Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:13 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Luare de mită, abuz în serviciu şi fals material Începe judecata unui fost angajat al Serviciului Impozite şi Taxe Constanţa

ro

21 Jan, 2017 00:00 3030 Marime text
Începe judecata lui Adrian Cosmin Sporea, fost angajat al Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri la Bugetul Local Constanţa, suspectat de luare de mită în formă continuată (cinci acte materiale), de abuz în serviciu în formă continuată (cinci acte materiale) şi fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (cinci acte materiale).
 
Decizia privind începerea judecăţii a fost luată de Iulia Cezara Suciu, magistrat al Tribunalului Constanţa, şi îl vizează şi pe Teodor Sorin Tănase, patron de firmă specializată în înmatriculări auto, bănuit de dare de mită în formă continuată (cinci acte materiale), instigare la abuz în serviciu în formă continuată (cinci acte materiale), uz de fals în formă continuată (cinci acte materiale).
 
Dosarul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi datează din anul 2012. La vremea respectivă, procurorii susţineau
că, în perioada octombrie 2011 - ianuarie 2012, Sporea, angajat al Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri la Bugetul Local Constanţa, ar fi primit, în cinci rânduri, diferite sume, între 250 şi 300 de lei, de la Tănase. Acesta din urmă conduce o firmă specializată în înmatriculări auto, iar în schimbul banilor angajatul SPIT ar fi trebuit să elibereze certificate fiscale contrafăcute. Actele în cauză ar fi fost folosite de Tănase în mod fraudulos la înmatricularea unor autovehicule pentru diferiţi beneficiari.
 
„Din datele de anchetă a reieşit că inculpatul funcţionar public plăsmuia certificatele fiscale la calculatorul personal de la domiciliu, cu ocazia percheziţiei în locuinţa sa fiind găsită, de altfel, o ştampilă cu impresiunea Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri la Bugetul Local Constanţa“, conform anchetatorilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii