Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:16 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce a apărut pe pagina de Facebook a monseniorului Ieronim Iacob - „Peisajul şi păsările m-au dus cu gândul la filmul lui Hitchcock“

ro

11 Oct, 2016 00:00 3154 Marime text
Preotul Ieronim Iacob, monseniorul Bazilicii „Sfântul Anton”, a postat, recent, pe pagina sa de Facebook, o poză ce înfăţişează Cazinoul din Constanţa înconjurat de ciori. Pe imagine, monseniorul a suprapus următorul text: „«The Birds» Two. Producător, scenariul, regia, recuzita și actorii: Primăria Constanţa“.
 
Contactat telefonic, preotul Ieronim Iacob, monseniorul Bazilicii „Sfântul Anton”, a ţinut să precizeze că poza postată este, de fapt, „o ironie“. „Este o ironie. Am postat imaginea ce înfăţişează Cazinoul, care este o imagine horror. Peisajul şi păsările m-au dus cu gândul la filmul lui Hitchcock (n.r. Alfred Hitchcock). Este o neglijenţă a Primăriei Constanţa. De aceea am făcut o ironie, îndreptată împotriva acestei neglijenţe care a transformat Cazinoul într-un loc horror. Le-am sugerat să facă un film, cu casa groazei care este Cazinoul.
 
Mă plimbam pe faleză şi m-am gândit că se poate face un film horror, o continuare a filmului «Păsările», lui Hitchcock, deoarece Cazinoul arată ca un loc gol, arată a casa groazei. Mai ales că erau şi multe păsări în jurul Cazinoului. M-am gândit că Primăria Constanţa poate să facă un film de groază, mai ales că are toate ingredientele: şi regie, şi scenariu. Are totul pentru un film. Ce să facem? Poate aşa ne aude cineva. Eu m-am descurajat deja, cu toate că mai am uneori şi câte o ironie“, ne-a explicat preotul Ieronim Iacob, monseniorul Bazilicii „Sfântul Anton”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii