Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:19 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atleta Cristina Bujin, de la Farul Constanţa, deţine performanţele 3 şi 4 în lume

ro

02 Feb, 2015 00:00 1991 Marime text
Început remarcabil de an pentru atleta constănţeană Cristina Bujin, de la CS Farul, care s-a impus, cu performanţe deosebite, în proba de triplusalt atât la etapa întâi a Campionatului Naţional de sală pentru seniori, tineret şi juniori, cât şi în runda secundă, sâmbătă, la Bucureşti. Prima dată a câştigat cu 14,17 m, apoi cu 14,28 m! Ţinând cont că se află la începutul sezonului de sală, evoluţiile Cristinei sunt foarte bune. Practic, cele două sărituri câştigătoare ocupă locurile trei, respectiv patru în clasamentul sezonului 2015, pe primele două poziţii aflându-se Ekaterina Koneva (Rusia), cu 14,68 m, şi Kristin Gierish (Germania), cu 14,30 m. Alţi doi reprezentanţi ai CS Farul Constanţa s-au impus la Bucureşti: Cristian Radu, la 400 m (49,09 s), şi Adrian Dăianu, la triplusalt (16,10 m). Andreea Timofei, de la LPS „Nicolae Rotaru“, a fost a treia la 400 m (57,25 s), în vreme ce, la întrecerea de triplusalt a băieţilor, constănţenii au ocupat şase locuri din cinci. În afară de Dăianu, s-au mai clasat Cristian Boboc (Farul) - locul trei (15,67 m), Cristian Constantin (LPS) - locul patru (14,77 m), Vlad Dragomir (CSS1 - Farul) - locul cinci (14,36 m) şi Iulian Pricop (Farul) - 14.00 m. 
 
Sursa foto: Cristian Barbu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii