Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
16:47 20 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cine va instrui şomerii din evidenţele AJOFM Constanţa (documente)

ro

30 Oct, 2014 00:00 2153 Marime text
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Constanţa a publicat pe SEAP numele societăţilor care şi-au adjudecat patru contracte de servicii de formare profesională. Vorbim de SC Cosmetic Forever Young SRL (două contracte), Filiala Crucea Roşie Constanţa şi CCINA Constanţa.
 
Contractul nr. 182819/29.10.2014, care vizează „servicii de formare profesională ce constau în cursuri de formare profesională în comunicare în limba germană“, a fost atribuit societăţii Cosmetic Forever Young SRL. Obiectul contractului constă în prestarea serviciilor de formare profesională pentru 25 de şomeri indemnizaţi/neindemnizaţi aflaţi în evidentele AJOFM Constanţa. Valoarea totală a contractului atribuit este de 11.000 de lei. De asemenea, societatea Cosmetic Forever Young şi-a adjudecat şi contractul nr. 182821/29.10.2014, având ca obiect „servicii de formare profesională care constau în cursuri de formare profesională în ocupaţia de fotograf“. Beneficiari sunt 25 de şomeri aflaţi în evidentele AJOFM Constanţa, iar valoarea contractului atribuit este de 14.750 de lei. Contractul nr. 182823/29.10.2014, ce are ca obiect „servicii de formare profesională care constau în cursuri de formare profesională în ocupaţia de infirmier“, a fost adjudecat de Filiala de Cruce Roşie Constanţa, valoarea acestuia fiind de 16.100 de lei. Cel de-al patrulea contract, cu nr. 182818/29.10.2014, vizează „servicii de formare profesionala ce constau în cursuri de formare profesională în competenţe informatice în zona Mihail Kogălniceanu“ şi a fost atribuit Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa. Valoarea contractului adjudecat de CCINA este de 9.500 de lei.

 Cine sunt câştigătorii

 Cosmetic Forever Young are sediul social în municipiul Constanţa, bulevardul Tomis. Capitalul social subscris este de 200 de lei, integral vărsat, compus din 20 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Asociat unic şi administrator al societăţii este Mihaela Nasta, născută în anul 1976, în Constanţa. Activitatea principală a societăţii este legată de „comerţul cu amănuntul al produselor cosmetice şi de parfumerie în magazine specializate“. Potrivit Registrului Comerţului, Mihaela Nasta este asociat şi în societatea City Wear SRL. Înfiinţată în anul 2006, firma are sediul social în municipiul Constanţa, pe strada Soveja. Capitalul social subscris este de 200 de lei, integral vărsat, compus din 20 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Asociaţii societăţii sunt Sultana Şutaru, născută în anul 1948, în judeţul Constanţa, şi Mihaela Nasta, totodată administratorul firmei. Societatea se ocupă de „prestare servicii coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare“.
 

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii