Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
14:23 19 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Astăzi îşi prezintă achiziţiile Ce amicale susţine FC Viitorul în cantonamentul din Antalya

ro

27 Jan, 2016 00:00 1278 Marime text


Vicelidera Ligii 1 la fotbal, FC Viitorul, pleacă astăzi în a doua perioadă de pregătire a iernii, în Antalya, stagiu care se va întinde până pe 5 februarie. Jucătorii pregătiţi de Gică Hagi şi de ajutoarele sale au efectuat primul cantonament în Croaţia, unde au şi câştigat turneul la care au participat.
 
În Turcia, FC Viitorul va susţine noi meciuri de verificare. Pe 31 ianuarie, constănţenii vor întâlni Vojvodina Novi Sad (Serbia), pe 3 februarie se vor duela cu Levski Sofia (Bulgaria, locul 2), iar pentru 4 februarie adversarul nu a fost încă stabilit. E posibil însă ca şi pe 30 ianuarie să se dispute o partidă de verificare, oricum, nu cu Vorskla Poltava (Ucraina, locul 6), echipa pe care Viitorul ar fi trebuit să o întâlnească iniţial.
 
„Sunt mulţumit de modul în care s-a pregătit şi cum joacă echipa. În Croaţia, la Arena Cup 2016, am avut trei victorii şi un egal în patru meciuri, în care am marcat de 11 ori. Lucrurile bune din tur s-au păstrat în jocul echipei. Înscriem mult şi primim puţine goluri“, a declarat Gică Hagi.
 
Rezultatele înregistrate la Arena Cup 2016 au fost: FC Viitorul - Inter Zapresic 1-1 (Vlad Rusu), FC Viitorul - Slaven Belupo 3-0 (Florin Cernat 2, Aurelian Chiţu), FC Viitorul - FC Koper 5-2 (Aurelian Chiţu 2, Ianis Hagi, Florin Tănase, Vlad Achim) şi FC Viitorul - Lokomotiv Zagreb 2-1 (Florin Tănase 2). 
 
Astăzi la prânz, FC Viitorul îşi va prezenta achiziţiile, iar după-amiază, în jurul orei 17.00, va pleca spre Turcia, cu o cursă aeriană care va decola de pe Aeroportul „Mihail Kogălniceanu“. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii