Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
02:01 30 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

CVM Tomis conduce Dinamo în semifinale Andrei Laza - „Ne-am trezit şi am apăsat pe acceleraţie“

ro

26 Mar, 2015 00:00 557 Marime text
Campioana României la volei masculin, CVM Tomis Constanţa, conduce cu 2-0 Dinamo Bucureşti în semifinalele Diviziei A1, după primele două meciuri jucate.
 
Disputele au avut loc la Constanţa, iar CVM Tomis s-a impus cu 3-1 (25-21, 22-25, 25-16, 26-24) şi 3-0 (25-15, 25-20, 25-18). Semifinalele se dispută în sistemul cel mai bun din cinci meciuri, astfel că formaţia constănţeană mai are nevoie de o victorie pentru a accede în ultimul act. Următoarele două partide au fost programate la Bucureşti, sâmbătă, 28 martie, de la ora 17.00, şi, dacă va mai fi nevoie, duminică, 29 martie, de la ora 15.00. În caz că va trebui şi meciul decisiv, acesta se va juca la Constanţa, pe 2 aprilie. În cealaltă semifinală, ACS VM Zalău are avantaj de două victorii în faţa SCMU Craiova, după disputele de la Zalău, iar la începutul săptămânii viitoare, confruntarea se mută în Bănie.
 
„În a doua confruntare cu Dinamo, am jucat mai bine faţă de prima partidă, în care, totuşi, ne-am concentrat în momentele importante şi am avut câştig de cauză. În meciul doi am fost mai relaxaţi, mai motivaţi, iar jocul a avut altă calitate. Chiar dacă scorul e 2-0 pentru noi, semifinala nu e jucată. Încercăm să câştigăm şi meciul trei, ca să beneficiem apoi de mai mult timp de odihnă. Ar fi un lucru extraordinar dacă am putea să continuăm această serie de victorii şi să ne impunem în toate meciurile din campionat. Nu este uşor, dar vom încerca să facem tot posibilul“, a declarat voleibalistul Andrei Spânu, de la CVM Tomis.
 
„După un meci foarte greu în prima confruntare, ne-am trezit şi am apăsat pe acceleraţie ca să dovedim că suntem totuşi echipa campioană. Nu am ajuns încă în finală, pentru că Dinamo se luptă până la ultima partidă. Trebuie să dăm dovadă însă de caracter. Sperăm să încheiem semifinala după trei meciuri. Multă lume vede Zalăul favorită la calificarea în finală, dar vor fi meciuri foarte disputate la Craiova“, a spus un alt component al formaţiei constănţene, Andrei Laza.

Ti-a placut articolul?

Comentarii