De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
03:05 24 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Rechizitoriu Trimitere în judecată Liviu Dragnea, în dosarul „Fraudă la referendum“ (document)

ro

23 May, 2015 00:00 1229 Marime text
ZIUA de Constanţa prezintă rechizitoriul prin intermediul căruia procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată atât a lui Liviu Dragnea, fost preşedinte executiv al PSD, vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cât şi a altor 74 de persoane, în dosarul „Fraudă la referendum“.
 
În sarcina lui Dragnea, procurorii au reţinut infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, „în calitate de secretar general al unui partid, inculpatul Nicolae-Liviu Dragnea, cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale“. „În acest sens, Nicolae-Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influenţă în virtutea funcţiei pe care o deţinea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot. În concret, folosirea influenţei şi autorităţii s-a făcut în următoarele modalităţi:
 
1. Ca un prim pas, inculpatul Nicolae-Liviu Dragnea, în calitate de secretar general al partidului pe care îl reprezenta, dar şi de coordonator al campaniei electorale, a emis două adrese, la 12 şi la 13 iulie 2012, destinate organizaţiilor judeţene de partid, respectiv preşedinţilor şi directorilor de campanie, dar şi primarilor din ţară ai acelui partid, adrese prin care, pentru obţinerea participării la vot a alegătorilor, în proporţie de 60%, li se solicita să ia măsuri incriminate de către Legea nr. 3/2000 (în fapt, promisiuni de foloase materiale în scopul de a determina alegătorii să voteze) şi, de asemenea, să propună prefecţilor înfiinţarea de secţii de votare în staţiunile turistice, care nu sunt ele însele unităţi administrativ-teritoriale.

2. În paralel, inculpatul Nicolae-Liviu Dragnea a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine şi recomandări legate de stimularea participării cetăţenilor la vot prin mijloace interzise de lege, către coordonatorii judeţeni de campanie /primarii/activiştii de partid. Sistemul informatic avea două componente IT:
- o componentă ce permitea schimburile de mesaje tip SMS, în timp real și între mii de utilizatori, prin apelarea numărului telefonic dedicat „1855“ ori prin recepţionarea de mesaje de la acest număr
- o aplicaţie Internet ce dădea posibilitatea unui număr restrâns de persoane (aşa-numiţii „coordonatori județeni“ sau „coordonatori“) să obțină în timp real informații despre numărul de votanți și modul cum s-a votat în toate secțiile de votare, precum și să introducă manual astfel de date pe portalurile: referendum1.psd / referendum5.psd.ro.

Accesul la sistemul IT era permis coordonatorilor doar pe bază de nume de utilizator și parolă primite anterior prin canalul de comunicaţii SMS grupat în jurul numărului telefonic 1855, iar pentru membrii secţiilor de votare şi alte persoane, prin obţinerea autorizării din partea utilizatorilor. Acest sistem informatic asigura: comunicarea în fiecare oră a prezenței la vot a cetăţenilor, lucru care permitea coordonatorilor de partid să identifice secţiile de vot cu o prezenţă slabă la urne; - comunicarea de mesaje, conţinând ordine sau recomandări coordonatorilor și/sau membrilor secţiilor de votare şi altor persoane, în vederea luării de măsuri pentru creșterea artificială a numărului de votanţi în secţiile deficitare prin folosirea de mijloace interzise de lege; - obținerea de informații precise, în timpul procesului de votare (și nu după orele 23.00 ale zilei de 29 iulie 2012, când votarea se închidea) despre modul cum s-a votat în secțiile de votare de pe tot cuprinsul țării, respectiv câte voturi „Da“ și câte „Nu“ au fost exprimate. De altfel, cerința a fost îndeplinită, astfel că au rezultat un număr de circa 4.400 de comunicări de acest tip, recepționate în timpul desfășurării votului.
 
3. De asemenea, Nicolae-Liviu Dragnea a trasat sarcini unor apropiați ai săi (membri de partid din județul Teleorman, unde îndeplinea funcția de președinte al Consiliului Județean) să facă tot ce le stă în putință, inclusiv prin încălcarea prevederilor legale, pentru a scoate oamenii la vot pentru îndeplinirea pragului de participare care asigura validarea referendumului“, conform DNA.
 
În această cauză, Dragnea a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Pedeapsa nu este definitivă.
 
Rechizitoriul cauzei poate fi citit integral accesând secţiunea „Documente“. 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii