Președintele României, Nicușor Dan, lansează „Săptămâna Europeană la Palatul Cotroceni”. Dezbateri strategice pentru definirea priorităților României
Președintele României, Nicușor Dan, lansează „Săptămâna Europeană la Palatul Cotroceni”. Dezbateri
18 Apr, 2026 13:57
ZIUA de Constanta
173
Marime text
173
Marime text

Administrația Prezidențială va organiza, în perioada 5-9 mai 2026, la inițiativa Președintelui României, Nicușor Dan, o serie de evenimente în cadrul proiectului „Săptămâna Europeană la Palatul Cotroceni”.
Conform unui comunicat al Administrației prezidențiale, obiectivul principal al acestui demers este încurajarea unor dezbateri structurate și argumentate pe tematici de interes național în context european, cu privire la locul, rolul și prioritățile României în Uniunea Europeană.
Se vor desfășura mai multe dezbateri, prelegeri și conferințe grupate pe teme sociale, politice, diplomatice, economice, juridice, educaționale și de cercetare, culturale și de spiritualitate, precum și pe impactul inteligenței artificiale și al tehnologiilor digitale asupra funcționării instituțiilor.
La aceste reuniuni vor lua parte specialiști, lideri politici, europarlamentari, reprezentanți ai societății civile, ai organizațiilor non-guvernamentale și ai mediului academic, oameni de afaceri, reprezentanți ai cultelor religioase din România și studenți.
Președintele României, Nicușor Dan, va fi prezent la dezbateri, participând la dialogul cu invitații. Scopul este acela de a identifica cele mai bune abordări care să permită României să devină mai puternică în interiorul Uniunii Europene și care să ofere țării noastre un rol pregnant în redefinirea Uniunii ca actor global de securitate, stabilitate și prosperitate.
Citește și
Întâlnire la Cotroceni pe tema securității aprovizionării cu țiței și combustibil, în contextul crizei generate de închiderea Strâmtorii Ormuz
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


