Bărbatul condamnat pentru lovirea unui copil, în cartierul CET din Constanța, în atenția Curții de Apel!
Bărbatul condamnat pentru lovirea unui copil, în cartierul CET din Constanța, în atenția Curții de Apel!
07 Nov, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
555
Marime text
Curtea de Apel Constanța este așteptată să se pronunțe joi, 07.11.2024, în cazul unui bărbat suspectat că ar fi lovit un minor, în cartierul CET. Inculpatul Manea Cristian a contestat prima condamnare primită din partea judecătorilor.
În aprilie 2024, Judecătoria Constanța a dictat o pedeaspsă de 1 an și 2 luni cu suspendare pe numele inculpatului, obligându-l pe acesta, totodată, la plata unor daune morale care se ridică la 5.000 de lei – iată soluția magistraților:
„Soluția pe scurt: În baza art. 193 alin. 2 C.pen., rap. la art. 396 alin. 1, 2 și 10 C.pr.pen., condamnă inculpatul M.C. (...), la pedeapsa închisorii de 1 (un) an şi 2 (două) luni, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe.
În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei cu închisoarea sub supraveghere şi va stabili un termen de supraveghere de 3 ani, cf. art. 92 alin. 1 C.pen., ce se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, cf. art. 92 alin. 2 C.pen. În baza art. 93 alin. (1) C.pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen., impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Constanţa sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria/Consiliul Local al mun. Constanţa sau la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, pe o perioadă de 90 de zile.
În baza art. 94 alin. 2 C.pen., supravegherea executării obligaţiilor se va realiza de către Serviciul de Probaţiune Constanţa. În baza art. 91 alin. (4) C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 19 alin. 1 C.pr.pen. corob. cu art. 1357 şi urm. C.civ., admite acțiunea civilă și obligă inculpatul M.C. la plata sumei de 5000 lei către partea civilă F.A.D. (prin reprezentanți legali, ***), cu titlu de daune morale.
În baza art. 272 C.proc.pen., onorariul avocatului din oficiu, Pana Bogdan Ionuţ (delegație seria AV nr. 4909/01.11.2023), în cuantum de 1020 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpatul M.C. la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 2.000 lei, din care 1.000 lei aferente urmăririi penale şi 1.000 lei aferente fazei camerei preliminare şi judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanța. Pronunțată prin punerea soluței la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței astăzi, 11.04.2024. Președinte,
Document: Hotarâre 451/2024 11.04.2024”
Potrivit portalului instanțelor de judecată, măsura a fost contestată la sfârșitul lunii aprilie, dosarul fiind pus în judecată la Curtea de Apel Constanța, însă după două amânări, magistrații au stabilit soluționarea cauzei pe data de 7 noiembrie 2024.
Potrivit surselor noastre, cazul se află în atenția completului de judecată format din magistrații Valentina Boboc și Georgiana Anghel Tudor.
Oricare va fi decizia Curții de Apel, va rămâne definitivă.
Ce acuzații revin în sarcina inculpatului
Prin actul de sesizare s-a arătat, în esenţă, că la data de 06.05.2021, în jurul orei 20:00, inculpatul l-a lovit pe minorul (...), în timp ce se aflau în faţa blocului AV32 situat pe aleea Pelicanului, nr.7, (...), provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Declarațiile copilului în fața organelor de anchetă
Lucrătorii de poliție au efectuat verificări în zona și au identificat autorul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, în persoana inculpatului (...).
Din declaraţia persoanei vătămate (f. 22-23 d.u.p) a reieşit că în data de 06.05.2021, se afla în (...) zona Cet în fața blocului AV32 de pe ale. Pelicanului, lângă liceul Tehnologic „(...)” Constanța, împreună cu (...) și (...). La un moment dat, numiții (...) și (...), pentru a se amuza, au decis să dea cu picioarele în ușa de acces a blocului AV32, iar la scurt timp din interiorul blocului a ieșit inculpatul (...).
În acel moment, numiții (...) și (...) au fugit, însă persoana vătămată a rămas pe loc, iar inculpatul l-a întrebat de ce a dat cu piciorul în ușă, acesta răspunzându-i că nu el a dat, însă îi poate indica pe cei în cauză. În continuare, după ce persoana vătămată a încercat să îi explice că el nu are nicio vină, inculpatul a devenit violent, l-a lovit cu capul de peretele de la intrarea blocului AV32, apoi l-a aruncat în tufişurile de lângă (...) ce a fost aruncat în tufișuri, persoana vătămată a avut un moment în care și-a revenit și a reușit să fugă, iar prietena sa, (...), fiind martor la tot ce s-a întâmplat, a sunat la Serviciul 112 pentru a chema ambulanța.
Copilul ar fi suferit leziuni, în urma actului de violență
Din certificatul medico-legal nr.2360/551/A2 agresiuni/2021 emis de către S.C.J.M.L. Constanța rezultă că persoana vătămată prezenta leziuni traumatice ce pot data din 06.05.2021, care au putut fi produse prin lovire și zgâriere cu corp dur și necesită pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Ce spun martorii de la scenele de violență
Din declaraţia martorei oculare (...) (f. 25-26 d.u.p.) rezultă, de asemenea, că numiții (...) și (...), pentru amuzament, au lovit cu piciorul ușa de acces a blocului AV32, fără a produce pagube materiale, iar martora împreună cu persoana vătămată au rămas mai în spate.
După lovitura dată în ușa de acces a blocului AV32 de către cei doi prieteni, din interiorul blocului a ieșit inculpatul, care părea a fi sub influența băuturilor alcoolice, iar acesta a început să îi jignească pe minori și să întrebe pe un ton foarte agresiv cine a dat cu piciorul în ușa de acces a blocului AV32. Ca urmare a acestui eveniment, numiții (...) și (...) s-au speriat și au fugit, iar martora și persoana vătămată au rămas pe loc.
Martora a relatat că inculpatul s-a repezit asupra, punând mâna pe el, zguduindu-l, în timp ce persoana vătămată îi spunea acestuia că el nu a făcut nimic și să îl lase în pace. În continuare, inculpatul l-a apucat pe minorul de cap, l-a lovit cu capul de peretele de la intrarea blocului AV32, apoi l-a aruncat în tufișurile de lângă (...) cu ocazia audierii, inculpatul a negat săvârşirea faptei şi a declarat că a ieşit din (...) și a alergat după tinerii care au lovit uşa, l-a prins pe (...) de umărul stâng și a încercat să-l rețină, însă acesta s-a zbătut, astfel că au căzut amândoi pe partea stângă, peste un gard viu, loc în care se afla şi o piatră de dimensiune medie. Ulterior, persoana vătămată s-a ridicat foarte repede și a fugit, iar el nu a mai reuşit să-o prindă.
Sursa text: Rejust.ro
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Bătaie cu pumni, șuturi și bricege la un bar din Constanța! Bărbatul acuzat de înjunghierea altei persoane iese din arestul preventiv
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii