Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:38 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De ce au uitat politicienii de alegătorii constănţeni după europarlamentare?

ro

28 May, 2014 00:00 1683 Marime text
Chiar dacă, în judeţul Constanţa, campania pentru alegerile europarlamentare a fost modestă, fără incidente şi lansări fastuoase, cu puţin timp înaintea scrutinului din 25 mai, partidele s-au animat întrucâtva. Astfel, constănţenii au putut vedea şi auzi pe străzi aşa-numitele caravane cu mesajele candidaţilor la Parlamentul European. Prin difuzoarele maşinilor se emiteau, pe străzile Constanţei, diverse imnuri de partid şi sloganuri electorale, mai mult sau mai puţin inspirate.
Din punct de vedere al prezenţei la vot, judeţul Constanţa s-a aflat sub media naţională. Cu toate acestea, 29,77% dintre constănţeni s-au prezentat la urne. Însă odată cu finalizarea procesului de votare, politicienii au uitat de alegători. Astfel, niciunul dintre liderii partidelor tomitane nu a considerat oportun să le mulţumească public celor care i-au ales, prin intermediul aceloraşi difuzoare. Au preferat comodele comunicate de presă şi, eventual, o conferinţă de presă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii