sprijine sportul constănţean, respectiv HCM Constanţa. Proiectul de succes HCM Constanţa a fost demarat pentru constănţeni. Sperăm să-l continuăm, deşi, de un an, efectiv ne chinuim cu susţinerea. Am ajuns să fiu câteodată mincinos în faţa băieţilor mei. Pentru faptul că mă bazam pe o promisiune de la un eventual sponsor, iar întrucât acel sponsor nu s-a ţinut de promisiune, eu am căzut în postura de mincinos“, a declarat Nurhan Ali.

 Doamnele şi domnişoarele au intrare liberă

Partida HCM - Granollers se joacă în Sala Sporturilor din Constanţa, duminică, 8 martie, iar doamnele şi domnişoarele beneficiază de intrare liberă, cu prilejul Zilei Femeii. Partida începe la ora 11.45 şi contează pentru etapa a patra a grupei B a întrecerii europene. Până acum, HCM a acumulat un singur punct şi ocupă locul trei în serie, clasamentul fiind: 1. Team Tvis Holstebro (Danemarca) - 5p, 2. Granollers - 5p, 3. HCM - 1p, 4. St. Petersburg HC (Rusia) - 1p. În runda precedentă, formaţia constănţeană a jucat turul cu Granollers, spaniolii impunându-se cu 23-21 (12-10). „În Spania, dacă eram puţin atenţi pe final, puteam obţine un rezultat nu bun, ci foarte bun. Sper ca duminică băieţii să le facă un cadou frumos în primul rând doamnelor şi domnişoarelor. Totodată, sperăm să-i facem o bucurie şi lui Nicuşor Constantinescu“, a mai spus Nurhan Ali. 

 CSU Neptun evoluează la Zalău

Tot mâine, echipa feminină de handbal CSU Neptun Constanţa joacă în Liga Naţională pe terenul formaţiei HC Zalău, în etapa a 22-a a competiţiei. Partida începe la ora 17.30. În clasament, CSU Neptun se află pe locul 13, cu 17 puncte, în vreme ce HC Zalău ocupă poziţia a şaptea, cu 34 de puncte.  

Ti-a placut articolul?

Comentarii