Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:06 14 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cald afară, facturi pe bază de estimări Cum îşi bate joc RADET de constănţeni (galerie foto)

ro

24 Jan, 2014 00:00 2537 Marime text
Deşi costul gigacaloriei a rămas ca şi iarna trecută - 358,54 lei pentru o gigacalorie, constănţenii s-au trezit zilele acestea cu o veste bombă – facturile uriaşe la întreţinere. Săptămâna aceasta au început să fie afişate la avizierele Asociaţiilor de proprietari facturile la întreţinere pentru luna decembrie. Dar surpriză! Pentru căldura din case, constănţenii vor trebui să scoată din buzunare o avere. Comparativ cu luna decembrie 2012, pentru luna luna decembrie 2013, constănţenii trebuie să plătească o întreţinere mai mare cu aproape 25 %.

Aşadar, la un apartament de două camere situat în Piaţa Farului, blocul L 19,  factura la agentul termic este de 385 lei. O familie care stă într-un apartament cu trei camere în zona ICIL va scoate din buzunare suma de 500 de lei pentru căldura din case. În zona Anda, locatarii blocului V1 au de achitat câte 491 lei numai pentru agentul termic. Şi în zona CET nu sunt tocmai roz. Constănţenii care locuiesc în blocul AV 7 au de achitat sume substanţiale pentru căldură. Spre exemplu, un constănţean din acest bloc AV1 va trebui să plătească suma de 896 lei, altul - 787 de lei, cel de-al treilea – 672 lei. Iar lista poate continua. În zona Gara Constanţa, o familie care locuieşte într-un apartament de 57 mp, situat în blocul J3, are de plătit suma de 451 lei pentru agentul termic. Altă familie va scoate din buzunare suma de 723 lei pentru la un apartament de 80 mp. În acelaşi bloc J3, situat în zona Gara Constanţa, va plăti suma de 685 lei pentru un apartament de 74 mp. În Poarta 6, constănţenii care locuiesc în blocul FC 21, au de plătit, la rândul lor, sume destul de pipărate, pentru agentul termic livrat de RADET Constanţa. Astfel, o familie din acest bloc, care stă într-un apartament de 42 de mp, are de plătit suma de 337, 82 lei. Cei care locuiesc în zona Tomis Nord nu se laudă nici ei cu veşti bune. Spre exemplu, o familie care stă într-un apartament de 84 de mp trebuie să achite RADET-ului suma de 770 lei pentru agentul termic. Altă familie care are un apartament de 77 mp va scoate din buzunare suma de 676 lei. La aceste sume se adaugă şi apa caldă, apa rece, iluminatul  scării, interfonul, salariile preşedintelui, administratorului, cenzorului, fondul de reparaţii, cheltuieli comune. Şi uite aşa, întreţinerea îi lasă pe majoritatea constănţenilor fără un ban de buzunar.

În decembrie 2013, temperaturile exterioare au fost mari

În luna decembrie 2-013, temperaturile exterioare au fost destul de mari. Cu toate acestea, spre disperarea consumatorilor, caloriferele au rămas fierbinţi. Reprezentanţii RADET au declarat că nu ignoră temperaturile exterioare şi pot regla distribuţia agentului termic către consumatori prin intermediul unui sistem automatizat. Mai mult, aceştia au precizat că punctele termice din municipiul Constanţa pot controla automat distribuţia agentului termic către consumatori. „Toate punctele termice din municipiul Constanţa pot controla distribuţia agentului termic către consumatori prin intermediul unui sistem automatizat, capabil să regleze parametrii de furnizare în funcţie de evoluţia temperaturilor exterioare", a declarat Liliana Enache, purtătorul de cuvânt al RADET. La rândul lor, consumatorii pot opri căldura de la robinetele de pe calorifere, realizând astfel economii. Şi asociaţiile de proprietari pot efectua reglajele necesare prin închiderea vanei contorului de branşament.

Cum se scuză spune RADET?

RADET Constanţa anunţă că aceste facturi au fost realizate în baza unei estimări a consumului, care a permis RADET să încheie anul bugetar. La regularizarea pe ianuarie, din indexul care se va citi în această lună va fi scăzut indexul estimat anterior. „În aceste zile, RADET Constanţa a emis facturile aferente lunii decembrie 2013 iar constănţenii trebuie să ştie că valoarea acestora este dată de cantitatea de energie termică înregistrată de aparatul de măsură la care s-a adăugat o estimare a consumului de la data ultimei citiri până la sfârşitul anului, respectiv 31 decembrie 2013. Astfel, factura lunii decembrie 2013 reprezintă un consum corespunzător unui număr mai mare de zile de consum, respectiv între 38 şi 40 de zile. Măsura estimării consumului a fost luată pentru a se putea închide din punct de vedere bugetar anul 2013. La închiderea lunii ianuarie 2014 se va face regularizarea consumului în sensul că din indexul care se va citi în această lună va fi scăzut indexul estimat anterior. Astfel, vă asigurăm că factura pe luna ianuarie 2014 va fi diminuată şi va conţine regularizarea consumurilor şi plăţilor pe ultimele 2 luni. Ne cerem scuze că nu am informat în timp util consumatorii despre cum se va calcula factura aferentă lunii decembrie şi vă asigurăm că astfel de inadvertenţe vor fi evitate pe viitor”, au precizat reprezentanţii  RADET într-un comunicat de presă. Reamintim că în Constanţa, 85.000 de apartamente sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare. Jumătate din populaţia racordată la acest sistem plăteşte, la ora actuală, 358,54 lei pentru o gigacalorie. Pentru restul constănţenilor, în funcţie de venituri, facturile la căldură sunt compensate prin ajutoare acordate atât de către Guvern, cât şi de către Primăria Constanţa.

Forţa civică cere demisie conducerii RADET Constanţa

Organizaţia municipală Constanţa a Forţei Civice solicită demisia de urgenţă a întregii conduceri a RADET Constanţa în frunte cu directorul general, Ilie Rachieru, sau demiterea, tot în regim de urgenţă, a acestuia de către Consiliul Local Municipal ca urmare a facturării ilegale a consumului de energie termică pentru luna decembrie prin adăugarea unei estimări a consumului de la data ultimei citiri până la sfârşitul anului 2013, fapt care a generat costuri exorbitante pentru constănţeni. „Comunicatul RADET, prin care se dau asigurări că „factura pe luna ianuarie 2014 va fi diminuată şi va conţine regularizarea consumurilor şi plăţilor pe ultimele două luni”, scuzele tardive cu privire la lipsa totală de informare despre modul cum se va calcula factura aferentă lunii decembrie, dar mai ales asigurările că “astfel de inadvertenţe vor fi evitate pe viitor”, reprezintă o adevărată bătaie de joc la adresa constănţenilor care nu îşi pot permite să achite astronomicele facturi aferente lunii decembrie, marca RADET. Ceea ce pentru oficialii RADET este o „inadvertenţă”, pentru mulţi constănţeni este o tragedie! Adevărata inadvertenţă în Constanţa este însăşi conducerea RADET! În următoarele luni, constănţeanul va trebui să îşi sacrifice banii destinaţi pâinii celei de toate zilele sau medicamentelor de supravieţuire, pentru plata unei erori impardonabile făcute de persoane plătite din banul public, din banul constănţeanului. De ce să plătim pentru incompetenţa oficialilor RADET? Nu era suficient că prin aplicarea unuia dintre cele mai mari costuri ale gigacaloriei, municipiul Constanţa se afla la periferia României civilizate? Era nevoie ca şi RADET să atenteze la traiul cotidian al constănţenilor, şi-aşa greu încercat de incompetenţa guvernării USL centrale şi locale? Organizaţia municipală Constanţa a Forţei Civice consideră că niciun constănţean nu ar trebui să îşi mai plătească taxele locale, din care este plătită conducerea RADET Constanţa, până la demisia sau demiterea acesteia”, susţin reprezentanţii Forţa Civică Constanţa într-un comunicat de presă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • nea'nicu 26 Jan, 2014 09:37 la garsoniera am de dat 650 lei,in paris pe aceiasi suprafata nu sare de 80 $ incalzirea.......sa ii vad la 2 metri pe toti
  • Ioana 25 Jan, 2014 15:28 Bataie de joc, furt la propriu, caracatita asta se extinde prea mult si efectiv ne ia de prosti !!! Va bateti joc de populatia acestui oras, toti ... de la primar pana la un "amarat" de director. Mazare se umfla ca face al doilea cet si ca micsoreaza gigacaloria, a micsorat veniturile constantenilor, este adevarat totusi ca a micsorat ceva !!! Imi este greata cei care ne conduc, de hotii astia care se dau amarati.
  • maria 24 Jan, 2014 18:44 Este vorba de furt,cu intentie. Constantenii ar trebui sa faca plingere penala impotriva conducerii RADET.
  • Adriana 24 Jan, 2014 15:17 Constanta chiar nu se mai trezeste in veci??? chiar s-a adunat aici toata pleava societatii, nu mai avem opinie si factor de decizie ce se intampla cu noi???!! La ce ne unim..??!! ca la vreme de rau nu...?!?!?! la hotii , la palavre colt de strada??? hadeti sa rupem pisica in 2 si sa terminam cu sleatca de golani pe care i-am suit sus acolo ca scroafa in copac. Cine nu e manjit sa ridice mana sus|!!! si sa iasa in strada si la vot sa-i dam jos, sa punem altii capabili sa tina cu edilii , cu orasul, omanei de bun simt si educatie nu GOLANI!!
  • GICA REPARTITOR 24 Jan, 2014 09:45 Care a votat DA pentru intocmirea facturilor?