De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
03:37 28 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Fotbalist din Agigea Folosit titular la Mouscron, Cristian Manea speră să prindă Campionatul European

ro

18 Jan, 2016 00:00 1065 Marime text


Tânărul fotbalist constănţean Cristian Manea (18 ani) a disputat al treilea meci (al doilea ca titular) la actuala sa echipă, Mouscron-Peruweltz (prima ligă belgiană), la care este împrumutat de Chelsea, potrivit frf.ro. În ultimul meci, Mouscron a pierdut cu 0-3 disputa cu formaţia Club Brugge, înfrângerea fiind a patra la rând pentru echipa lui Manea.
 
Originar din Agigea şi transferat de Chelsea de la FC Viitorul, Cristian a mai jucat titular în Belgia în confruntarea cu Standard Liege, în a treia zi de Crăciun. Constănţeanul este cel mai tânăr fotbalist din lotul lui Mouscron. După 22 de etape, echipa sa ocupă penultima poziţie în clasament, dar se află la un punct de turneul play-off, care ar putea trimite câştigătoarea sa în Europa League.
 
În înfrângerea cu Brugge, am primit două goluri din faze fixe, iar al treilea a venit pe contraatac, când noi forțam marcarea unui gol. Suntem îngrijorați de seria negativă, dar avem și un program greu în această perioadă. Ne vom reveni și vom lupta pentru a ajunge în play-off-ul locurilor 7-14. Mă simt din ce în ce mai bine în Belgia. Am mai multă încredere în mine și în jocul meu și cred că pot ieși mai mult în evidență“, a declarat Cristian Manea pentru site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.

Constănţeanul este cel mai tânăr jucător din istoria echipei naţionale a României, având 16 ani şi zece luni când a fost convocat la partida România - Albania 1-0, din 2014. Cristian evolua la junior stoper, însă apoi a fost reprofilat în fundaş dreapta. „Este poziția în care mă simt cel mai bine. Am avut noroc că la Viitorul a fost nevoie de mine pe acel post și am putut crește în joc. La Mouscron mai sunt încă trei fundași dreapta în lot, dar am muncit mult să ajung aici, să fiu titular. Și muncesc zi de zi, pentru a ajunge la EURO! Simt că pot face față la acel nivel. Pentru asta merg la sală, mă antrenez la intensitate, mă odihnesc cât trebuie și am grijă de alimentația mea“, a mai spus fotbalistul lui Mouscron, potrivit frf.ro. 
 
Sursa foto: frf.ro  
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii