Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:40 14 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Arbitrul Robert Diaconescu, al doilea la testele fizice de la stagiul naţional

ro

19 Mar, 2015 00:00 1286 Marime text
Şeful arbitrilor dobrogeni de rugby, Robert Andrei Diaconescu, şi un alt „cavaler“ din Constanţa, Marius Grigore, au participat, timp de trei zile, la Bucureşti, la stagiul naţional. Acţiunea a fost condusă de Donal Courtney, managerul de arbitri al European Professional Club Rugby. Oficialul irlandez a explicat şi a detaliat anumite aspecte legate de regulament şi de modul cum trebuie gestionate unele faze de joc. La testele fizice, după ce, anul trecut, Marius Ţugurel ieşise pe locul întâi (acum nemaiparticipând), Constanţa a fost din nou la înălţime. Robert Diaconescu a terminat pe poziţia secundă, fiind depăşit la limită de un coleg din Bucureşti.

După încheierea stagiului, Robert a arbitrat meciul amical RCM Timişoara - U Cluj 38-21, iar ieri a fost din nou la centru, la Constanţa, la partida de verificare Cleopatra Mamaia Under-19 - CS Năvodari 12-32 (7-10). Asistenţii lui Diaconescu de la această confruntare au fost Marius Grigore şi Marius Ţugurel. Arbitrii dobrogeni vor fi prezenţi şi la triunghiularul de sâmbătă, de pe terenul CFR. Altfel, în lotul „cavalerilor“ constănţeni mai este un loc disponibil, iar cine doreşte să devină arbitru de rugby şi are între 16 şi 21 de ani îi poate contacta pe oficialii colegiului la office@sportscouting.ro.

Ti-a placut articolul?

Comentarii