Antrenorul Petre Grigoraş împlineşte, astăzi, 50 de ani „Cea mai mare dorinţă a mea e să mai pregătesc Farul o dată“ (galerie foto)

Antrenorul cu care FC Farul a obţinut cele mai mari performanţe din istoria sa modernă, Petre Grigoraş, schimbă, astăzi, prefixul. Actual principal al echipei Pandurii Tg. Jiu, Grig împlineşte o frumoasă vârstă: 50 de ani! Băcăuan de origine, dar devenit un constănţean veritabil, apreciatul tehnician a cunoscut cu Farul deplina bucurie sportivă, echipa „alb-albastră“ fiind marea sa dragoste fotbalistică. Extrem de iubit de suporterii constănţeni, Grigoraş îşi doreşte cu ardoare ca, până la finele carierei sale de antrenor, să mai pregătească o dată Farul, chiar şi în Liga a II-a. La Mulţi Ani, maestre!
 
„S-au adunat o grămadă de ani. Parcă nici nu-mi vine să cred că mâine (n.r. astăzi) împlinesc 50. Mai ieri eram jucător la Farul, apoi antrenor debutant. Acum sunt veteran, cu peste 300 de partide pe banca tehnică la prima ligă“, au fost primele cuvinte ale lui Petre Grigoraş, ieri, când l-am sunat. Se pregătea să plece la antrenamentul Pandurilor, dar şi-a rupt câteva minute pentru a arunca o privire înapoi, rememorând clipele minunate petrecute pe gazon şi pe banca tehnică. „Fotbalul e viaţa mea. Aşa a fost mereu, încă de când m-am născut, în comuna băcăuană Poduri, aflată la 3 kilometri distanţă de Moineşti. Cei mai mulţi vecini mă ştiau numai alergând. La şcoală, la câmp sau la vreun magazin. Eram mereu pe fugă. Echipa satului, Recolta Poduri, a fost prima la care am jucat. Evolua în campionatul judeţean şi am disputat şi un baraj cu ea, pentru accederea în eşalonul superior. Aveam 15-16 ani şi eram golgheterul Recoltei. Dădeam o grămadă de goluri“, îşi aminteşte Grigoraş.

La debutul în Divizia A, Grigoraş s-a duelat cu Ioan Andone

Tânărul Petre a fost remarcat cu uşurinţă de mulţi oameni de fotbal din Bacău şi, inevitabil, a început urcuşul. A fost junior o jumătate de an la Petrolul Moineşti, după care a trecut la Maşini Unelte Bacău, iar ulterior la Aripile Bacău, în Divizia C. Avea 20 de ani şi a petrecut patru ani la această echipă, doi în C şi doi în B. „Aici am avut norocul să-l am antrenor pe regretatul Mircea Nedelcu, cel care mi-a călăuzit foarte bine paşii în fotbal“, arată Grigoraş, un fotbalist care se afla în plină ascensiune. Astfel că, în sezonul 1988/1989, a ajuns la Divizia A, la SC Bacău. Petre a petrecut numai un an la această formaţie, susţinând 29 de meciuri şi marcând de nouă ori. Debutul în prima ligă al atacantului de 24 de ani s-a produs pe 21 august 1988, în partida SC Bacău - Dinamo 1-3. „Am fost rezervă şi am jucat vreo 15 minute. L-am avut adversar direct pe Ioan Andone, iar în minutul 90 am ratat o mare ocazie, trimiţând balonul în bară. Am purtat 15 pe spate în acel meci. Atunci, numerele titularilor erau de la 1 la 11, iar eu, începând partida pe banca tehnică, am avut 15. Ulterior, am jucat cel mai mult cu 9, numărul vârfului de careu. Eram atacant central, dar am fost folosit în ofensivă şi pe stânga, şi pe dreapta. Am purtat şi 7 pe tricou“, precizează Grigoraş.

Valentin Ceauşescu l-a vrut pe Grig la Steaua

Atacantul s-a despărţit de SC Bacău după doar un an, întrucât a trecut la Steaua! Petre fusese deja remarcat de lumea bună a fotbalului românesc. „Îi dădusem gol echipei din Ghencea într-o partidă în care pierdusem cu 2-3. Înscrisesem şi împotriva Craiovei de patru ori în dubla din acel sezon. La Steaua, erau antrenori Anghel Iordănescu şi Ţiţi Dumitriu, dar am înţeles că m-a vrut şi Valentin Ceauşescu“, povesteşte Petre. Acesta a jucat la Steaua în stagiunea 1989/1990, când viteziştii s-au clasat pe locul doi în campionat, la un punct în spatele lui Dinamo, care le-a luat şi Cupa României, după 6-4 în finală. În Ghencea, Grig a cunoscut gustul marii performanţe. În Divizia A, băcăuanul a fost folosit în 15 meciuri şi a reuşit două goluri, iar în Cupa Campionilor, are patru partide bifate. „Cei de la Steaua au venit după mine la Bacău. În două ore, mutarea a fost perfectată. M-am dus acasă şi am vorbit cu soţia, Simona, care mi-a spus: «Faci ce ştii tu că e mai bine». Am acceptat, normal. Steaua avea echipă foarte bună atunci, era un nume şi pe plan european, astfel că eram conştient că îmi va fi greu să mă impun. Jucau Hagi, Lăcătuş, Iovan, Balint, Ilie Dumitrescu, Bumbescu, Rotariu, Lung, Ungureanu, Muzsnai şi mulţi alţii. Însă am hotărât să merg la Steaua pentru a nu-mi părea rău apoi că am ratat această şansă. Aveai multe de învăţat de la aceşti jucători de legendă. Doar antrenându-te alături de ei, acumulai experienţă“, spune Petre.

Grigoraş - „M-am supărat ca măgarul pe sat“

După Steaua, Grigoraş a ajuns la Farul Constanţa. Începea astfel o perioadă deosebită din viaţa fotbalistului. Practic, cea mai frumoasă. Sezonul 1990/1991 al Diviziei A îl găseşte astfel la Constanţa, unde, în campionatul următor, va juca 33 de meciuri şi va marca de 10 ori. „Am fost dorit insistent de preşedintele Farului, Petre Buduru. Antrenor era Emanoil Haşoti. La început însă, nu a ieşit cum ar fi trebuit. Am jucat primele trei meciuri din acel campionat, cu FC Braşov (în care am fost titular şi am ratat cea mai mare ocazie a meciului încheiat la egalitate, 0-0), cu Bistriţa şi cu Oradea, după care, mai mult de jumătate de an, am stat pe bară. M-a tentat o revenire la FC Bacău, care, printre altele, îmi facilita înscrierea la facultate. Minte de copil! Era însă imediat după Revoluţie şi lumea era cu cartea. Mă găsise să mă fac profesor de sport! M-am supărat ca măgarul pe sat. Eu am fost singurul vinovat pentru acel episod. Din fericire, Petre Buduru nu a fost de acord să-mi dea drumul la Bacău. O perioadă, doar m-am antrenat, dar apoi situaţia s-a reglementat“, rememorează Grigoraş, care avea să devină unul dintre importanţii oamenii de gol ai Farului din anii 90. În cantonamente, colegii săi obişnuiţi de cameră erau Gică Butoiu, iar apoi Marius Axinciuc. În fotografia de grup a Farului, Grigoraş este al treilea din dreapta, în rândul de mijloc. Din poză nu lipsesc, printre alţii, Marian Dumitru („Motanul“), Dan Moisescu, Alexandru Popovici, Moraru, Safta, Pistol, maseurul Gică Drăgan, Buzoianu (antrenor secund), Mihai Stere, Cristian Cămui, Anton (portarul), Marian Dinu, Vasile Marcel, Dan Rădulescu, Constantin Gache (antrenor secund), Nicolae Gheracopol (medic), Gică Butoiu, Constantin Funda, Costi Bârboră, Bănică Oprea, Costică Rădulescu (antrenor principal), Georges Mihai, Cosmin Chirea şi Cristian Mustacă.

Petre, răpit de la Constanţa de bulgari

La echipa constănţeană, a jucat timp de şase sezoane, nu consecutive însă, pentru că, până în 1999, când a agăţat ghetele în cui, a evoluat câţiva ani şi în Bulgaria - la Dobrudja Dobrici, Levski Sofia (cu care a ieşit campion, în sezonul 1993/1994, când a jucat 10 meciuri şi a marcat patru goluri) şi Lokomotiv Plovdiv - şi la Universitatea Cluj. În prima ligă, la Farul are 147 de meciuri şi 40 de goluri. În fotografia de mai sus, Grig, primul din stânga, apare în faţa clubului Farul, alături de trei coechipieri, Vasile Mănăilă, Gică Butoiu şi Alexandru Popovici. „Cei din Bulgaria aproape m-au răpit de la Constanţa. A fost însă o afacere bună pentru Farul. Apoi, după ce am încheiat activitatea de jucător, la Constanţa, am trecut pe banca tehnică a Farului, ca secund. Întâi al lui Gabi Zahiu (în tur), apoi al lui Vasile Simionaş (în retur). Echipa nu a reuşit însă evitarea retrogradării din Divizia A“, povesteşte Grig. Era finalul ediţiei de campionat 1999/2000, Farul ajungea în Divizia B, iar conducerea clubului lua hotărârea de a-i oferi tânărului antrenor Grigoraş postul de principal al echipei. Petre avea 36 de ani. Începea astfel o poveste de mare succes. Grig şi-a făcut un nume la Farul, echipă pe care a dus-o la mari performanţe, iar astăzi este unul dintre tehnicienii respectaţi şi căutaţi din Liga 1. A făcut treabă peste tot pe unde a fost. Cea mai importantă echipă pe care a antrenat-o până acum în România este CFR Cluj.

Înscăunat principal la Farul în pauza meciului cu Portul

Dar să revenim la Farul şi la începuturile aventurii de antrenor a lui Grig. Acesta a primit confirmarea în funcţie la o partidă din Cupa României, jucată pe terenul Portului Constanţa. „Preşedintele Farului era Paul Peniu, iar Constantin Gache - vicepreşedinte. Peniu nu a venit la meci, mergând la o şedinţă cu membrii Consiliului de Administraţie. La pauza meciului însă, m-a sunat şi mi-a spus că s-a decis ca eu să fiu antrenorul principal al echipei şi să fiu liniştit că disputa cu Portul, care le-a revenit, de altfel, adversarilor, cu 2-1, nu contează. În primul meci al meu în Divizia B, am învins însă Câmpulung acasă cu 3-0, în nocturnă. În debutul carierei mele de antrenor, m-am bucurat de sprijinul preşedinţilor clubului, Hacic Garabet, iar apoi Paul Peniu. Primul m-a promovat secund, iar nea Paul mi-a acordat încredere totală ca principal. Îi mulţumesc şi nu voi uita acest lucru. De asemenea, am avut parte şi de suportul fostului patron, Gheorghe Bosînceanu. Fără implicarea acestuia, Farul nu ar fi atins performanţele deosebite din deceniul trecut, vârful intern fiind atins în sezonul 2004/2005, când ne-am clasat pe locul cinci în campionat şi am jucat finala Cupei României“, spune Petre Grigoraş.

Arenă plină ochi la celebrul meci cu Midia Năvodari

„Farul este echipa mea de suflet şi nu o spun din complezenţă. Am jucat şi am antrenat şi alte formaţii, dar cu Farul voi ţine mereu. În primul rând, în urma transferului la acest club, m-am stabilit la Constanţa, în 1991, iar copilul meu (n.r. Alexandru, 25 de ani, fotbalist la FC Braşov) iubeşte acest oraş la nebunie. Nu în ultimul rând, la Farul mi-am încheiat cariera de jucător şi am demarat-o pe cea de tehnician. La Farul am avut mari realizări. Această echipă ocupă cel mai mare loc în inima mea“, afirmă Petre Grigoraş. „Sufăr şi acum pentru Farul. Am amintiri deosebite. În urma mea au rămas foarte multe lucruri frumoase. E dureros să vezi peisajul dezolant de gol din tribunele stadionului Farul, când ştii cum, la Divizia B, jucam mereu cu o asistenţă de 6.000 - 10.000 de oameni. La acel celebru meci cu Midia Năvodari cel puţin, stadionul a fost plin. La Divizia A nu mai spun, arena gemea de lume“, oftează Petre Grigoraş.

Stadionul „Farul“ vibra: „Grigoraş, Grigoraş, cel mai tare din oraş!“

Tehnicianul care împlineşte astăzi 50 de ani are o cotă foarte bună pe plan intern, dar nu uită de unde a plecat. Chiar dacă acum nu mai antrenează Farul, nu a uitat echipa şi îşi doreşte ca, într-o zi, să o pregătească din nou. Să păşească din nou în interiorul unui stadion care îl iubeşte nespus şi care vibra ori de câte ori toţi spectatorii preluau, strigând din toţi rărunchii celebrul refren: „Grigoraş, Grigoraş, cel mai tare din oraş!“. „Cea mai mare dorinţă a mea e ca, până la finele carierei, să mai antrenez Farul o dată. Îmi pare rău de situaţia actuală, dar să sperăm că lucrurile se vor îndrepta. Este păcat ca oraşul Constanţa să nu aibă şi o echipă de fotbal redutabilă. Aş veni în secunda doi, chiar şi la Liga a II-a, dacă ar fi şanse şi condiţii de promovare şi aş fi căutat“, spune Grig.

Grigoraş rămânea antrenor şi dacă pierdea barajul cu FCM Bacău

Cel mai fericit moment al lui Grigoraş ca antrenor al Farului rămâne promovarea în prima divizie în urma barajului cu FCM Bacău. „Marinarii“ se clasaseră pe locul doi în Divizia B (în urma Sportului Studenţesc) şi au întâlnit la baraj, în 2001, echipa de pe locul 14 din Divizia A. În tur, Farul a câştigat la Constanţa cu 2-1, iar la Bacău s-a impus la penalty-uri, la capătul unei partide de poveste, în care gazdele au apelat la toate mijloacele pentru a avea câştig de cauză, interzicând inclusiv televizarea meciului. „Şi acum trăiesc acele momente. Au o mare însemnătate pentru mine. Am câştigat barajul contra echipei la care debutasem în Diviziei A, pe terenul ei şi contra tuturor. Nici sezonul 2004/2005, nici victoriile de la Constanţa contra tuturor granzilor din România nu sunt atât de preţioase. Ţin minte că, înaintea returului, într-o discuţie cu preşedintelui Paul Peniu, patronul Gheorghe Bosînceanu era sceptic în ce priveşte şansele noastre de a câştiga barajului. I-a transmis lui Peniu că, indiferent de rezultatul final, îmi va prelungi cu un an contractul, iar, dacă nu va fi acum, sigur vom promova la anul. Ce s-a întâmplat însă apoi a fost de poveste, o nebunie. Mi se face şi acum pielea de găină când vorbesc“, precizează Grigoraş.

Grig - „Un episod de care nu sunt atât de mândru“

Antrenorul de mare succes din istoria Farului îşi aduce aminte de la meciul tur al barajului, de la Constanţa, şi de un episod hazliu, „dar de care nu sunt atât de mândru“. „La partidă asistau şi Dumitru Sechelariu, patronul echipei băcăuane, şi Dan Matei Agathon, un apropiat al său. La un moment dat, când mi s-a părut că am fost dezavantajaţi de arbitraj, am izbucnit, am luat mingea şi am şutat-o în direcţia acestora, strigând: «Luaţi-o şi jucaţi voi, cu partidul vostru cu tot!». Eram însă tânăr, mă aprindeam repede şi mai aveam asemenea gesturi necugetate. Este un episod pe care îl regret şi pentru care îmi cer scuze“, încheie Petre Grigoraş.