Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:58 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Antrenorul Gică Mina „Le vom da credit în continuare celor tineri”

ro

29 May, 2014 00:00 1912 Marime text
Antrenorul secund al Farului, Gică Mina, a remarcat jocul foarte bun al „marinarilor” din meciul de aseară. „Am sperat ca prima victorie din 2014 să vină tot într-un meci cu Suceava. Am stat mult de vorbă cu băieții și i-am văzut montați și la antrenamente. Au demonstrat că pot și că au valoare. Și-au dorit cu adevărat victoria. Mă bucur pentru ei. Cele trei puncte sunt pentru moralul lor. Farul nu e chiar așa de slabă cum se crede. Cred că a fost și un blocaj psihic. În echipa cu Rapid CFR în primul 11 au fost patru jucători născuți în 1995. Le vom da credit în continuare celor tineri. Eu zic că avem de unde să pornim în sezonul următor, fie că vom juca în Liga a II-a, fie în Liga a III-a. Jucători precum Popa, Erdal sau Caciandone au jucat foarte bine astăzi (n.r. - ieri). Putem construi ceva de durată cu jucătorii noștri, din propria pepinieră, să nu aducem din altă parte”, a spus Mina.

Victoria este în primul rând a jucătorilor

„Ștefan Nanu a lipsit pentru că a avut unele probleme personale, dar m-a sunat și m-a încurajat. Am vorbit tot timpul. Din păcate, nu a putut ajunge la meci. Mi-a zis însă că are încredere în mine. A ieșit bine. Victoria este în primul rând a băieților, care au dat totul. Merită felicitări. Voiam ca acest succes să vină mai devreme, dar ceva s-a întâmplat. Astăzi (n.r. ieri), am avut și șansă, ne-au ieșit toate, parcă toată lumea a fost cu noi. Dedicăm succesul suporterilor, care au fost mereu alături de Farul. Iar cei care au intrat în teren și-au făcut în primul rând lor un cadou”, a mai arătat secundul Farului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii