Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
03:51 23 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Arbore sfânt ce rămâne veşnic verde De unde au moştenit românii tradiţia împodobirii bradului de Crăciun

ro

24 Dec, 2014 00:00 2852 Marime text
Clinchete de clopoţei, colinde amestecate cu viforul ninsorilor, bucuria împodobirii bradului. Toate acestea fac ca sărbătoarea Crăciunului să ne umple sufletele de bucurie. Încărcată de tradiţii şi simboluri, sărbătoarea este însoţită de mireasma proaspătă a cetinii. Azi, în ajunul Crăciunului, se împodobeşte bradul, în aşteptarea marii sărbători. Dar de unde a apărut tradiţia de a împodobi bradul de Crăciun?
 
 Legenda spune că, odinioară, toţi copacii îşi păstrau frunzele la venirea iernii. Dintre aceştia, numai bradul a rămas verde, până la venirea anotimpului rece. În preajma iernii, o mică pasăre nu a mai putut să plece spre ţările calde, având o aripă ruptă. Tremurând de frig, pasărea a încercat să se adăpostească în frunzişul unui stejar şi a unui ulm stufos, dar ambii copaci au refuzat-o, de teamă că le va mânca fructele. Disperată, aceasta s-a culcat în zăpadă, aşteptând să moară. Deodată, a auzit chemarea unui brad, care îi promitea ocrotire. Astfel, pasărea a fost salvată. Dar în seara de Crăciun, un vânt teribil a suflat cu putere peste pădure şi toţi copacii şi-au pierdut frunzele, în afară de bradul cel generos, pe care Dumnezeu l-a răsplătit pentru gestul de bunăvoinţă şi i-a păstrat frunzişul verde, oricât de aspre au fost iernile care au urmat.
Potrivit unei alte legende, din nordul Europei, odată, în vremuri foarte îndepărtate, au pornit la drum lung trei virtuţi surori (Speranţa, Iubirea şi Credinţa), căutând copacul care să le reprezinte: înalt ca Speranţa, mare ca Iubirea şi trainic precum Credinţa. După îndelungi căutări, surorile călătoare au găsit bradul, pe care l-au luminat cu razele stelelor, devenind astfel primul pom sfânt împodobit de Crăciun. Bradul este considerat un arbore sfânt, pentru că vârful său se îndreaptă spre înaltul cerului, iar ramurile sale rămân permanent verzi, amintind de viaţa veşnică. Datina folosirii bradului de Crăciun a fost preluată de la romanii antici, care îşi împodobeau locuinţele cu un brad sau cu crenguţe de brad în timpul serbărilor. Până în secolul XII, brazii de Crăciun nu erau împodobiţi. Localnicii îi atârnau de tavan cu vârful în jos, obicei pe care nimeni nu l-a putut explica. A urmat apoi o lungă perioadă în care se foloseau crenguţe de brad pentru împodobirea caselor.

 Primul brad, în Lituania Evului Mediu

 Primul brad împodobit a apărut la Riga, în Lituania, în anul 1510. În 1521, prinţesa Hélene de Mecklenburg a adus la Paris obiceiul împodobirii bradului, după ce s-a căsătorit cu ducele de Orleans. Spre desfătarea colectivităţii, în anul 1605 a fost înălţat primul brad de Crăciun, într-o piaţă publică din Strassburg, împodobit numai cu mere roşii. În acelaşi an, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesian împodobeşte primul brad, aşa cum îl vedem şi în prezent. Globurile confecţionate din sticlă argintată de Thuringia au apărut abia în anul 1878 şi au fost rapid generalizate la toate popoarele creştine din lume. În Anglia, bradul de Crăciun a apărut, prima dată, în anul 1841, când prinţul Albert (de origine germană) a dăruit un brad soţiei sale, celebra regină Victoria, şi l-a instalat în castelul Windsor. În vârful bradului era instalat un înger înlocuit, ulterior, cu o stea, pentru a aminti de steaua văzută de cei trei magi veniţi de la răsărit. Acest obicei s-a răspândit cu repeziciune în clasa mijlocie şi în casele muncitorilor englezi, atât din metropolă, cât şi din colonii.

 Strămoşul instalaţiilor moderne din 1882

 Ulterior patentării becului electric, în anul 1882, de către Thomas Edison, Eduard Johnson, un prieten al acestuia, a realizat prima împodobire a bradului de Crăciun cu beculeţe colorate care au înlocuit lumânările. Bradul de Crăciun a ajuns în Statele Unite, în anul 1749, odată cu mercenarii plătiţi să lupte în Războiul de Secesiune şi cu coloniştii germani stabiliţi în Pennsylvania. În anul 1804, soldaţii din Fort Dearborn au tăiat brazi din pădure cu care şi-au decorat barăcile în timpul sărbătorilor de iarnă, dedicate naşterii Mântuitorului. Se consemnează, în istoria americană, că împodobirea bradului de Crăciun a fost legalizată pentru prima dată în statul Alabama, în anul 1836. Tot din secolul XIX s-a păstrat o altă tradiţie, iniţiată de un cofetar din statul Indiana (SUA) care propunea folosirea unor acadele în formă de baston alb, simbolizând puritatea şi existenţa fără de păcate a lui Iisus. Ulterior, s-au adăugat trei dungi roşii, pentru a simboliza Sfânta Treime şi durerea suferită de Hristos pe cruce, iar o altă dungă roşie, mai lată, va reprezenta sângele vărsat de Iisus pentru întreaga omenire. Istoricii americani au consemnat că obiceiul împodobirii bradului a ajuns şi la Casa Albă din Washington, în anul 1880, dar ulterior, a fost interzis de preşedintele Theodore Roosevelt, motivând pericolul unui incendiu şi necesitatea protejării mediului. După o anumită perioadă, tradiţia ornării bradului a fost reluată în anul 1923 şi este păstrată până în prezent, cu tot fastul cuvenit. Începând din anul 1930, brazi de mari dimensiuni au fost amplasaţi în pieţe sau locuri publice, iar cei artificiali au apărut după anii 70.

 Primul brad românesc la curtea regelui Carol I

 Primul brad care a fost împodobit la sărbătorile Crăciunului a fost văzut la palatul principelui Carol I de Hohenzollern, după venirea în Principatele Române, în anul 1866. În noaptea de Crăciun, prinţii şi prinţesele invitate la palat împodobeau bradul, cântând în versiunea germană: „O, Tannenbaum, o, Tannebaum, Wir grun sind deine Blatter !“ De atunci, poporul român nu şi-a putut imagina sărbătoarea Crăciunului fără bradul împodobit în casă, în curte sau într-un spaţiu public, frecventat mult de locuitori. Împodobirea devine cel mai plăcut moment pentru toţi membrii familiei, îndeosebi pentru copii, care aşteaptă cu nerăbdare venirea lui Moş Crăciun. Toţi copiii îşi imaginează drumul parcurs de Moş Crăciun, într-o sanie trasă de reni, parcurgând spre ei drumul din nordul Finlandei, unde este locuinţa moşului. Ritualurile legate de serbările Crăciunului diferă, de la o zonă la alta, în funcţie de tradiţiile moştenite din generaţie în generaţie. În unele zone, membrii familiei se adună în seara de Crăciun, în jurul bradului, iar cel mai vârstnic desface sacul cu daruri şi înmânează fiecăruia cadourile meritate, începând cu copiii. Există şi obiceiul ca toţi membrii familiei să stea în jurul mesei, iar în faţa fiecăruia, pe masă, să fie câte un brad mic, alături de cadourile cuvenite. Bradul, gata ornat, este încărcat cu mere roşii, nuci poleite, dulciuri, figurine, jucării, conuri aurite, globuri din sticlă argintată, beteală, panglici colorate, ghirlande.

 Prezent în momentele cruciale ale vieţii

 Nu întâmplător, bradul a fost inclus în toate evenimentele importante ale vieţii, de la naştere până la moarte.
Într-un obicei tradiţional, copilul primea, la naştere, un brăduţ adus din pădure, care se sădea în curte. Din acel moment, acest brad va deveni protectorul micuţului şi îl va apăra de toate cele rele în cursul vieţii. Mai târziu, adolescentul şi adultul vor veni frecvent lângă bradul-frate, care va prelua asupra sa boala, depresia psihică şi chiar nenorocirile celui care îi cere ajutorul. În aceste întâlniri, bradul îşi va încărca „fratele“ cu energie şi îi va îndepărta orice necaz sau şoc psiho-emoţional.

La nuntă există obiceiul ornării unui brad cu fructe şi hârtii colorate, în jurul lui fiind organizată o mică petrecere, în care se fac urări de viaţă lungă mirilor şi naşilor.

La moartea unui tânăr încă necăsătorit se mai păstrează şi astăzi ritualul împodobirii unui brad (eventual chiar bradul-frate dăruit la naştere), care se pune pe mormântul celui decedat, pentru a trece împreună în lumea de apoi. În cazul când murea un localnic, plecat departe de casă, se obişnuia organizarea unei procesiuni speciale de înmormântare, în care sicriul ce se îngropa avea, în interior, un brad în locul celui dispărut. Un alt obicei, frecvent în zonele de deal şi de munte, constă în punerea unor ramuri de brad la coama casei în construcţie sau chiar la hăţurile cailor şi la căruţele care transportau lemnul. Această măsură are la bază credinţa că în noua casă va fi linişte, veselie şi mari bucurii. Chiar şi în livada din jurul casei, bradul sădit de omul gospodar va face pământul mai mănos, iar livada se va încărca cu roade bogate în fiecare an. Rolul ocrotitor al bradului în viaţa omului este bine ilustrat în obiceiul ăstrat în obcinile Bucovinei. În fiecare primăvară, ciobanii fac un foc mare, peste care pun cetină de brad, iar prin fumul care se formează trec toate oile din stână, pentru a fi ferite de primejdii în deplasările pe munte din timpul verii. Bucuria colectivă se manifestă atunci când bradul de Crăciun este instalat într-un loc public, unde este admirat de toţi vizitatorii.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • altan 19 Jan, 2015 13:13 Inpodobirea bradului nu este un obicei crestin, evrei primi cresti nu aveau acest obicei, in general populațiile semite. Impodobirea bradului de craciun provine de la populatiile din asia, din zona muntilor altai, lacul aral, marea caspica, obiceiul consta in impodobirea unui brad pentru ca era verde tot timpul anului si se facea la sfarsitul ierni pentru a alunga iarna sa poată veni primavara. Ise mai spunea si copacul dorintelor.