„Din nimic vezi cum Dumnezeu face să crească“ Mănăstirea Colilia, inima ce bate în pustiul Dobrogei (galerie foto)

În Săptămâna Mare, cea în care rememorăm patimile Domnului, am pornit în căutarea unui loc, a unui sfânt lăcaş, unde să ne putem simţi mai aproape de Divinitate. Aşadar, în drumurile noastre prin fascinanta Dobroge, ne-am oprit pentru câteva ore la Mănăstirea Colilia. Situată la aproximativ 50 de kilometri de Constanţa, trecând prin tabloul zugrăvit de natură la Cheile Dobrogei, între localităţile Grădina şi Cogealac, şi după ce ne-am depărtat de drumul naţional virând la stânga pe un drum pietruit, am aflat un izvor de pace şi sfinţire, asupra căruia Dumnezeu şi-a pogorât binecuvântarea. Aici, liniştea şi pacea domnesc, iar în văzduh se simte „miros de bună mireasmă duhovnicească“, împletit cu cel al ierbii proaspăt cosite şi al pământului reavăn al câmpului. La Colilia, timpul pare că se opreşte în loc, în timp ce în suflet scânteiază neîncetat credinţa. Pe ruinele unui sat care a fost şters de pe faţa pământului, a renăscut aici un leagăn al Domnului, iar din ruinele unei bisericii din care Dumnezeu nu a plecat niciodată, a reînviat un lăcaş de o frumuseţe rară.

Dumnezeu nu a plecat nicicând de la Colilia

Povestea reînvierii Mănăstirii Colilia începe în anul 2006, când maica stareţă, stavrofora Rafaela, a plecat de la Mănăstirea Celic Dere de la Tulcea şi, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teodosie, a venit aici pentru a scoate la lumină zidurile vechii biserici şi a face din acest loc unul închinat rugăciunii. „Când am venit pentru prima dată aici, nu ştiam ce mă aşteaptă. Am luat cu mine de la Celic Dere doar cărţile de rugăciune, icoane şi credinţa în Domnul. Am început să plâng şi i-am cerut Maicii Domnului putere pentru a face faţă trudei. Împreună cu alte patru măicuţe care m-au însoţit de la Tulcea, dar şi cu ajutorul localnicilor, am scos gunoiul dintre zidurile bisericii. În total 15 camioane“. Cândva, biserica impunătoare, cu ziduri de piatră, zidită în anul 1901, era o adevărată bijuterie a satului Colilia. Localitatea a fost înfiinţată de către germanii veniţi aici în secolul al XVIII-lea, fiind un model de gospodărire şi prosperitate. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, nemţii au părăsit aşezarea, iar în comunism satul a fost nimicit de buldozere. Însă Duhul Sfânt nu a permis ca zidurile bisericii să fie dărâmate, iar în zidul de piatră sfinţită nu s-a produs nicio fisură. „Ceea ce n-au reuşit să strice timpul sau buldozerele, au reuşit oamenii de rea-credinţă, care au furat tot ce se putea. Ciobanii au transformat lăcaşul în grajd, gunoiul ajungea până în dreptul geamurilor de acum. Păsările cerului erau locuitoarele pereţilor goi, iar ierburile aveau rădăcinile adânc înfipte în zidurile de piatră“, povesteşte maica Rafaela.

De Colilia te apropii în timp ce te depărtezi de agitaţia lumii. Nu cred că există un loc mai aspru, dar mai plin de poezie decât Colilia. Aşezată în mijlocul câmpiei, imensitatea naturii copleşeşte. Maica Stareţă povesteşte că, în primele luni când au venit aici, ea şi călugăriţele au dormit în braţele Maicii Domnului, lângă zidurile goale ale mănăstirii, acoperite doar de cer. „Am înfruntat o sărăcie lucie vreme de câteva luni. Trăiam doar din mila oamenilor, care ne mai aduceau câte ceva de-ale gurii. Cum vedeam că ni se duce bruma de hrană şi începeam a-i cere Precistei îndurare, cum la scurt timp apărea cineva care ne aducea să mâncăm. Îmi aduc aminte că am primit atunci un borcan de ciorbă de fasole. Nu aveam nici măcar o lingură. Am sorbit toate din acel borcan cu fasole şi nu doar că ne-am săturat, dar cred că a fost cea mai bună mâncare pe care am gustat-o vreodată“, rememorează maica stareţă. „Am amenajat într-un cort militar un loc de închinăciune, iar după ce am mai primit câteva materiale, am ridicat un adăpost pentru noi în stânga altarului. Am cerut ajutor pe unde am putut, mulţi veneau, vedeau câte sunt de făcut şi nimeni nu avea curajul să investească aici, pentru că era foarte mult de lucru. Ca o ultimă soluţie, am apelat la ajutorul lui George Becali. După patru zile, cât am stat în Bucureşti, am reuşit să dăm de el. I-am spus cine sunt şi ce problemă am şi mi-a zis că îmi dă pe loc bani pentru a face acoperişul. Mi-a fost teamă să îi iau şi i-am cerut să ne ajute el cu achiziţionarea materialelor. A doua zi de dimineaţă, 60 de muncitori au venit pentru a începe lucrul. Noi abia aveam ce pune pe masă pentru noi. Cu ce să hrănim încă 60 de guri şi unde să îi adăpostim? Dar am găsit, din nou, ajutor la oameni. Din nimic vezi cum Dumnezeu face să crească“, spune stareţa mănăstirii. 

Biserica ce poartă nume de plantă, făcută din praf de speranţă, unde Maica Domnului a lăsat o urmă de mir
Aşa cum omul a fost făcut din ţărână, şi la Colilia, din praf şi ruine, s-au ridicat atât biserica cea renăscută - cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, dar şi Paraclisul închinat Marelui Mucenic Gheorghe. Treptat, tot aici au fost construite şi Agheasmatarul de la izvor, care are hramul Sfântului Nectarie Taumaturgul, clopotniţa, acolo unde este amenajat şi un pangar pentru obiectele bisericeşti, dar şi un loc unde credincioşii pot aprinde lumânări pentru sănătatea celor vii şi pentru pomenirea celor adormiţi, precum şi arhondaricul care adăposteşte chiliile măicuţelor şi o sală de mese. În 2009, mulţime multă a venit la târnosirea Sfântului Lăcaş cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului“. În doar trei ani, construcţia a fost schimbată complet: din ziduri lăsate pradă uitării şi trecerii timpului a rezultat o ctitorie frumoasă, zugrăvită la interior de pictori iscusiţi, iar fundalul albastru al picturilor inspiră o linişte sufletească greu de exprimat în cuvinte. Paraclisul cu hramul Sfântului Gheorghe (sau biserica mică) a fost zidit după schiţele bisericii Sfânta Irina de la Muntele Athos, în numai 6 luni. Aici este adăpostită o icoană făcătoare de minuni. În anul 2010, din veşmântul pruncului Iisus din icoana Maicii Domnului a început să izvorască mir, lăsând pe tapiţeria cu care era acoperit iconostasul o urmă sub forma unei tălpi. Deşi este pusă o catapeteasmă, biserica nu este încă pictată.

Undeva în spatele paraclisului se găseşte mormântul primului duhovnic al mănăstirii. Părintele Dometian îşi doarme aici somnul de veci, în chilia pe care şi-a construit-o singur în fundaţia unei foste locuinţe. Aici, sub pat, maicile au găsit la moartea preotului mormântul deja săpat, semn că era legat sufleteşte de Colilia la fel cum ierburile prind rădăcini în pământul cel bun. De altfel, Colilia este un nume împrumutat de la un dans al locului şi de la o graminee dunăreană, care se găseşte acum în ţinutul Casienilor, albă şi pătată în cafeniu, asemenea unei păpădii înalte.

„Din nimic vezi cum Dumnezeu face să crească“

Mai în spate, din întinderea câmpiei, au răsărit 20 de căsuţe, adăposturi sociale, pe care măicuţele le-au ridicat pentru a-i ajuta pe cei năpăstuiţi de soartă. Din păcate, aşezământul social nu poate fi folosit, pentru că nu s-au găsit încă bani pentru a fi branşate la apă sau electricitate. „Am avut la început o eoliană, care producea energie pentru a lumina chiliile noastre, însă şi aceasta s-a stricat, iar acum trebuie să consumăm foarte mult pe lemne pentru încălzire şi pe motorină pentru generatorul de curent electric. Dar sunt cheltuieli mari şi... când avem motorină, avem şi lumină, când nu avem... stăm în rugăciune la lumina candelei“, a spus maica stareţă Rafaela.
După plecarea părintelui Dometian la Domnul, duhovnicul măicuţelor a devenit preotul protosinghel Ghelasie, care fusese până atunci la Mănăstirea Aiud.

Trebuie spus că de la Mănăstirea Colilia nu se poate să pleci fără a te aşeza la masă. Din puţinul lor, maicile dau şi celor care le calcă pragul monahiei venind să îl caute pe Dumnezeu. Au câteva animale şi păsări pe care le cresc şi de la care îşi procură lapte şi ouă. În mănăstire nu se face mâncare cu carne, însă cea mai bună ciorbă de legume şi ştevie acolo se găseşte. Pentru că unde se pune suflet, şi Dumnezeu pune binecuvântare.


Hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la Mănăstirea Colilia, pe 26 aprilie

Pe 26 aprilie, Mănăstirea Colilia organizează Hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Cu binecuvântarea IPS Teodosie, care va oficia slujba arhierească, va sluji şi un sobor de preoţi, ale căror cântări vor acoperi văzduhul ascet al Coliliei.
Încă sunt multe de făcut la Mănăstirea Colilia, însă măicuţele ştiu că Dumnezeu nu le-a părăsit niciodată. Pentru că fondurile sunt insuficiente, spre a răspunde tuturor solicitărilor care vin din partea aşezământului social, dar şi pentru continuarea lucrărilor la incinta mănăstirii, cine doreşte să ajute, o poate face sunând la maica stareţă, care are numărul de telefon 0767.937.095. De asemenea, cei care doresc, pot face donaţii în contul deschis la Banca Transilvania: RO41BTRLRONCRT0221819101, sau pot redirecţiona 2% din impozit pentru a ajuta sfântul lăcaş.