Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
10:30 30 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

FC Farul dispută astăzi, la Constanţa, un amical de gală Florin Pătraşcu - „Pentru noi, e o onoare să jucăm cu Steaua“ (galerie foto)

ro

28 Mar, 2015 00:00 1726 Marime text


Stadionul „Farul“ din Constanţa găzduieşte, astăzi, de la ora 12.00, meciul amical dintre FC Farul (echipă aflată pe locul 9 în eşalonul secund) şi campioana României, Steaua Bucureşti. Această confruntare a fost perfectată pentru că ambele formaţii au liber în acest weekend. Farul nu va juca în Liga a II-a, în urma retragerii din campionat a Unirii Slobozia, în vreme ce Liga 1 este întreruptă pentru meciul echipei naţionale a României cu Insulele Feroe, din preliminariile Euro 2016, care se va juca duminică, 29 martie, de la ora 19.00, pe stadionul „Ilie Oană“ din Ploiești.
 
La confruntarea de la Constanţa, Steaua va juca fără internaţionalii săi. Clubul din Ghencea are şase convocaţi la partida România - Insulele Feroe (Papp, Adi Popa, Prepeliță, Chipciu, Tănase şi Rusescu), unul (portarul Cojocaru) - la tineret, iar Arlauskis şi Varela sunt plecaţi şi ei la loturile ţărilor lor.
Biletele de intrare la partida Farul - Steaua au următoarele preţuri: la peluze - 5 lei, la tribuna a II-a - 10 lei, la tribuna I - 15 lei, la tribuna O - 50 de lei. Organizatorii meciului au pus în vânzare 11.000 de bilete, care se găsesc în următoarele puncte: la un centru comercial din Constanţa (Maritimo), la casele de bilete de la stadion, la spălătoria auto de la stadion şi la sediul clubului. De asemenea, doi vânzători ambulanţi merg cu bilete prin punctele de interes ale oraşului.
Măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor care vor fi prezenţi la meci vor fi asigurate de peste 100 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanţa. Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 11.00. Pentru prevenirea unor eventuale incidente, echipaje auto vor patrula pe principalele bulevarde şi străzi, în timpul afluirii şi defluirii publicului înspre şi de la stadion. Totodată, traficul rutier va fi restricţionat în intervalul orar 11.00 - 14.00, în imediata apropiere a stadionului, pe sectorul cuprins de străzile Primăverii, Ion Andreescu, Panait Cerna şi Războieni.

„La clubul nostru nu e «tumult»“

„Meciul cu Steaua e un moment pe care, în ultimii ani, l-am trăit din ce în ce mai rar. Am reuşit să convingem o echipă reprezentativă pentru fotbalul românesc să joace cu noi. O asemenea partidă e aşteptată mereu cu mare interes. Prin acest meci, am vrut să arătăm că lucrurile sunt pe făgaşul normal la clubul nostru şi că nu e «tumult». N-am ascuns niciodată că sunt întârzieri salariale, dar lucrurile nu stau aşa cum au fost prezentate. În cadrul clubului, există coeziune şi bună-înţelegere şi toată lumea înţelege faptul că traversăm o perioadă dificilă“, a declarat preşedintele executiv al FC Farul, Auraş Braşoveanu.

 Marian Dinu - „Acest meci să fie primul dintr-o lungă serie contra Stelei“

„Este un privilegiu pentru noi. Chiar dacă, în acest moment, Steaua e campioana Ligii 1, iar noi, din păcate, luptăm pentru un obiectiv care nu ne face cinste, evitarea retrogradării din Liga a 2-a, totuşi, FC Farul este un brand în fotbalul românesc. De când am fost informat de disputarea acestui meci, am încercat să-i conving pe jucători să trateze meciul foarte serios, pentru că e o oportunitate, o şansă. Pentru marea majoritate alor noştri, meciul de mâine e primul contra Stelei. Sunt ferm convins că băieţii vor fi extrem de motivaţi şi că, împreună cu adversarii, vor da naştere unui spectacol agreabil. Vrem ca acest meci să fie primul dintr-o lungă serie contra Stelei, iar întâlnirile să aibă loc şi într-un cadru oficial, ceea ce înseamnă ca Farul să promoveze la finele sezonului viitor. Este un obiectiv pe care trebuie să ni-l impunem toată lumea, de la conducerea oraşului şi până la ultimul suporter. Mâine (n.r. astăzi), veţi vedea o altă faţă a echipei, pentru că băieţii au înţeles că acest prilej, de a înfrunta Steaua, nu li se oferă în fiecare săptămână sau lună. Îşi doresc foarte mult să se ridice la un nivel înalt“, a spus şi antrenorul principal al FC Farul, Marian Dinu.

 „Sperăm să jucăm de la egal la egal“

„Acest meci e un câştig pentru noi, din care sperăm să învăţăm multe. Pentru noi, e o onoare să jucăm cu Steaua. Chiar dacă va fi o partidă amicală, o vom trata ca pe una oficială şi vom da totul pentru un rezultat pozitiv şi pentru un spectacol agreabil. Când jucăm contra campioanei, problemele cu care ne confruntăm nu mai au nicio valoare. Îi invităm pe spectatori la meci, dar ne dorim să vină în număr mare şi la partidele de campionat. E un moment greu pentru Farul, de care trebuie să trecem împreună“, a arătat mijlocaşul farist Florin Pătraşcu. „Vrem să demonstrăm că avem valoare şi într-un meci cu o echipă de mai mare valoare. Nu contează că Steaua va juca cu rezervele, campioana are un lot valoros. Sperăm să facem un meci bun şi să jucăm de la egal la egal“, a spus şi un alt mijlocaş al „marinarilor“, Ionuţ Cioinac.

 Lămuriri în privinţa finanţării de la CJC 

În privinţa problemei apărute cu finanţarea de la Consiliul Judeţean Constanţa, Auraş Braşoveanu speră ca, de săptămâna viitoare, situaţia să se rezolve. „Se aşteaptă lămuriri de la forurile de resort. Au apărut fel de fel de situaţii induse de ambiguităţile legislative, astfel că, nu numai în Constanţa, şi ci în alte zone ale ţării, oamenii se feresc să semneze dispoziţii în asemenea cazuri. Vor să doarmă noaptea cu capul pe pernă şi să fie liniştiţi. Acum (n.r. ieri) vin de la CJC, unde am depus un răspuns de la Ministerul Tineretului şi Sportului, care atestă în mod clar că  activităţile sportive afiliate la federaţiile de specialitate pot fi susţinute prin încheierea de contracte de asociere în baza legii 69/2000. Sper ca, de săptămâna cealaltă, atât pentru FC Farul, cât şi pentru celelalte cluburi din Constanţa lucrurile să intre în normal. Banii pot fi alocaţi în maximum o săptămână de la Hotărârea de Consiliu Judeţean. Băieţii noştri au dat dovadă de răbdare, dar sunt şi ei oameni, înainte de toate. Facem eforturi să rezolvăm problema financiară, chiar dacă nu dintr-o singură tranşă. După ce vor fi viraţi banii, vom începe să plătim, iar toate datoriile către jucători, antrenori şi ceilalţi angajaţi vrem să le achităm până la debutul noului sezon, pe 30 iunie“, a declarat Auraş Braşoveanu.

Ti-a placut articolul?

Comentarii