Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:11 11 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Oficial! Compania Murfatlar SA va intra în procedura de faliment (document)

ro

19 Jul, 2017 00:00 4739 Marime text
Murfatlar România SA a fost înfiinţată în anul 2002 şi are ca activitate comercială principală comerţul cu ridicata al băuturilor şi, în secundar, printre altele, distilarea, rafinarea şi mixarea băuturilor alcoolice, fabricarea vinurilor din struguri, fabricarea cidrului şi a altor vinuri din fructe, fabricarea altor băuturi nedistilate, obţinute prin fermentare, fabricarea berii ş.a.
 
Judecătorii din cadrul Tribunalului Constanţa au luat o nouă decizie în dosarul în care s-a cerut insolvenţa societăţii Murfatlar România SA. Noul termen a fost stabilit pentru data de 23 octombrie. Ieri, judecătorul sindic Camelia Trifanov, din Tribunalul Constanţa, a respins, ca nefondate, contestaţiile la hotărârea Adunării Creditorilor debitoarei SC Murfatlar România SA din 4 mai formulate de Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale - Sector 1 Bucureşti şi BRD - Groupe Société Générale SA.
 
„Admite excepţia decăderii creditoarei SC MAR SRL din dreptul de a-şi modifica contestaţia la hotărârea Adunării Creditorilor debitoarei SC Murfatlar România SA din 4.05.2017. Respinge această cerere de modificare a contestaţiei ca tardiv formulată. Admite contestaţiile formulate creditorii Covalciuc Ovidiu Dumitru Ciprian şi SC MAR SRL la hotărârea Adunării Creditorilor debitoarei SC Murfatlar România SA din 4.05.2017. Anulează hotărârea Adunării Creditorilor debitoarei SC Murfatlar România SA din 4.05.2017. Constată ca au votat planul de reorganizare categoria creanţelor garantate şi a creanţelor salariale, planul fiind respins de categoria creanţelor bugetare şi categoria creanţelor chirografare. În conformitate cu prevederile art. 101 alin.1 pct. A din Legea 85/2006, constată ca planul de reorganizare nu a fost aprobat de adunarea creditorilor“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
Mai departe, instanţa a „respins cererea formulată de creditoarea SC Compania de Supraveghere IG SRL de trecere la faliment ca lipsită de interes. Admite cererile de trecere la faliment formulate de creditorii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa şi Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 1 Bucureşti“. În acest context, raportat la art. 107 lit. B din Legea privind procedura insolvenţei, Tribunalul Constanţa a dispus începerea procedurii falimentului debitorului SC Murfatlar România SA.
 
Dosarul se află pe rolul Tribunalului Constanţa din 20 martie 2012. Până în prezent, instanţa a acordat peste 50 de termene. În şedinţa din data de 26 martie 2016, instanţa a dispus deschiderea procedurii insolvenţei faţă de Murfatlar România SA şi a numit ca administrator judiciar pe Fair & Full Insolvency Consulting IPURL.
 
Potrivit Buletinului Procedurilor de Insolvenţă, „prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 20.03.2012 debitoarea SC Murfatlar România SA a solicitat sa fie supusă dispoziţiilor Legii insolvenţei, declarându-şi totodată intenţia de reorganizare“.
 
„În motivare, debitoarea a arătat că, în prezent, este în imposibilitate de a-şi onora obligaţiile curente cu sumele de bani disponibile, valoarea datoriilor exigibile depăşind cu mult limita prag prevăzută de Legea nr. 85/2006. S-a susţinut de către debitoare că există posibilităţi reale de redresare a situaţiei economice a societăţii, prin desfăşurarea unei activităţi comerciale de exploatare eficientă, care să conducă la stingerea întregului pasiv, într-un termen rezonabil, prin reorganizare judiciară pe bază de plan“, conform sursei mai sus citate.
 
În secţiunea „Documente“ poate fi citită lista integrală a creditorilor.
 
Potrivit Registrului Comerţului, consultat la data de 18 iulie, SC Murfatlar România SA (cu un capital social subscris de 64.100.982,5 de lei) are sediul social în localitatea Murfatlar. Acţionari persoane juridice sunt SC Euroavipo SA, cu sediul social în Poşta Câlnău, judeţul Bacău, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 41,943%, SC Vitivinicola Basarabi SA, cu sediul social în Basarabi, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 19,044%, dar şi SC Euro Trade Invest SA, cu sediul în Poşta Câlnău, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 39,013%. Ca administrator special apare Nicuşor Ispas, născut la data de 5 iunie 1974, în Buzău.
 
SC Murfatlar România SA are ca obiect de activitate „comerţ cu ridicata al băuturilor“. Firma se află sub urmărire penală (dosar instanţă 126/P/2014), procurorii vorbind în cauza penală de evaziune fiscală. De menţionat că George Ivănescu, acţionar la Murfatlar, se află în colimatorul procurorilor, cei de la DNA calculând în dosar un presupus prejudiciu în dauna bugetului de stat de aproximativ 600 de milioane de euro, prin conduita presupus frauduloasă a unor societăţi din domeniul băuturilor alcoolice.
 
Iniţial, George Ivănescu a fost arestat preventiv, alături de Constantin CîrciumaruCătălin Bucura, Gheorghe Zlotea, Gheorghe Cosmin Popescu, Cătălin Florian Vasilescu şi Sorin Vasile Săvoiu. În referatul cu propunere de arestare preventivă se face referire şi la „extinderea urmăririi penale pentru fapte noi“, fiind vizaţi mai mulţi angajaţi ai statului român acuzaţi de abuz în serviciu. Printre aceştia se află şi nouă persoane din Constanţa!
 
Citeşte şi: 
 
Murfatlar şi DNA-ul Afacerile persoanelor încătuşate în dosarul „Euroavipo”
 
Dosarul „Murfatlar“, „bombă“ de la DNA! Mai mulţi vameşi din Constanţa, în colimatorul Anticorupţiei (document)
 
George Ivănescu, acţionar la Murfatlar, a scăpat de controlul judiciar

Ti-a placut articolul?

Comentarii