Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
16:34 29 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Călători străini prin Dobrogea (XXXVIII.5.I) - Evlia Celebi (Turcia)

ro

23 Sep, 2016 00:00 781 Marime text
Marele călător turc Evlia Celebi (1611-1684?) s-a născut în familia unui bijutier din capitala imperială Constantinopol / Istanbul şi se înrudea prin mama sa cu marele vizir Melek Ahmed paşa, care l-a sprijinit mult în activitatea sa. După ce studiază la şcoli ecleziastice, devine în 1636 recitator al Coranului la Moscheea „Sf. Sofia” din capitala otomană Constantinopol. Aici este remarcat de sultanul Murad IV (1623-1640), devenind unul dintre sfetnicii acestuia. În seraiul sultanului, Evlia cunoaşte o serie de demnitari şi cărturari ai Imperiului Otoman.
 
Încă din 1630, începe să călătorească din pasiune în jurul Constantinopolului, iar în 1633-1635 îl însoţeşte pe sultan în campania împotriva Persiei şiite. După câţiva ani, el primeşte slujba de spahiu (călăreţ) cu soldă şi însoţeşte diverşi demnitari în campaniile din Asia. După ce protectorul său, Melek-paşa, devine mare vizir, începe să călătorească şi în Rumelia, adică în provinciile europene ale imperiului, inclusiv Dobrogea, precum şi în Europa creştină (1651-1670). Aceste călătorii au fost ocazionate de campaniile armatelor turceşti împotriva Habsburgilor, a cazacilor şi a revoltelor Principatelor Române vasale. El a continuat să călătorească până în apropierea morţii sale, la o vârstă înaintată.
 
Opera lui Evlia Celebi, care se numeşte Seyahatname (Carte de călătorii), însumează 7.000 de pagini, structurate în zece volume. Lucrarea se bazează pe notele detaliate din orice domeniu luate în timpul călătoriilor şi pe surse scrise în diverse limbi: turcă, arabă, persană, greacă şi latină. Ediţia cea mai completă şi mai răspândită este cea publicată la Istanbul în zece volume, în perioada 1896-1938, deşi primele şase volume au fost afectate serios de cenzura sultanului Abdul Hamid II (1876-1909). Cu toate acestea, ediţia turcească a fost aleasă pentru a fi tradusă în româneşte de istoricii de la Institutul „N. Iorga”.
 
Volumul III este cel mai bogat în informaţii despre Dobrogea, fiind rezultatul călătoriei din 1651 în suita rudei şi protectorului său Melek Ahmed-paşa. Acesta fusese mazilit din funcţia de mare vizir şi numit în funcţia de valiu al eialetului / vilaietului („provincie”, în turcă) Silistra. Astfel, Evlia Celebi poate fi socotit, în ansamblu, călătorul din secolele XIV-XVII care a arătat cel mai mare interes Dobrogei prin numărul de pagini dedicate acestui subiect.
 
La începutul secolului XVII, sangeacul Silistra şi alte sangeacuri au fost detaşate din eialetul Rumelia şi au format eialetul Silistra, în scopul eficientizării apărării litoralului vestic al Mării Negre împotriva incursiunilor cazacilor. Pentru noul eialet de rang viziral, Evlia mai foloseşte şi numele cetăţii Oceakov (port la Marea Neagră, între Nistru şi Bug, azi, în Ucraina).
 
După preluarea funcţiei în toamna lui 1651, Melek-paşa a plecat într-o inspecţie prin eialet în februarie - martie 1652.
 
La sfârşitul anului 1652, pe când se afla la Babadag, valiul a primit ştire din capitala Constantinopole (Istanbul) că a fost transferat în eialetul Rumelia (Balcani), fiind înlocuit cu Siavuş-paşa. Ca urmare, a pornit spre sud, trecând prin satele Yayla / Iaila şi Ine-Han Çeşmeşi / Inan-Ceşme (identificat de istoricii de la Institutul „N. Iorga” cu localitatea Fântânele din judeţul Constanţa), lângă acesta din urmă aflându-se „o pădure foarte mare”.
 
Apoi, Melek-paşa a poposit în „orăşelul Asterabad” / „Ester”, decăzut ulterior la rangul de sat şi inclus în comuna Târguşor (fost Pazarlia) din judeţul Constanţa.
Abad înseamnă „cultivat, înfloritor, populat”, aspecte confirmate de viile, grădinile şi cele 1.500 de „case frumoase” aşezate într-o „vale largă”. Acoperişurile erau realizate din şindrilă şi olane (ţigle), material care semnifica standardul de calitate în descrierile imobiliare ale lui Evlia.
 
În clădiri funcţionau hanuri, cârciumi, bragagerii şi circa 200 de prăvălii. Printre locuitori se numărau „puţini musulmani”, existând, pe de altă parte, „numeroase” biserici. Localnicii l-au întâmpinat cu daruri pe paşă, primind în schimb „diferite alte favoruri”.
 
Oraşul se afla pe teritoriul districtului Babadag, dar constituia un hass (feudă cu venit anual de peste 100.000 de aspri otomani de argint) al capugiaga de ieniceri ai Înaltei Porţi, fiind scutit de impozite. Administratorul era numit de aga ienicerilor, avându-i în subordine pe subaş (şef al poliţiei) şi pe chehaia de oraş.
 
De aici, suita lui Melek-paşa a continuat itinerarul spre sud, prin „sate înfloritoare”, şi a ajuns în „orăşelul Kara-Muratli / Caramurat”, identificat cu comuna Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa. Localitatea se afla într-un „şes întins”, populaţia fiind formată din tătari musulmani care trăiau în circa 1.000 de case. În celelalte construcţii funcţionau o geamie, două hanuri, zece prăvălii şi trei şcoli pentru copii. Geamia l-a impresionat mult pe călătorul otoman, care a susţinut că „e aşa de minunat încît, prin fineţea ei, nu-şi are egal în nici o ţară”.
 
Pe drumul spre sud, Melek-paşa a poposit în „orăşelul Karasu” („apa neagră”), identificat cu Medgidia. Oraşul era „lipsit de apă” deoarece se afla în interiorul Dobrogei, caracteristică a provinciei semnalată şi de alţi călători: italianul G. Angiolello (1476/Călători V), italianul P. Giorgi (ante-1595/XVIII), episcopul catolic P. Baksic (1641/XXX) şi agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV). Pe de altă parte, numele său provenea de la acele „gropi cu apă neagră” provocate de revărsarea unui braţ al Dunării, de unde se făcea aprovizionarea cu apă potabilă.
 
Localitatea fusese cucerită şi distrusă parţial de Musa Celebi, unul dintre fiii pretendenţi la succesiunea tatălui Baiazid I Ildârâm (Fulgerul) (1389-1402), şi reparată de Baiazid II Veli (Piosul) (1481-1512). Conform unor surse orale anonime ale lui Evlia („se spune”), „în vechime”, domeniul oraşului fusese „foarte frumos şi potrivit pentru vînătoare”, deşi constatase că aici iarna era „geroasă”.
 
Administraţia era condusă de un aga (ofiţer) al paşei de Silistra, secondat de un voyvoda (termen slav balcanic) cu o sută de „supuşi” (slujbaşi). Dările strânse de aga totalizau 11 pungi de aspri, dintre care şapte erau trimise paşei şi patru le reţinea el. Medgidia era reşedinţa unui kadi (judecător) cu venit anual de 300 de aspri. Soldaţii din oraş erau comandaţi de un serdar de yeniçeri (infanterie) şi un sipah kethuda yeri / chehaia de spahii (cavalerie). Alţi demnitari locali erau muhtesib (primar şi şef al poliţiei) şi un badjdar (colector de taxe).
 
Oraşul era compus din trei mahalle (cartier), care numărau 1.000 de case, simple şi cu etaj, acoperite cu şindrilă şi olane.
 
În clădirile localităţii funcţionau o geamie „mică”, un han, o baie „întunecoasă”, şapte şcoli pentru copii, şapte depozite de apă, două cafenele, două prăvălii de vopsele, trei bragagerii şi alte 40-50 de prăvălii. Evlia remarca producţia „din belşug” a grâului, o caracteristică pentru „ţinutul Dobrogei”.
 
Din categoriile sociale ale oraşului, călătorului i-au atras atenţia cântăreţele, care erau „numeroase” şi erau denumite güvende, adică femei de moravuri uşoare. Ele colindau casele şi cântau din diblă (vioară), ceea ce „nu se consideră o ruşine”. Deoarece toţi ayan (notabilităţi locale) erau „pasionaţi” de activitatea acestora, nici judecătorul Șeriatului (legea islamică) şi nici dizdar (comandantul cetăţii) nu o puteau interzice, mai ales că „nici populaţia nu le dă voie”. Învăţatul otoman concluziona cu tristeţe: „Aceste femei destrăbălate au ruinat acum mii de oameni de familie şi, ducîndu-i la faliment, i-au făcut să le devină slujnici.”
 
Prin Karasu au mai trecut şi alţi călători străini: diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), negustorul italian P. Giorgi (ante-1595/XVIII), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX) şi clericul armean S. Lehaţi (1608/XXII).
De la Karasu, Melek-paşa a continuat drumul spre sud, trecând prin trei sate de musulmani din ţinutul dependent de oraş: Bülbül („privighetoare”; azi, Ciocârlia, judeţul Constanţa), Furnadjik (neidentificat) şi Dügündjiler (neidentificat).
 
Mai departe, spre miazăzi, alaiul a ajuns în satele de musulmani Çardakli / Ceardaklî (neidentificat) şi Kasapli / Kasaplî (între Negru vodă, judeţul Constanţa, şi Bazargic, azi, Dobrici, în Bulgaria), localităţi din ţinutul Bazargic.
 
În final, cărturarul otoman aminteşte că Soliman I Magnificul (1520-1566) decretase ca sangeacurile Silistra, Cetatea Albă, Tighina şi Oceakov (cetate la vărsarea Bugului în Marea Neagră) să facă parte din eialetul Rumelia. Dar, după începerea incursiunilor în Marea Neagră a cazacilor din Ucraina, Înalta Poartă a detaşat Silistra şi „împrejurimile sale”, constituind „un vizirat aparte, sub denumirea de eialetul Oceakov”.
 
Bazargicul a făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, care a aparţinut României după al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedat Bulgariei.

Surse foto

upload.wikimedia.org
www.ziaruldeconstanta.ro
www.worldwideromania.com
odatv.com
www.enational.ro
www.istorie-pe-scurt.ro
 

Documentare

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Mustafa Ali Mehmet, Călători străini despre Țările Române, vol. VI, ed. Știinţifică, Bucureşti, 1976.
www.magazinistoric.ro
www.cluj.travel
pbs.twimg.com
archive.org
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii